Actualitate

Tragedie fără margini! Al doilea copil al unei familii din Făget s-a sinucis în același mod ca fratele lui

Tragedie fără margini! Al doilea copil al unei familii din Făget s-a sinucis în același mod ca fratele lui

Autoliv

Banatenii

O familie respectabilă din Făget, bine poziționată social, trăiește o dramă cumplită care a șocat întreaga comunitate. În seara de duminică și-au găsit fiul spânzurat în centrala locuinței. Nicanor Brazovan, în vârstă de 32 de ani și-a pus capăt zilelor la doar câțiva ani după ce unul dintre frații săi a sfârșit în același mod. Tatăl tânărului a fost cel care l-a găsit și a anunțat ambulanța și poliția.

Drama este cu atât mai cumplită întrucât medicul de pe ambulanța sosită la fața locului, era chiar sora tânărului. Deși au fost depuse eforturi susținute, din păcate nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea acestuia. Până în prezent nu a fost identificat nici un bilet care să explice gestul extrem la care acesta a recurs.

Familia și apropiații tânărului nu găsesc nici o explicație la cele întâmplate. Era angajat al unei firme de asigurări și nu a lăsat deloc să se înțeleagă că ar avea probleme atât de grave care sa îl împingă spre un asemenea gest extrem. Familia tânărului este membră a cultului penticostal și foarte respectată în comunitate.

Polițiștii din Făget au demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele care au dus la decesul tânărului. Pe pagina de socializare a acestuia, prietenii și apropiații, au postat în doar câteva minute, zeci de mesaje emoționante de condoleanțe. Vom revenii cu amănunte. Dumnezeu să-l odihnească!

Mircea Cârțișorean

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Mai multe în Actualitate

Nu sunt pericol public, chiar dacă au îngrozit un oraş! Romii scandalagii din Lugoj au fost eliberaţi

Banatenii24 iulie 2017

RATT devine istorie. Timişorenii vor circula cu autobuze şi tramvaie ale STPT

Banatenii24 iulie 2017

Aproape 400 de şoferi au fost penalizaţi. Cei mai mulţi au primit amenzi pentru viteză

Banatenii24 iulie 2017

EXCLUSIV Conflict reizbucnit între clanurile ţigăneşti din Lugoj care au vrut să se măcelărească

Banatenii21 iulie 2017

Pistolar urmărit în Germania, prins în Timiş. A fost reţinut şi va fi repatriat

Banatenii21 iulie 2017

O tânără de 24 de ani, din Timiş, căutată de poliţişti pentru că nu s-a mai întors acasă de două zile

Banatenii21 iulie 2017

La Buziaş funcţionează una dintre cele mai bune şcoli de piloţi din ţară. Aero West oferă pregătire pentru o gamă largă de licenţe şi calificări de zbor

Banatenii21 iulie 2017

Sete mare! Un tânăr din Timişoara s-a alimentat de la benzinărie cu băutură, pe care nu a plătit-o

Banatenii21 iulie 2017

Panică pe linia ferată. O locomotivă care a luat foc din cauza unui furtun de ulei nu a putut fi „ruptă” de vagoanele pline cu gaz pe care le tracta

Banatenii20 iulie 2017

Un nou show aviatic în apropiere de Lacul Surduc. Ziua Aviaţiei este marcată în satul lui Traian Vuia

Banatenii20 iulie 2017

Un IT-ist din Timişoara primeşte de la Statul Român peste 5.000 de euro, despăgubiri morale şi materiale, pentru că a lovit un câine pe autostradă

Daniel Dancea20 iulie 2017

Toate explicaţiile despre cum “s-a rupt” trenul Timişoara-Bucureşti, la Radomireşti. Culmea e că nu sunt oferite de CFR!

Banatenii19 iulie 2017