Actualitate

Trenul estival cu staţie şi la Lugoj începe să circule din 11 iunie

Trenul estival cu staţie şi la Lugoj începe să circule din 11 iunie

Autoliv

Trenul direct spre Mangalia va intra în circulație din 11 iunie, prin programul de vară al CFR Călători care va dura până în luna septembrie. CFR Călători are şi oferte pentru grupuri de două până la cinci persoane, preţul biletelor putând deveni unul acceptabil. Ora de plecare din staţia Lugoj este 20.04, iar ora de sosire în staţia Mangalia este 9.21.

“Începând cu data de 11 iunie se introduc în circulație trenurile sezoniere estivale 1992 în direcția Timișoara Nord-Mangalia și perechea lui 1991 Mangalia-Timișoara Nord. Trenul 1992 în direcția Timișoara Nord-Mangalia are plecare din Timișoara Nord la 18.56, la Lugoj 20.04, Constanța la 7.30 și la Mangalia ajunge la 9.21. Trenul 1991 din Mangalia spre Timișoara pleacă din Mangalia la ora 19.43, la Constanța 21.46 și sosește la Lugoj la 8.32, după care continuă mersul până la Timișoara, unde ajunge la 9.40”, a declarat pentru Cetățeanul Doru Dărăbanț, şef Staţie CFR Călători Lugoj.

Grupurile de minimum 20 de copii plus doi însoţitori adulţi pot beneficia de reduceri substanţiale. Legitimaţiile de călătorie se pot procura cu 30 de zile înainte şi cine achiziţionează un bilet dus-întors are o reducere de 10%.

“În această perioadă, grupurile de copii beneficiază de 50% reducere. Aceste grupuri pot fi formate din minim 20 de copii sau elevi. Mai avem oferte pentru grupurile mici de două-cinci persoane, la care reducerea pornește de la 10% până la 25% și se acordă în anumite condiții. În cazul procurării legitimațiilor de călătorie cu anticipație se mai acordă o reducere de 25% dacă legitimațiile se procură cu anticipație de peste 21 de zile față de data efectuării călătoriei, 18% sau 10% reducere. Așteptăm călătorii să circule cu trenurile CFR Călători”, a mai adăugat Doru Dărăbanț.

Înainte de efectuarea călătoriei, toți pasagerii sunt rugaţi să se asigure că și-au cumpărat bilet pentru a evita amenda și taxarea suplimentară în tren. Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, călătorii pot consulta pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro.

Exemple tarife și oferte Lugoj-Mangalia:

-125, 00 – fără reducere;
-94,75 – la procurarea cu anticipație de 21 de zile;
-273,75 – minigrup de cinci persoane (sau zece tineri sub 18 ani);
-225,80 – dus-întors (reducere 10%);
-156,00 – cușetă (fără reducere-anticipație);
-261,50 – dormit cls. I (fără reducere-anticipație).

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe în Actualitate

EXCLUSIV Conflict reizbucnit între clanurile ţigăneşti din Lugoj care au vrut să se măcelărească

Banatenii21 iulie 2017

Pistolar urmărit în Germania, prins în Timiş. A fost reţinut şi va fi repatriat

Banatenii21 iulie 2017

O tânără de 24 de ani, din Timiş, căutată de poliţişti pentru că nu s-a mai întors acasă de două zile

Banatenii21 iulie 2017

La Buziaş funcţionează una dintre cele mai bune şcoli de piloţi din ţară. Aero West oferă pregătire pentru o gamă largă de licenţe şi calificări de zbor

Banatenii21 iulie 2017

Sete mare! Un tânăr din Timişoara s-a alimentat de la benzinărie cu băutură, pe care nu a plătit-o

Banatenii21 iulie 2017

Panică pe linia ferată. O locomotivă care a luat foc din cauza unui furtun de ulei nu a putut fi „ruptă” de vagoanele pline cu gaz pe care le tracta

Banatenii20 iulie 2017

Un nou show aviatic în apropiere de Lacul Surduc. Ziua Aviaţiei este marcată în satul lui Traian Vuia

Banatenii20 iulie 2017

Un IT-ist din Timişoara primeşte de la Statul Român peste 5.000 de euro, despăgubiri morale şi materiale, pentru că a lovit un câine pe autostradă

Daniel Dancea20 iulie 2017

Toate explicaţiile despre cum “s-a rupt” trenul Timişoara-Bucureşti, la Radomireşti. Culmea e că nu sunt oferite de CFR!

Banatenii19 iulie 2017

VIDEO Tinerii cântăreți care au făcut senzație în centrul Timișoarei. Robu a fost impresionat și s-a oprit să îi asculte

Banatenii19 iulie 2017

Servicii Complete pentru Nunta sau Botez, Dj, Foto-Video, Schela de Lumini si Fum pentru Dansul Mirilor (P)

Banatenii18 iulie 2017

Controale pe şantierele de la autostrăzi: calitatea slabă a materialelor, mobilizarea insuficientă a constructorilor şi lucrări neconforme proiectului

Banatenii17 iulie 2017