Politică

UDMR Lugoj vrea piste de biciclete, reţele de apă şi canal, un spital curat şi fonduri europene

UDMR Lugoj vrea piste de biciclete, reţele de apă şi canal, un spital curat şi fonduri europene

Autoliv

Iosif Pozsar, preşedintele UDMR Lugoj, alături de alţi câţiva reprezentanţi ai filialei locale au susţinut marţi seara o conferinţă de presă în care au vorbit despre candidatura depusă de partid pentru funcţiile de primar şi consilieri locali. În cursa pentru consiliu, UDMR intră cu 24 de candidaţi, sperând să câştige cel puţin două locuri în urma scrutinului.

„Vrem ca măcar primele două locuri să intre în consiliu, în urma campaniei trecute nu am avut niciun consilier. Pe primul loc este subsemnatul, iar domnul doctor Szoloy pe locul doi. Am avut nişte idei bune în campania trecută, dar am încercat să facem o altfel de campanie, am cheltuit banii pe finanţarea unei activităţi din spital, dar nu a avut ecoul aşteptat”, a declarat Iosif Pozsar.

Printre proiectele de bază ale partidului, dacă reprezentanţii acestuia vor intra în consiliu sau preşedintele va câştiga fotoliul de primar, poate cel mai important este îmbunătăţirea condiţiei generale a spitalului, preşedintele UDMR făcând referire la programele pe fonduri europene în care a fost implicat şi care trebuie continuate şi dezvoltate.

De asemenea, tot pe domeniul medical, Lugojul ar putea colabora cu Satu Mare într-un proiect de iniţiere a unor acţiuni de prevenţie a bolilor grave. La capitolul administrativ, Iosif Pozsar a declarat că, dacă va ajunge primar, va reabilita reţelele de apă şi canal din municipiu, după care drumurile din oraş.

Tot în cadrul conferinţei de marţi, Pozsar s-a referit şi la crearea de piste pentru biciclişti, dar şi la realizarea de locuinţe sociale şi consolidarea Podului de Fier, emblema oraşului Lugoj. De asemenea, UDMR îşi propune să sprijine producătorii agricoli şi ONG-urile, dar şi să crească numărul de microbuze pentru transportul în comun. În momentul de faţă, partidul are între 150 şi 200 de membri activi.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Politică

Mai multe în Politică

Un deputat de Timiș cere ca legea vaccinarii obligatorii să treacă în regim de urgență prin Parlament

Banatenii11 august 2017

Francisc Boldea își face public fluturașul de salariu. Vezi ce sumă primește lunar în mână

Banatenii4 august 2017

Grindeanu nu renunță la PSD. Filiala din Timiș îi susține oficial contestația la decizia de excludere din partid

Banatenii28 iulie 2017

Secretarul Comisiei de Buget din Camera Deputaţilor: „PSD consideră că bugetul public este un instrument aflat la dispoziția sa”

Banatenii27 iulie 2017

Primarul din Moldova Nouă şi-a anunţat demisia pe Facebook: “Se pare că încă nu sunt pregătit pentru această clasă politică”

Banatenii26 iulie 2017

Întâlnire de taină între Grindeanu şi Dobra, cu câteva ore înainte de şedinţa în care se decide soarta PSD Timiş

Banatenii25 iulie 2017

Noul prefect de Caraş-Severin, contestat de cel care l-a învins în alegeri: “E greu de înţeles de ce au numit un perdant”

Banatenii21 iulie 2017

Fostul preşedinte al PNL Lugoj contestă excluderea sa din partid:”Hotărârea mi se pare total ilegală”

Banatenii19 iulie 2017

Fostul preşedinte al PNL Lugoj a fost exclus din partid. Ioan Ambruş îşi pierde şi funcţia de consilier

Banatenii18 iulie 2017

Câţi bani au primit partidele politice de la bugetul de stat în luna iulie

Banatenii12 iulie 2017

Doi foşti viceprimari şi un consilier local din Banat, găsiţi incompatibili şi în conflict de interese penal de ANI

Banatenii7 iulie 2017

Francisc Boldea nu se retrage! Astăzi va fi ales pentru un nou mandat în fruntea PSD Lugoj

Banatenii29 iunie 2017