Administrație

[VIDEO] Ceasul Electric a fost dat în utilizare în plină campanie electorală, deşi a fost reabilitat în urmă cu cinci luni

[VIDEO] Ceasul Electric a fost dat în utilizare în plină campanie electorală, deşi a fost reabilitat în urmă cu cinci luni

Autoliv

Angajaţii Primăriei, aflaţi în timpul serviciului, dar şi membri PSD Lugoj şi alte personalităţi locale au participat joi după-amiază, începând cu orele 13, la un eveniment cu adevărat ieşit din comun: inaugurarea Ceasului Electric. Reparat în urmă cu cinci luni de compania Hella, simbolul oraşului a fost repus în funcţiune la final de an 2015.

Reabilitat de Lucian Mateica, cu sprijinul multinaţionalei cu punct de lucru la Lugoj, Ceasul Electric a fost un prilej numai bun pentru încă o inaugurare, în plină campanie electorală, deşi trecerea simbolică din grija companiei în cea a Primăriei se putea face imediat după ce orologiul a fost repus în funcţiune.

Evenimentul din centrul oraşului a atras privirile trecătorilor, care s-au mirat când au văzut că se inaugurează Ceasul Electric, oamenii spunând că aveau impresia că cele scrise zilele trecute în presă erau doar glume fără gust.

Vezi comentarii (9)

9 Comments

  1. Marius

    12 mai 2016 at 15:29

    Ceasul Electric nu a fost inaugurat , s-a pus clar ca a fost restaurat de Hella si predat primăriei . Domnule Iosa fi atent la detalii nu scrie doar ce vrei tu .

    • kagemusha

      12 mai 2016 at 18:21

      Taci mai cu penibilul asta al tau de primar, cand o sa inaugureze si buzduganul de pe Biserica Reformata??

  2. Dana

    12 mai 2016 at 18:09

    Acest ceas a fost inaugurat acum 90 de ani , ar trebui sa fim recunoscători ca a fost modernizat , este „reprezentat” al orasului .

  3. relu

    12 mai 2016 at 19:41

    Această reabilitare a mutilat acest simbolul orașului .Cine a plătit a fost clar înafară .
    Din păcate nu se mai distinge cit este ora ,dar are leduri !
    Rușinos

  4. Maria

    12 mai 2016 at 20:37

    Felicitari companiei pentru initiativa de a investi in unul dintre cele mai importante simboluri ale orasului Lugoj!

  5. Carmen

    13 mai 2016 at 6:11

    De-a dreptul penibil…

  6. Andrei Comanescu

    13 mai 2016 at 8:05

    In afara de faptul ca doar aduceti jigniri , reprosuri voi ce altceva stiti sa faceti? orice realizare sau reabilitare in acest oras facuta de primar sau echipa lui nu este buna. Voi sunteti buni la toate, voi le stiti pe toate dar cand este vorba sa ajutati pe cineva nu faceti nimic. Felicitari primarului, echipei sale si multa bafta in continuare pentru a termina toate proiectele incepute .

  7. Ale

    13 mai 2016 at 11:08

    cand vezi asemenea prostii scrise începe sa te doară capul :)) , Hella e o companie multinaționala , ce treaba sa aibe ei cu campania electorală din Lugoj :))

  8. Oana

    13 mai 2016 at 11:17

    Important este ca ceasul a fost reabilitat si functioneaza . Lasa-ti vorbele răutăcioase la o parte !

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe în Administrație

Reşiţa primeşte de la Guvern peste 18 milioane de lei pentru o grădiniţă, două poduri şi mai multe drumuri de acces

Banatenii21 iulie 2017

VIDEO Dezastru ecologic pe malul râului Timiş. Zeci de tone de deşeuri sunt aruncate pe locul unde, în trecut, lugojenii ieşeau la iarbă verde

Banatenii21 iulie 2017

VIDEO – Oraşul cu stâlpii în mijlocul drumului. Cum au asfaltat trotuarele şi drumurile edilii unui oraş din Banat

Banatenii18 iulie 2017

Reşiţa, o nouă etapă pentru prevenirea virusului Zika. Reşiţenii pot primi amenzi dacă nu execută dezinsecţia imobilelor proprii

Banatenii17 iulie 2017

Majorările salariale din administraţie aduc concedieri la Primăria Lugoj: “Mai bine să fie mai puţini, cu salarii mai bune, care vor să muncească”

Banatenii17 iulie 2017

GEC Nera acuză Romsilva că a lăsat în paragină una dintre cele mai frumoase zone turistice din Banat

Banatenii17 iulie 2017

Pe mai multe drumuri din Banat se circulă cu resticţii din cauza lucrărilor. Vezi unde stai în trafic

Banatenii14 iulie 2017

Primăria Reşiţa cere locuitorilor să respecte cu stricteţe regulile de curăţenie din oraş

Banatenii14 iulie 2017

Administraţia Lugojului investeşte 4,8 milioane de lei în reabilitarea unei uzini. Trei cartiere ar trebui să aibă apă mai bună

Banatenii13 iulie 2017

Consilierii judeţeni din Timiş se întrunesc pentru o nouă şedinţă. Ce proiecte au pe ordinea de zi

Banatenii13 iulie 2017

Acces mai uşor la autostradă! Se lărgeşte drumul de legătură dintre Timişoara şi A1, prin Dumbrăviţa

Banatenii11 iulie 2017

Bombă socială la Lugoj. Aproximativ 90 de familii riscă evacuarea, iar Primăria nu are o soluţie

Banatenii11 iulie 2017