Actualitate

Unul dintre cei doi tineri dispăruţi joi în Timiş, salvat de medicii timişoreni! Căutările continuă pentru al doilea

Unul dintre cei doi tineri dispăruţi joi în Timiş, salvat de medicii timişoreni! Căutările continuă pentru al doilea

Autoliv

Tânărul de 21 de ani găsit de pompieri după câteva minute de căutări în râul Timiş a fost salvat de medicii timişoreni după mai multe ore în care acesta a luptat pentru viaţa sa. Băiatul a vrut să facă baie împreună cu un verişor de-al său în apele râului ce traversează oraşul, însă niciunul dintre ei nu ştia să înoate.

După ce au văzut că au dispărut sub ape, rudele celor doi au sunat la 112, la faţa locului ajungând mai multe echipaje de salvatori, scafandrii şi medici. După ce a fost resuscitat zeci de minute la rând, pacientul a fost trimis la spitalul din Lugoj, după care transferat la Timişoara, acolo unde medicii au reuşit să îi salveze viaţa. Din nefericire, veştile sunt proaste în cazul celui de-al doilea tânăr dispărut, care ar fi avut doar 15 ani.

„Pacientul este în stare stabilă”, a declarat Tiberiu Kiss, purtător de cuvânt la Spitalul Judeţean Timişoara.

„Căutările au continuat şi pe parcursul nopţii în cazul celui de-al doilea tânăr, fiind angrenaţi mai mulţi scafandrii care au cercetat zona cu ajutorul unui sonar. Nu vom opri căutările până nu vom găsi persoana dispărută”, au declarat pompierii.

Deşi apele Timişului s-au mai limpezit, râul este în continuare periculos de traversat, fapt ce îngreunează căutările.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Mai multe în Actualitate

Panică pe linia ferată. O locomotivă care a luat foc din cauza unui furtun de ulei nu a putut fi „ruptă” de vagoanele pline cu gaz pe care le tracta

Banatenii20 iulie 2017

Un nou show aviatic în apropiere de Lacul Surduc. Ziua Aviaţiei este marcată în satul lui Traian Vuia

Banatenii20 iulie 2017

Un IT-ist din Timişoara primeşte de la Statul Român peste 5.000 de euro, despăgubiri morale şi materiale, pentru că a lovit un câine pe autostradă

Daniel Dancea20 iulie 2017

Toate explicaţiile despre cum “s-a rupt” trenul Timişoara-Bucureşti, la Radomireşti. Culmea e că nu sunt oferite de CFR!

Banatenii19 iulie 2017

VIDEO Tinerii cântăreți care au făcut senzație în centrul Timișoarei. Robu a fost impresionat și s-a oprit să îi asculte

Banatenii19 iulie 2017

Servicii Complete pentru Nunta sau Botez, Dj, Foto-Video, Schela de Lumini si Fum pentru Dansul Mirilor (P)

Banatenii18 iulie 2017

Controale pe şantierele de la autostrăzi: calitatea slabă a materialelor, mobilizarea insuficientă a constructorilor şi lucrări neconforme proiectului

Banatenii17 iulie 2017

O timişoreancă a uitat o plasă cu o sumă importantă de bani într-o sală de aşteptare. A avut noroc că au găsit-o jandarmii

Banatenii14 iulie 2017

Jandarmii timişeni au descins în piaţa din Lugoj, ca să-i prindă pe traficanţii de ţigări. Au găsit doar un singur contrabandist

Banatenii13 iulie 2017

Un taximetrist din Timişoara a furat telefonul unui client. A fost reţinut de poliţişti

Banatenii13 iulie 2017

Un hotel simbol din Herculane, sancţionat de Ministerul Turismului din cauza condiţiilor proaste de cazare

Banatenii12 iulie 2017

Doi bărbaţi s-au bătut pentru droguri, într-un cartier din Timişoara, şi i-au prins jandarmii

Banatenii11 iulie 2017