Administrație

VIDEO! Boldea și Martinescu și-au aruncat vorbe grele în plină dezbatere publică pentru salubrizarea Lugojului

VIDEO! Boldea și Martinescu și-au aruncat vorbe grele în plină dezbatere publică pentru salubrizarea Lugojului

Autoliv

Tachinări, contre, miștouri și ironii… de asta au avut parte cei prezenți miercuri la dezbaterea publică în care s-a prezentat proiectul ”Aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Serviciului public de salubrizare în municipiul Lugoj”.

În afară de un singur lugojean și angajații Primăriei și ai Salprestului, nota de originalitate a dezbaterii a fost dată de prezența fostului primar Marius Martinescu, actualmente consilier județean.

Aflați față în față, acesta și Francisc Boldea au avut câteva schimburi mai puțin principiale de replici pe care le puteți viziona în compilația video realizată de Cetățeanul.

În fond, Martinescu a venit să facă câteva propuneri de modificare a materialului care va fi supus votului consilierilor. Înainte însă, acesta a realizat o scurtă radiografie față de problemele financiare ale Salprestului, moment în care au și început tensiunile.

Directorul Ghera a admis că odată cu noul regulament vor fi costuri suplimentare pentru societate, dar nu a făcut o estimare de cheltuieli. S-a menționat în cadrul discuțiilor și că Salprest a terminat pe minus anul 2014, cu aproximativ 200.000 de lei.

De asemenea, fostul edil i-a reproșat lui Boldea că a admis prelungirea contractului cu Salprest până în 2018 pentru că proiectul de Sistem integrat de management al deșeurilor de la Ghizela presupune ca la anul să se organizeze licitații pentru operatorii pe zone din județ. Boldea susține că nu se va întrerupe contractul cu Salprest și nici că întrevede curând o mărire a tarifelor.

Martinescu a mai amintit și de suma exorbitantă pe care Consiliul Județean Timiș o cere Salprestului (peste 24 de milioane de lei, dintre care peste 20 de milioane numai penalități de întârziere) pentru neplata unei redevențe către CJT din timpul când gestiona deponeul de la Ghizela. În primă instanță, Salprestul a și pierdut procesul, dar a câștigat în ultimul moment la Curtea de Apel, procesul fiind acum la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Întrebat dacă în aceste condiții, cu minusul de 200.000 de anul trecut și cu procesul încă nefinalizat Salprestul se va descurca financiar în anii următori, Mircea Ghera a răspuns pozitiv.

Vezi comentarii (2)

2 Comments

  1. gore

    6 decembrie 2015 at 13:33

    NU NE INTERESEAZA CIONDANELILE LOR POLITICE ,PROBLEMA LUGOJULUI E CURATENIA ,CARE LIPSESTE—-ORASUL E FOARTE MURDAR ,SI TARE AS VREA SA-I IAU INTR-O PLIMBARE PRIN CARTIERE PE DOMNUL GHERA SI DOMNUL BOLDEA ,SA VADA CIT DE JALNIC ATATA PESTE TOT—CE ZICETI DOMNILOR ACCEPTATI ? RUSINE VOUA PENTRU CUM STITI SA ORGANIZATI CURATENIA ORASULUI,NUMAI CA DV AVETI SORICUL GROS SI NU VA SIMTITI

  2. Pingback: Număr record de proiecte propuse consilierilor spre votare în ultima şedinţă din 2015. Care sunt cele mai importante! | Cetateanul.ro

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administrație

Mai multe în Administrație

Romulus Barbescu, împreună cu cei de care a ascultat

Primar campion la atras fonduri de la Guvern: “Am fost băiat ascultător și am făcut ce a spus partidul”

Banatenii28 iulie 2017

Primăria din Reșița investește în cabinetele medicale școlare

Banatenii27 iulie 2017

O comună din Caraş-Severin a obţinut o finanţare uriaşă de la Guvern

Banatenii27 iulie 2017

VIDEO Dezastru pe calea ferată. “Suntem cu ambele picioare în groapă. Ne vom prăbuşi!”

Banatenii27 iulie 2017

Lucrări pe autostrada A1 Deva-Nădlag. Se frezează asfaltul şi se circulă pe o singură bandă

Banatenii26 iulie 2017

Lugojul rămâne fără apă. Se execută lucrări la una dintre uzine

Banatenii25 iulie 2017

Şedinţă de consiliu pentru majorarea salariilor funcţionarilor din Primăria Lugoj

Banatenii25 iulie 2017

Reşiţa primeşte de la Guvern peste 18 milioane de lei pentru o grădiniţă, două poduri şi mai multe drumuri de acces

Banatenii21 iulie 2017

VIDEO Dezastru ecologic pe malul râului Timiş. Zeci de tone de deşeuri sunt aruncate pe locul unde, în trecut, lugojenii ieşeau la iarbă verde

Banatenii21 iulie 2017

VIDEO – Oraşul cu stâlpii în mijlocul drumului. Cum au asfaltat trotuarele şi drumurile edilii unui oraş din Banat

Banatenii18 iulie 2017

Reşiţa, o nouă etapă pentru prevenirea virusului Zika. Reşiţenii pot primi amenzi dacă nu execută dezinsecţia imobilelor proprii

Banatenii17 iulie 2017

Majorările salariale din administraţie aduc concedieri la Primăria Lugoj: “Mai bine să fie mai puţini, cu salarii mai bune, care vor să muncească”

Banatenii17 iulie 2017