Inchiriere spatii Lugoj

Actualitate

Unul dintre cei mai mari acrobaţi ai aerului vine la Timişoara Air Show

Unul dintre cei mai mari acrobaţi ai aerului vine la Timişoara Air Show

Autoliv

Banatenii

Aeroportul Internaţional Timişoara anunţă organizarea unui miting aerian, a IV-a ediţie a „TIMIŞOARA AIR SHOW 2017”, care va avea loc în 10 iunie 2017.

Noutatea acestei ediţii este că spectacolul aerian va  avea loc seara, cu începere de la ora 19.00. Vor putea fi urmărite evoluţiile piloţilor din cadrul Forţelor Aeriene Române, formaţiei ASALT şi Iacării Acrobaţi. Vedeta acestei ediţii va fi pilotul lituanian Jurgis Kairys, o adevărată legendă a acrobaţiilor aeriene, inginer aeronautic dar şi inventator al mai multor manevre spectaculoase pe cer.

În premieră pentru Timişoara, spectacolul va fi unul total, zborurile acrobatice şi efectele pirotehnice vor putea fi admirate la apusul soarelui. Spectacolul aviatic va fi urmat de un concert de muzică rock care îi va ţine pe spectatori „în priză”, precum şi alte surprize.

“De patru ani venim în sprijinul iubitorilor de aviaţie şi am dorit să le oferim spectacole cât mai diverse. Publicul a apreciat aceste eforturi, prezentându-se în număr tot mai mare, în fiecare an. La ediţia din 2017, vrem să aducem ceva inedit, un spectacol aviatic de seară, cu efecte pirotehnice la final”, a declarat directorul general Daniel Idolu.

Pentru organizarea evenimentului, Aeroportul Internaţional Timişoara se bucură de sprijinul Consiliului Judeţean Timiş, al Asociaţiei Patronale a Aeroporturilor din România, precum şi al unor  instituţii publice şi societăţi comerciale.

În perioada următoare, odată cu definitivarea programului, vor fi făcute publice  şi detaliile privind  accesul şi parcarea autoturismelor. Informaţiile vor fi accesibile şi pe site-ul oficial al aeroportului, www.aerotim.ro .

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe în Actualitate

Enel întrerupe curentul în mai multe localități din Timiș

Daniel Groza11 decembrie 2017

Polițiștii locali ar putea să primească aceleași atribuții ca și cei de la Rutieră

Banatenii5 decembrie 2017

Cum poți ajunge la închisoare din cauza petardelor

Banatenii5 decembrie 2017

Doi bănățeni în primii zece cei mai bogați români

Banatenii4 decembrie 2017

Avansări în grad la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin

Banatenii29 noiembrie 2017

O femeie a sunat la 112 pentru că a răpit-o amantul! Polițiștii i-au dat amenda

Banatenii29 noiembrie 2017

Tinerii din Timiș consumă mai multe droguri. Canabisul, ecstasy și amfetamina în topul substanțelor traficate

Banatenii28 noiembrie 2017

Inspecția Tehnică Periodică pentru mașinile mai vechi de 12 ani se va face anual

Banatenii22 noiembrie 2017

Minoră de 15 ani prinsă la furat într-un magazin din Timișoara

Banatenii21 noiembrie 2017

Când se deschide ansamblul Openville din Timişoara

Banatenii21 noiembrie 2017

Ce zone va afecta ciclonul polar care va lovi duminică România

Banatenii16 noiembrie 2017
Penitenciarul Timişoara

Deținuții din Penitenciarul Timişoara care vorbesc limba italiană pot avea muncă de birou

Banatenii16 noiembrie 2017