Inchiriere spatii Lugoj

Sport

Transferuri importante pentru luptele lugojene înainte de Campionatul Naţional Individual

Transferuri importante pentru luptele lugojene înainte de Campionatul Naţional Individual

Autoliv

Luptătorii secţiilor de libere şi greco-romane de la CSM Lugoj au intrat în linie dreaptă cu pregătirea pentru Campionatul Naţional Individual, care va avea loc în perioada 3-5 februarie la Reşiţa.

Secţia de greco-romane a reuşit să achiziţioneze trei sportivi importanţi, cu care speră să urce pe podiumul naţional. Este vorba despre Tiberiu Barbazan (130 kg) şi Tomi Hinoveanu (74 kg), ambii de la Dinamo Bucureşti şi Laurenţiu Macarei (61 kg) de la Astra Arad. Pe lângă aceşti nou- veniţi, pentru CSM Lugoj vor mai lupta Cristian Vagiunic (61 kg) şi Robert Papp (98 kg), ultimul fiind şi antrenorul luptătorilor de greco- romane.

“Avem ca obiectiv două, trei medalii, ca să fim realişti. Pot să fie şi patru, depinde şi ce le rezervă sorţii luptătorilor noştri. Sperăm să fie totul ok şi să atingem ceea ce ne-am propus”, a declarat Robert Papp, antrenorul luptătorilor de greco-romane.

Luptătorii lugojeni de greco-romane vor intra în concurs sâmbătă, 4 februarie, după ce vor trece de cântarul oficial, programat vineri de la ora 18.

Secţia de lupte libere nu a perfectat niciun transfer până în acest moment şi va deplasa la competiţie şase sportivi: Ivan Guidea (61 kg), Nicolae Cojocaru (70 kg), Valentin Cimponeriu (87 kg), Sebastian Uţă (87 kg), Cornel Munteanu (125 kg), Cristian Ţepeneag (125 kg). Antrenorul luptătorilor de la libere este Emil Vanea, care a precizat că,  precum colegii de la greco-romane, şi-a propus câştigarea a cel puţin două medalii.

Dintre sportivi, Ţepeneag şi Munteanu vor lupta vineri, 3 februarie, iar restul lugojenilor de la libere vor intra pe saltea duminică.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe în Sport

Cupa Werzalit şi-a desemnat câştigătorii

Banatenii16 septembrie 2017

Echipa de volei CSM Lugoj a pierdut primul meci de verificare

Alina Damian15 septembrie 2017

Timișorenii, așteptați să încurajeze pe Poli în meciul cu Sepsi. Biletele au fost puse în vânzare

Banatenii14 septembrie 2017

Robu încântat că Poli a bătut Dinamo. Primarul Timişoarei anunţă că problemele financiare pe care le avea echipa s-au rezolvat

Banatenii12 septembrie 2017

VIDEO “Ați văzut ce echipă avem?” Robu face încă un apel ca timișorenii să se implice în susținerea echipei de fotbal Poli Timișoara

Banatenii29 august 2017

Supercupa României la fotbal în sală merge la Informatica Timişoara

Alina Damian23 august 2017

Foto! Jucătoare noi pentru CSM Lugoj la primul antrenament oficial

Alina Damian18 august 2017

Președintele Federației Române de Ciclism, despre concursul de la Lugoj: „Cea mai importantă competiție din vestul țării”

Banatenii2 august 2017

GOOOOOOOOOOOL! Ilie Dobre a intrat pentru a unsprezecea oară în Cartea Recordurilor

Banatenii27 iulie 2017

Începe Cupa Max Ausnit de la Lugoj, cu premii în valoare de peste 10.000 de euro. Încă te mai poţi înscrie

Banatenii26 iulie 2017

Moto Extrem Lugoj şi-ar putea încheia activitatea din cauză că a primit prea puţini bani de la Consiliul Judeţean

Alina Damian24 iulie 2017

100 de jandarmi asigură ordinea pentru meciul dintre Poli şi Steaua. Cum se face accesul în stadion

Banatenii21 iulie 2017