Actualitate

Trei mașini implicate într-un accident rutier pe centura Lugojului

Trei mașini implicate într-un accident rutier pe centura Lugojului

Autoliv

Mașinile a trei șoferi au fost implicate duminică la prânz într-un accident rutier ce a avut loc pe centura ocolitoare a orașului, la intersecția cu drumul Tapiei. Din primele informații, un șofer care circula regulamentar a fost la un moment dat acroșat din partea dreaptă de către un alt autoturism. Din cauza impactului, șoferul din prima mașină a intrat la rândul lui într-un al treilea autovehicul.

La fața locului au ajuns imediat un echipaj de pompieri, dar și ambulanța și polițiștii rutieri. Pompierii au fost solicitați pentru că șoferul care a apelat serviciul 112 a fost de părere că una dintre mașini urma să ia foc.

„Persoana a văzut că din mașină a început să curgă lichide, astfel că am detașat un echipaj, care nu a intervenit pentru că nu a fost vorba despre un incendiu și nici despre persoane încarcerate. Vom asigura măsurile ce se cuvin în acest caz”, au explicat reprezentanții ISU Banat.

O singură persoană, bătrânul care a încercat să treacă centura și nu și-a calculat corect timpul necesar pentru aceasta manevră, a necesitat ajutor medical, acesta lovindu-se la ceafă. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cum a avut loc accidentul rutier.

foto: arhiva Cetățeanul

Vezi comentarii (3)

3 Comments

  1. ION

    27 decembrie 2015 at 14:59

    Dar poza care ati adaugat-o la articol nu are nici o legatura cu acest accident,

    • Gabriel Iosa

      27 decembrie 2015 at 16:40

      Buna ziua,

      Scrie ca fotografia este una din arhiva la final de articol.

  2. Sdff

    3 ianuarie 2016 at 21:59

    Iar accident la intersectia asta. Autoritatile nu exista. Nu fac nimic, incapabilii.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Mai multe în Actualitate

Parcul din preajma restaurantului timişorean „Flora” va fi reamenajat de către administraţia locală

Banatenii25 iulie 2017

Avertizări de inundaţii în Timiş şi Caraş Severin. Creşte debitul pe mai multe râuri!

Banatenii25 iulie 2017

VIDEO Gestul făcut de o mamă pentru salvarea fiului filmat cum fură şi făcut de ruşine pe Facebook

Daniel Dancea25 iulie 2017

GEC Nera acuză din nou tăieri ilegale de pădure într-o zonă de protecţie integrală din Caraş-Severin

Banatenii25 iulie 2017

Cum au fost rezolvate dosarele de evaziune care „zăceau” în fişetele poliţiştilor din Timiş: „Nu cred că a fost vorba de delăsare”

Banatenii24 iulie 2017

Nu sunt pericol public, chiar dacă au îngrozit un oraş! Romii scandalagii din Lugoj au fost eliberaţi

Banatenii24 iulie 2017

RATT devine istorie. Timişorenii vor circula cu autobuze şi tramvaie ale STPT

Banatenii24 iulie 2017

Aproape 400 de şoferi au fost penalizaţi. Cei mai mulţi au primit amenzi pentru viteză

Banatenii24 iulie 2017

EXCLUSIV Conflict reizbucnit între clanurile ţigăneşti din Lugoj care au vrut să se măcelărească

Banatenii21 iulie 2017

Pistolar urmărit în Germania, prins în Timiş. A fost reţinut şi va fi repatriat

Banatenii21 iulie 2017

O tânără de 24 de ani, din Timiş, căutată de poliţişti pentru că nu s-a mai întors acasă de două zile

Banatenii21 iulie 2017

La Buziaş funcţionează una dintre cele mai bune şcoli de piloţi din ţară. Aero West oferă pregătire pentru o gamă largă de licenţe şi calificări de zbor

Banatenii21 iulie 2017