Sport

Un sportiv din Jena a câştigat maratonul San Montan în judeţul Hunedoara

Un sportiv din Jena a câştigat maratonul San Montan în judeţul Hunedoara

Autoliv

Cinci alergători lugojeni şi din zona Lugoj au participat sâmbătă, 9 iulie, la a III-a ediţie a concursului Aleargă cu San Montan, care s-a desfăşurat în comuna Baru din judeţul Hunedoara. Aceştia au luat startul la maraton- 40 km pe o diferenţă de nivel de 1800 m şi la semimaraton- 23 km, diferenţa de nivel fiind de 1000 m.

Ionuţ Măran din Jena s-a remarcat la maraton, el reuşind să se claseze pe primul loc, atât la general, cât şi la categoria lui de vârstă, 16-29 ani, cu un timp de 3h 22.20. Tot la maraton, dintre lugojeni, Cosmin Benko a ocupat locul al şaselea la categoria 30-39 ani, cu timpul de 4h 58.11, Florentin Drăghin a venit al patrulea la categoria 40-49 ani, înregistrând un timp de 4h 27.40, iar Alexandru Szilagy a ocupat locul opt cu 5h 49.06 la categoria 30-39 ani. În cadrul semimaratonului, Adrian Rista din Lugoj,s-a clasat pe locul cinci cu 2h 22.37.

“A fost un eveniment  reuşit, atât pe plan sportiv, cât şi din punct de vedere al organizării. La astfel de competiţii montane te încarci pozitiv”, a declarat Alexandru Szilagy, lugojeanul care a reprezentat clubul de turism Concordia.

 

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe în Sport

100 de jandarmi asigură ordinea pentru meciul dintre Poli şi Steaua. Cum se face accesul în stadion

Banatenii21 iulie 2017

Primarul Timişoarei îi cheamă pe timişoreni să o sprijine pe Poli, la meciul cu FCSB: „Echipa are mare nevoie de bani”

Banatenii18 iulie 2017

Timişul va avea cea mai modernă bază hipică din România. Vor veni concurenţi din toată Europa şi din ţările arabe

Banatenii18 iulie 2017

Supercupa României la fotbal în sală se va desfăşura la Lugoj. Nume mari precum Belodedici sau Rotariu şi-au anunţat prezenţa

Alina Damian12 iulie 2017

VIDEO – Vreţi să săriţi cu paraşuta? O puteţi face în acest weekend, la Buziaş

Banatenii10 iulie 2017

Elevă de 10 pe linie, în pericol să abandoneze şcoala. Cum o poţi ajuta

Banatenii4 iulie 2017

Reșițenii sunt invitați la mișcare în aer liber pentru sănătate, manifestare ce va avea loc în centrul orașului

Banatenii28 iunie 2017

Patru ore de superspectacol AeroNautic la Surduc. Vezi programul complet al manifestărilor

Banatenii27 iunie 2017

Înotători din Norvegia, la pregătire în Reșița. Sportivii sunt antrenați de o reșițeancă

Banatenii23 iunie 2017

De ce este bine sa ne creem conturi la mai multe case de pariuri

Banatenii22 iunie 2017

De ce se implică Nicolae Robu în transferurile de la Poli: „Eu am avut inițiativa creării acestei echipe”

Banatenii22 iunie 2017

Raliu în Banat! Între Nădrag și Fârdea se desfășoară “Cupa României la Automobilism – ACR-CNAK TIMIS 2017”

Banatenii21 iunie 2017