Inchiriere spatii Lugoj

Administrație

“Va fi cel mai frumos cartier din Lugoj. O să se bată toţi pe un loc de casă”

“Va fi cel mai frumos cartier din Lugoj. O să se bată toţi pe un loc de casă”

Autoliv

Banatenii

Cel mai nou cartier din Lugoj începe în sfârşit să arate ca o zonă care poate fi locuită. Primarul Francisc Boldea spune că cele mai importante investiţii, pe care trebuia să le facă administraţia locală, sunt aproape finalizate, iar cartierul Militari se va dezvolta în ritm alert în următorii ani, devenind unul dintre cele mai frumoase din Lugoj.

“Am reuşit să ducem apa acolo şi să facem canalizarea. Există deja şi curent electric şi s-a făcut iluminatul public. Acum lucrăm la şosele, să le asfaltăm. Va fi cel mai frumos cartier din Lugoj”, a declarat primarul Lugojului, pentru Cetăţeanul.

Edilul lugojean susţine că, în scurt timp, numărul caselor din cartierul Militari va creşte, mai ales că urmează o nouă licitaţie pentru atribuirea locurilor de case.

„O să mai scoatem un lot la licitaţie, pentru 15-20 de case. Acum o să se bată toţi pe un loc de casă. Nu au crezut că o să ducem apă, curent şi canalizare în zonă. În luna iunie, când vom face licitaţia pentru loturi de case, vor fi cinci pe un loc. Zona este frumoasă, liniştită, aproape de Kaufland, de centură”, mai spune  Boldea.

?

Vezi comentarii (9)

9 Comments

  1. Ion

    12 mai 2017 at 10:48

    Domn Pirmar Boldea, cand o sa binevoiti sa asfaltati strazile si troatoarele existente ?

    Vad ca va opcupati doar de investitii noi, nu si de aspectul orasului asta care ar trebuii sa fie al doile municipiu in judet, nu sa arate ca o comuna de la tara.

    Doar in centrul orasului se schimba pavlele la fiecare mandat, noi cei de la periferie nu meritam o viata civilizata ? Oare de ce va platim impozite, pentru a umbla in noroi si mizerie ??

  2. Marius

    12 mai 2017 at 13:33

    Dar o pista de biciclete e prevazuta ?? Sau au uitat-o ??

  3. Nicsan

    12 mai 2017 at 18:41

    Ca de obiecei , tipic la romani, nu se apreciaza si nu se multumeste pentru ceea ce este facut bun, cu consum de resurse evidente, doar reprosuri !

  4. Ion Dubinciuc

    12 mai 2017 at 20:07

    Doar un rau voitor nu vede schimbarile in bine de cand este primar Boldea .Nimeni nu este perfect ,dar actualul primar a schimbat fata orasului in bine

    • nanu

      13 mai 2017 at 13:04

      Ce vrei sa spui cu asta, lingaule? A facut ceva primarul pe banii lui? Tot pe banii nostri, a cetatenilor se fac toate aceste lucrari. E in interesul primarului sa faca cat mai multe lucrari asa ia mai multe comisioane… nu e greu de inteles!

      • Ion Dubinciuc

        15 mai 2017 at 22:54

        nanu ,,,daca ar durea prostia ai tipa de durere .”

  5. dinel

    13 mai 2017 at 16:47

    Dar cu strandul cum ramane?Parca s-a promis ca in urma cu mai bine de un an se va da in folosinta?Mai putem crede asa-zisi politicieni si demnitari?

  6. Borosteanu Cristian Ștefan

    13 mai 2017 at 18:27

    Sper un singur lucru. Vara să nu te mănânce șerpii. (prietenii știu de ce).

  7. Garda Lujojeana

    13 mai 2017 at 23:05

    Domnul Boldea prin aceasta declaratie ne mai face inca o demonstratie a lipsei de ratiune care il caracterizeaza.

    Cartierul Militari este o „gluma”, este in proximitatea zonei industriale, calea ferata si centura nu sunt un avantaj ci factori de poloare fonica si chimica.

    Pentru a intra in cartierul Militari trebuie sa treci prin fata fostelor blocuri militare, cred ca este evident ca aceste blocuri vor deveni locuinte sociale.
    In traducere, pentru Boldea si Mazilu, copiii celor din Militari cand revin singuri de la scoala vor trece printr-o zona periculoasa.

    In perversitatea lui, domnul Boldea a amanat transformarea blocurilor in locuinte sociale, mai lasa niste „fraieri” sa investeasca, dupa care spre alegerile viitoare face locuintele sociale.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe în Administrație

Cine se ocupă cu deszăpezirea pe drumurile din Timiș

Banatenii24 noiembrie 2017

Lucrări la drumurile din Banat. Unde se circulă cu restricții

Banatenii27 octombrie 2017

Consilierii județeni vor reglementa situația transportului de persoane până în 2019

Banatenii25 octombrie 2017

Cursă reluată spre Bucureşti, de la Aeroportul Timişoara

Banatenii24 octombrie 2017

Încep să pice primarii care au făcut afaceri cu Măran. Doi au ajuns la DNA. Câți mai urmează?

Banatenii19 octombrie 2017

Biroul Vamal de Interior Timiș are un nou sediu

Banatenii18 octombrie 2017

Consilierii județeni alocă bani pentru modernizarea și lărgirea mai multor drumuri din Timiș

Banatenii17 octombrie 2017

Consilierii judeţeni se întrunesc în şedinţă. Mai multe drumuri din Timiş intră în reabilitare

Banatenii11 octombrie 2017

Un consilier local din Timișoara “inventariază” gropile din drumurile municipiului de pe Bega

Banatenii2 octombrie 2017

Pe ce drumuri din Banat se circulă cu restricţii, din cauza lucrărilor de remediere

Banatenii29 septembrie 2017

Consilierii judeţeni din Timiş se întâlnesc în şedinţă, pentru a discuta vânzarea unor spaţii, desfiinţarea unor centre de copii şi alte proiecte

Banatenii22 septembrie 2017

Drum închis spre o stațiune din Caraș-Severin. Se execută lucrări de consolidare

Banatenii19 septembrie 2017