Lugojeanul

Opinii

Unde-i unu’ nu-i putere

Unde-i unu’ nu-i putere

Autoliv

Banatenii

Fiecare sărbătoare națională înseamnă pentru mine un motiv de bucurie. Ei da, domnilor, sunt patriot! Pentru unul ca mine, patriotismul este totul. Pentru alţii, este ceva desuet. Eu cred că patriotismul trebuie să facă parte din cultura fiecărui om, și cum în cultură este nevoie de irigații pentru a obține producții remarcabile la hectar, tot așa, și eu, îmi ud cultura cu alcool. Uite, de exemplu, acum, după ce mi-am umplut paharul, îl ridic și spun: Trăiască Unirea! Și cum la 24 Ianuarie, s-au unit două principate, mai beau un pahar.

Acum, că mi-am irigat cultura patriotică, mă duc să văd ce face poporul. Și unde poți să întîlnești, în această zi măreață, poporul, în alt loc, decât la birt. Purced la drum, îmbrăcat frumos, elegant, cât de cât, și intru în local mândru, precum a intrat în sala tronului, acum 158 de ani, domnitorul Alexandru Ioan Cuza. N-am sabie și nici uniformă, dar am în buzunar destui lei ca să mă simt astăzi domnitor.

Poporul e la datorie, vorba maestrului Dinică „… țară mică, câteva mese”… Mă așez la o masă, cerând, bineînțeles, mai întâi, permisiunea celor doi bravi români care o ocupau, ocupându-se de două halbe de bere. Ca să intru în rezonanță cu mesenii, comand și eu, tot bere. Cei doi îmi aprobă tacit alegerea și intrăm în vorbă, despre ce credeți, despre Unire. Aflu că amicii mei de pahar sunt, unul nordist, de undeva de lângă Iașinton, iar celălalt sudist de prin Prazilia, adică oltean get-beget. Am ciocnit zgomotos, și curând, discuția s-a aprins. Fiecare pretindea că meritul cel mare în realizarea actului Unirii revine zonei din care provine și oamenilor locului. Am încercat o perioadă să aplanez conflictul istoric iscat din spumele berii. Parcă eram Kogălniceanu la Paris, pledând cauza unificării. Era cât pe ce să fac pace între cele două dobitoace, când brusc, unul mă întrebă  de unde sunt.

Când au aflat că sunt din Banat, au tăbărât amândoi pe mine, numindu-mă trădător, acuzându-mă că în acea perioadă, noi eram cu Imperiu’, că ne durea în trei litere pe toți bănățenii de patria mumă, că etc. etc.  Măi frate, m-au terfelit prin toate noroaiele istoriei pașoptiste, de parcă ei erau junii românimii care au pus la cale viitorul principatelor. Ca să ies din ambuscadă, am făcut semn ospătarului să umple masa cu halbe. Ca prin minune, la apariția lor, inamicii mei s-au muiat și au bătut în retragere. După ce ne-am spălat supărările cu bere, am comandat o sticlă de Milcov şi am servit întreaga asistenţă cu licoarea al cărei nume făcea aluzie la râul care despărţea Moldova de Valahia, îndemnându-i: Hai la Milcov cu grăbire, să-l secăm dintr-o sorbire!!!… M-am ridicat în picioare  și am început să cânt Hora Unirii. S-au ridicat și cei de la mesele vecine și apoi am încins o horă năpraznică. Duduia podeaua crâșmei sub pasul apăsat al poporului unit. Ne-am îmbrățișat, jurându-ne credință veșnică, promiţând ca în decembrie, cu ocazia Unirii Mari, să o facem lată.

Bineînțeles că, până atunci, urma să ne întâlnim săptămânal, pentru a pune la punct programul din 1 Decembrie. Am plecat spre casă, ținându-mă de după cap cu cei doi amici. O haită de câini și o turmă de copii ne însoțeau, în timp ce lumea ieșea la porți să ne vadă. Cântam pe străzile mahalalei cât ne țineau bojocii: „Unde-i unu’  nu-i putere la butoiul plin cu bere, unde-s trei puterea crește și butoiul se golește!……..”

CETĂȚEANUL TURMENTAT

                                                                              

                                                     

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Opinii

Mai multe în Opinii

Dezonorarea cetăţenilor de onoare

Daniel Groza1 septembrie 2017
Shutterstock

De ce se tem oamenii cel mai mult. Ce recomandă psihologii

Banatenii28 august 2017

Cine va răspunde pentru glonțul mortal tras de clanurile de romi din Lugoj?

Daniel Dancea22 august 2017

Romii îşi fac de cap la Lugoj, pentru că autorităţile sunt slabe şi măsurile luate sunt ineficiente

Daniel Groza22 august 2017

Cum te lasă ENEL să arzi în casă, fără nici cea mai mică remuşcare. Această companie îşi bate joc de abonaţii săi

Daniel Groza2 iulie 2017

OPINII – Cât de grindeni sunt bănăţenii ?

Banatenii19 iunie 2017

Cetățeanul trece la nivelul următor. De ce devenim banatenii.ro

Daniel Groza17 iunie 2017

Lugoj Taxi, compania care te lasă să mori pe stradă!

Oliviu Gaidos15 iunie 2017

PAMFLET – Amintiri din copilărie

Banatenii1 iunie 2017

PAMFLET – Iartă-mă Coane Franţi, am fost un dobitoc că nu te-am votat!

Banatenii23 mai 2017

PAMFLET – Troaca de lemn şi ultima baie de mulţime

Banatenii16 mai 2017

PAMFLET – Un surâs în primăvară

Banatenii6 martie 2017