Administrație

Un document de la Ministerul Administrației prelungește tensiunile legate de prețurile la apă și canalizare în Consiliul Local

Un document de la Ministerul Administrației prelungește tensiunile legate de prețurile la apă și canalizare în Consiliul Local

Autoliv

Consiliul Local Lugoj s-a întrunit joi în ședința ordinară aferentă lunii octombrie. Cele mai importante două puncte, aflate pe lista suplimentară de proiecte, erau cele în care se reglementa situația votării tarifelor la apă contestată de PNL.

Liberalii au deput o sesizare la Prefectură vizavi de majoritatea cu care s-a votat mărirea prețurilor la Meridian, instituția timișoreană cerând consiliului să reia votul acum, la cinci luni de la aprobarea tarifelor. Mai exact, Consiliul Local trebuia să abroge hotărârea din mai 2015 și să o voteze din nou în cadrul aceleiași ședințe, dar cu majoritatea corectă.

Totuși, punctele au fost scoase de pe lista suplimentară la începutul ședinței din cauza unui document de clarificare sosit de la MAI, lista suplimentară de proiecte fiind votată fără cele referitoare la apă.

PNL nu percepe însă mesajul la fel ca Secretariatul Primăriei și susține în continuare că ar fi trebuit reluat votul. Totul s-a încheiat cu promisiunea Prefecturii că până în 5 noiembrie la ședința extraordinară pentru taxe și impozite să ofere o clarificare a situației.

Citește și ”Prefectura Timiș pune la îndoială legalitatea hotărârii care măreşte tarifele la apă, canal și salubrizare”

Celelalte proiecte care au rămas pe ordinea de zi au trecut în unanimitate:

  1. Aprobarea Planului de ocupare a functiilor publice din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Lugoj pentru anul 2016. Initiator: Primarul Municipiului Lugoj
  2. Aprobarea Planului de ocupare a functiilor publice din cadrul Directiei de Asistenta Sociala Comunitara din subordinea Consiliului Local al Municipiului Lugoj, pentru anul 2016
  3. Aprobarea Planului de ocupare a functiilor publice din cadrul Serviciului Public Comunitar Local pentru Evidenta Persoanelor Municipiului Lugoj din subordinea Consiliului Local al Municipiului Lugoj, pentru anul 2016
  4. Aprobarea costului mediu lunar de intretinere si a contributiei parintilor/ reprezentantilor legali pentru copiii care frecventeaza cresele din subordinea Directiei de Asistenta Sociala Comunitara Lugoj in anul scolar 2015 – 2016.
  5. Avizarea taxelor si tarifelor practicate de unitatile invatamantului preuniversitar de stat, pentru anul scolar 2015 – 2016
  6. Aprobarea demararii procedurii de realizare a Intelegerii de Cooperare intre Municipiul Lugoj – judetul Timis, Romania si orasul Mako – Ungaria.
  7. Aprobarea demararii procedurii de realizare a Intelegerii de Cooperare intre Municipiul Lugoj – judetul Timis, Romania si orasul Veliko Gradiste – Serbia.
  8. Rectificarea bugetului.
  9. Aprobarea organigramei și a statului de funcții a Casei de Cultură a Municipiului.
  10. un acodr de înscriere a unui imobil în cartea funciară.
  11. Aprobarea actului adițional nr. 7 la contractul de concesiune privind iluminatul de sărbători.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administrație

Mai multe în Administrație

Lucrări pe autostrada A1 Deva-Nădlag. Se frezează asfaltul şi se circulă pe o singură bandă

Banatenii26 iulie 2017

Lugojul rămâne fără apă. Se execută lucrări la una dintre uzine

Banatenii25 iulie 2017

Şedinţă de consiliu pentru majorarea salariilor funcţionarilor din Primăria Lugoj

Banatenii25 iulie 2017

Reşiţa primeşte de la Guvern peste 18 milioane de lei pentru o grădiniţă, două poduri şi mai multe drumuri de acces

Banatenii21 iulie 2017

VIDEO Dezastru ecologic pe malul râului Timiş. Zeci de tone de deşeuri sunt aruncate pe locul unde, în trecut, lugojenii ieşeau la iarbă verde

Banatenii21 iulie 2017

VIDEO – Oraşul cu stâlpii în mijlocul drumului. Cum au asfaltat trotuarele şi drumurile edilii unui oraş din Banat

Banatenii18 iulie 2017

Reşiţa, o nouă etapă pentru prevenirea virusului Zika. Reşiţenii pot primi amenzi dacă nu execută dezinsecţia imobilelor proprii

Banatenii17 iulie 2017

Majorările salariale din administraţie aduc concedieri la Primăria Lugoj: “Mai bine să fie mai puţini, cu salarii mai bune, care vor să muncească”

Banatenii17 iulie 2017

GEC Nera acuză Romsilva că a lăsat în paragină una dintre cele mai frumoase zone turistice din Banat

Banatenii17 iulie 2017

Pe mai multe drumuri din Banat se circulă cu resticţii din cauza lucrărilor. Vezi unde stai în trafic

Banatenii14 iulie 2017

Primăria Reşiţa cere locuitorilor să respecte cu stricteţe regulile de curăţenie din oraş

Banatenii14 iulie 2017

Administraţia Lugojului investeşte 4,8 milioane de lei în reabilitarea unei uzini. Trei cartiere ar trebui să aibă apă mai bună

Banatenii13 iulie 2017