Știri naționale

Tradiții și superstiții. Ce trebuie să faci în a doua zi de Rusalii

Tradiții și superstiții. Ce trebuie să faci în a doua zi de Rusalii

Autoliv

Banatenii

Luni se prăznuiește Sfânta Treime, numită și a doua zi de Rusalii. Rusaliile se țin întotdeauna la 10 zile după Înălțare sau la 50 de zile după sărbătoarea Paștelui. În anul 2016 ziua de Sfânta Treime este sărbătorită în data de 20 iunie.

În aceste zile se sărbătorește și întemeierea Bisericii creștine. În urma cuvântării Sfântului Apostol Petru la Ierusalim, s-au convertit la creștinism aproximativ 3000 de suflete la Cinzecime. De-a lungul vremii au apărut numeroase tradiții, obiceiuri și superstiții legate de aceste două zile sfinte: Cinzecimea și ziua Sfintei Treimi.

Încă din cele mai vechi timpuri aceste zile sunt numite Ielele, considerate făpturi fermecate care se arată pe pământ în anumite perioade și mai ales în aceste două zile. În unele zone din țară gospodarii obișnuiesc să își „ude” nevestele. Acest obicei se găsește în special în zona Brașovului și a Mureșului. În trecut oamenii se temeau de Iele pentru că cine cădea sub blestemul lor rămânea bolnav pe viața și mai putea fi salvat doar de călușari.

În ziua de Sfânta Treime, a doua zi de Rusalii, țăranii ies la câmp împreună cu preoții din sate și se roagă și stropesc ogoarele cu apă sfințită, pentru ca roadele pământului să fie bune, iar grindina să nu se abată asupra lor. În unele zone ale țării se pocnesc ramuri lungi și groase de tei pentru a alunga spiritele rele si duhurile care împiedică rodirea pământului. Cine muncește astăzi la câmp nu va avea parte de rod și va avea ghinion tot anul.

De Sfânta Treime nu se muncește nici în gospodărie, nu se dă gunoiul afară și femeile nu torc. Este o zi de sărbătoare în care toată lumea se odihnește și se roagă. Există și o superstiție conform căreia nimeni nu ar trebui să plece departe de casă în această zi.

În ziua de Sfânta Treime nu este bine să te cerți sau să blestemi, pentru a nu se întoarce răul asupra ta. Orice blestem se va prinde, așa că cel mai indicat este să treci ziua în liniște și armonie. Astăzi toată lumea merge la biserică și participă la Sfânta Liturghie, după care fiecare se retrage la casa sa și se veselește alături de cei dragi sau se odihnește.În zonele rurale gospodarii își leagă la brâu câte o crenguță de pelin, ce are menirea de a-i feri de rele și dușmani.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri naționale

Mai multe în Știri naționale

Carte de identitate nouă. Va ţine loc şi de card de sănătate

Banatenii26 iulie 2017

Începe recrutarea tinerilor care doresc să devină soldaţi. Care sunt condiţiile

Banatenii7 iulie 2017

O nouă majorare stabilită de Guvern. Creşte tariful rovinietei

Banatenii4 iulie 2017

Un artist a colorat copacii dintr-o pădure din România, pentru a protesta împotriva tăierilor abuzive

Banatenii3 iulie 2017

Mașinile pentru examenul auto, dotate cu camere de supraveghere. Ce se întâmplă cu filmările

Banatenii30 iunie 2017

Nu e glumă! CFR te invită să străbați România cu trenul și să mai scrii și eseuri despre cât de frumos a fost

Banatenii23 iunie 2017

Locul de muncă din România pentru care câștigi 3.500 de lei în mână, cazare și masă și nici nu ai nevoie de facultate

Banatenii20 iunie 2017

VIDEO – Doi tineri și-au cumpărat un castel în Transilvania, cu banii pentru un apartament din București

Banatenii19 iunie 2017

Elevii care care iau Bacul cu 10, primesc bilete gratis la cele mai tari festivaluri din țară

Banatenii6 iunie 2017

Primarii ajung mai greu la închisoare! Funcţionarii din primării sunt mult mai expuşi după noile modificări ale legii administraţiei locale

Banatenii16 mai 2017

Ajută-l pe Vlăduţ! La doar 13 ani, luptă eroic cu o formă gravă de CANCER OSOS

Banatenii15 mai 2017

CFR Călători a introdus agenţi de pază în trenuri

Banatenii9 mai 2017