Educație

[UPDATE] Cursuri suspendate pentru două zile la Colegiul „Braniște” din Lugoj, până la repararea rețelei de încălzire

[UPDATE] Cursuri suspendate pentru două zile la Colegiul „Braniște” din Lugoj, până la repararea rețelei de încălzire

Autoliv

Conducerea Colegiului Tehnic „Valeriu Braniște” a luat o decizie marți după-masa în ceea ce privește problema avariei apărută în urmă cu mai bine de o săptămână la instalația de încălzire a școlii. Mai exact, cursurile la toate clasele au fost suspendate pentru două zile, pentru ca liceul să poată remedia avaria fără a ține elevii și cadrele didactice în frig.

Măsura a fost deja comunicată către diriginți, care și-au anunțat la rândul lor elevii. Vă reamintim cele întâmplate: În urma unei avarii, reţeaua care încălzea caloriferele şcolii în care învaţă peste 800 de elevi a fost închisă, şcoala urmând să facă demersurile necesare pentru a rezolva situaţia.

După ce au stat zile în şir în frig, tinerii care învaţă la liceu au decis să înceapă un mic protest în şcoală. Adunaţi în parcarea din incinta Colegiului „Branişte”, aceştia au afişat o pancartă pe care au scris „Vrem căldură”, din imagine văzându-se cum elevii sunt îmbrăcaţi ca de iarnă, cu fulare, geci şi căciuli.

Imaginea a ajuns pe reţelele de socializare, fiind imediat apreciată de zeci de internauţi. Direcţiunea liceului a explicat situaţia. Vezi ce au declarat conducerea școlii și reprezentanții Meridian 22 SA, cu privire la situația creată de avarie, marți dimineața:

Vrem căldură!” Elevii unui liceu din Lugoj fac grevă în curtea şcolii pentru că sunt ţinuţi în frig

Vezi comentarii (2)

2 Comments

  1. Blaj

    15 decembrie 2015 at 18:39

    Sa intelegem ca elevii iau vacanta mai devreme !! Sa traiasca madam Pop !

  2. boro

    15 decembrie 2015 at 18:48

    Sa-si dea demisia, madam Pop!

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe în Educație

Un elev a dat examenul de capacitate de pe patul de spital. A fost supravegheat video și de o comisie specială

Banatenii21 iunie 2017

Peste 7500 de elevi, din Timiș și Caraș-Severin, susțin primul examen din Evaluarea Națională

Banatenii19 iunie 2017

Elevii din Lugoj, invitați să stea șase zile fără telefon și internet

Banatenii7 iunie 2017

Omuleții verzi vor mărșălui pentru natură până în fața Primăriei Lugoj

Banatenii6 iunie 2017

Un elev din Lugoj a fost eliminat de la proba orală de limba română a Bacalaureatului

Banatenii6 iunie 2017

O lugojeancă va studia Dreptul Internațional și European la Universitatea de la Haga. A fost acceptată de trei universități din Olanda

Banatenii31 mai 2017

La Lugoj, Ziua Internaţională a Copilului  se ţine în 31 mai. Ce activităţi vor avea loc

Banatenii29 mai 2017

Târgul liceelor timişene se ţine la Universitatea „Drăgan” din Lugoj

Banatenii28 mai 2017

12 premii pentru elevii de la Şcoala Gimnazială de Muzică „Filaret Barbu” Lugoj, la un concurs internaţional

Banatenii23 mai 2017

Elevii de la Brediceanu, încă două medalii naţionale de bronz la olimpiadă. O elevă, admisă direct la Facultatea de calculatoare

Banatenii22 mai 2017

Copiii unei şcoli din Lugoj au fost vizitaţi de pompieri. Maşina şi echipamentele au fost marile atracţii

Banatenii17 mai 2017

Elevii de la Colegiul “Coriolan Brediceanu”, premiaţi la mai multe concursuri judeţene

Banatenii16 mai 2017