Actualitate

Un hocheist din Cehia a pornit din Lugoj, pe bicicletă, să descopere România castelelor, cimitirelor vesele şi munţilor din poveşti

Un hocheist din Cehia a pornit din Lugoj, pe bicicletă, să descopere România castelelor, cimitirelor vesele şi munţilor din poveşti

Autoliv

Are 30 de ani, e antrenor de hochei şi, de când se ştie, bicicleta şi mersul pe vehiculul cu două roţi i-a plăcut cel mai tare. Radomir, deşi are o soţie acasă, care îi înţelege pasiunea, a colindat deja pe două roţi o bună parte din bătrânul continent, iar acum a plecat într-un tur al României, pornind din Lugoj astăzi şi urmând să colinde Sibiul, Munţii Făgăraş, Braşov, mănăstirea Voroneţ, cimitirul vesel de la Săpânţa şi multe alte zone deosebite ale ţării.

„Am ajuns aici din Sumperk, am folosit un Bla Bla Car până la Timişoara, un serviciu de car sharing şi am pornit spre Petroşani, prima mea oprire. Mi-am porpus să fac 1.400 de kilometri în 13 zile, să văd cât mai mult din ţara asta. Am fost în trecut în alte ţări, cea mai lungă excursie cu bicicleta a fost de la Atena la Budapesta, iar acum fiind vacanţă în hochei, am decis să văd România de pe bicicletă, după părerea mea cel mai bun mod de a călători”, a povestit Radomir Cizek.

O zi obişnuită din viaţa de călător pe două roţi a lui Radomir începe cu un mic dejun sănătos, continuă cu o tură cu bicicleta, un prânz bogat în zahăr şi o a doua pedalare după-masa.

„Mă trezesc la şapte dimineaţa de obicei, iau un mic dejun mare, format din fulgi de ovăz, peste care adaug fructe, stafide, nuci, alune, tot ce pot, fac un bol mare şi îl mănânc. Apoi plec în tură până la prânz, când mănânc fructe, banane, pepeni, tot ce pot pentru a-mi da energie să continui pedalarea. Seara fie merg la un localnic, pentru că folosesc Couchsurfing (serviciu online prin care călătorii îşi pot găsi gazde care să îi cazeze peste noapte în mod gratuit, n.r.) fie montez cortul şi dorm în el”, a mai adăugat Radomir.

În periplul său prin Balcani, în care a vizitat cinci ţări, ciclistul s-a întâlnit cu multe obstacole, dar a văzut şi unele dintre cele mai uimitoare panorame din viaţa sa.

„Nu ai cum să nu dai de întâmplări frumoase sau palpitante în asemenea tururi. În Albania cred că mi-a plăcut cel mai mult până acum, oamenii sunt fascinanţi. Am avut o problemă la bicicletă, instant tot satul a venit să vadă ce am păţit, să mă ajute să revin pe şosea. În Grecia am văzut peisaje de neuitat, care de pe bicicletă poţi să le simţi, să le înţelegi, nu ca dintr-o maşină, cu care doar treci pe lângă ele. Da, sunt şi probleme, de exemplu câinii vagabonzi din Albania, însă mă feresc şi îmi continui drumul”, a mărturisit ciclistul.

Ciclismul, spune cehul, este cea mai simplă şi ieftină metodă de a vedea lumea.

„Nu mă costă aproape nimic călătoria asta. Mâncarea, pe care trebuie să o cumpăr, apa şi cam atât. Tot ce îmi trebuie am aici, în bagaj, haine, patru tricouri, patru jachete cu mânecă lungă, pantaloni, periuţă de dinţi, cortul şi cam atât. E cel mai bun mod de a vedea o ţară, din punctul meu de vedere”, a încheiat Radomir.

Chiar dacă nu are planuri să plece într-un tur prin lume, Radomir nu exclude ideea ca în viitor să colinde un întreg continent de pe şaua bicicletei.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe în Actualitate

Cât a plătit primarul PSD Marcel Muia, de la bugetul local, pentru 6.000 de mici, 300 de meniuri „premium” și un număr de magie

Banatenii27 iulie 2017

VIDEO Hoț prins în flagrant într-un magazin din Timișoara, dat afară în șuturi de vânzătoare

Banatenii27 iulie 2017

Sute de mii de euro, găsiți la perchezițiile din dosarul „diplome fără studii” de la Arad

Banatenii26 iulie 2017

Dezvăluiri incendiare făcute de renumitul chirurg, Emil Urtilă, vizat de dosarul „diplome fără studii” de la Arad

Banatenii26 iulie 2017

Parcul din preajma restaurantului timişorean „Flora” va fi reamenajat de către administraţia locală

Banatenii25 iulie 2017

Avertizări de inundaţii în Timiş şi Caraş Severin. Creşte debitul pe mai multe râuri!

Banatenii25 iulie 2017

VIDEO Gestul făcut de o mamă pentru salvarea fiului filmat cum fură şi făcut de ruşine pe Facebook

Daniel Dancea25 iulie 2017

GEC Nera acuză din nou tăieri ilegale de pădure într-o zonă de protecţie integrală din Caraş-Severin

Banatenii25 iulie 2017

Cum au fost rezolvate dosarele de evaziune care „zăceau” în fişetele poliţiştilor din Timiş: „Nu cred că a fost vorba de delăsare”

Banatenii24 iulie 2017

Nu sunt pericol public, chiar dacă au îngrozit un oraş! Romii scandalagii din Lugoj au fost eliberaţi

Banatenii24 iulie 2017

RATT devine istorie. Timişorenii vor circula cu autobuze şi tramvaie ale STPT

Banatenii24 iulie 2017

Aproape 400 de şoferi au fost penalizaţi. Cei mai mulţi au primit amenzi pentru viteză

Banatenii24 iulie 2017