Inchiriere spatii Lugoj

Știri naționale

Tradiţii de Mărţişor. Ce trebuie să faci pe 1 martie ca să ai noroc tot anul

Tradiţii de Mărţişor. Ce trebuie să faci pe 1 martie ca să ai noroc tot anul

Autoliv

Banatenii

Se spune că, în vechime, mărţişorul era confecţionat din două fire răsucite de lână colorată – albă şi neagră sau albă şi albastră – şi era dăruit în prima zi din luna martie. Unele tradiţii spun că firul mărţişorului, funie de 365 sau 366 de zile, ar fi fost tors de Baba Dochia, în timp ce urca turma la munte.

Mărţişorul era pus la mâinile sau la gâtul copiilor pentru a le purta noroc în cursul anului, pentru a fi sănătoşi şi curaţi ca argintul la venirea primăverii. În unele zone, copiii purtau mărţişorul 12 zile la gât, iar apoi îl legau de ramura unui pom tânăr. Dacă în acel an pomului îi mergea bine însemna că şi copilului îi va merge bine în viaţă. În alte cazuri, mărţişorul era pus pe ramurile de porumbar sau păducel în momentul înfloririi lor, copilul urmând să fie alb şi curat ca florile acestor arbuşti.

Folcloristul Simion Florea Marian scrie că mărţişorul serveşte celor care îl poartă „ca un fel de amuletă”, dar cine doreşte ca acesta să aibă efectul dorit „trebuie să-l poarte cu demnitate”.

Mărţişorul este o tradiţie în România, Republica Moldova şi teritoriile învecinate locuite de români sau aromâni. Obiceiuri similare sunt întâlnite în Bulgaria, Albania, Macedonia.

Este frumos că fiecare mărţişor să reprezinte persoană căreia îi este dăruit… sau urarea care vrea să fie făcută. Un coşar poate transmite bunăstare, trifoiul noroc sau ghiocelul poate exprimă gingăşia. În zilele noastre, mărţişorul se poartă o perioada de timp bine determinată şi nu mai este purtat la gât ci la încheietura mâinii sau prins în piept cu convingerea că toate dorinţele se vor împlini.

Citește mai multe pe realitatea.net

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri naționale

Mai multe în Știri naționale

Ministrul Educației promite un buget record pentru Învăţământ

Banatenii26 octombrie 2017

Sorin Grindeanu, propus de Tudose la șefia ANCOM

Banatenii23 octombrie 2017

Ratele la credite, din nou, în creştere. Românii plătesc mai mult

Banatenii5 septembrie 2017

Când începe şcoala şi câte vacanţe vor avea elevii. Vezi structura anului şcolar

Banatenii4 septembrie 2017

„Litoralul pentru toţi”. Tarifele încep de la 159 de lei pentru un sejur, iar la cinci stele poţi sta cu 469 de lei. Lista hotelurilor unde te poţi caza

Banatenii28 august 2017

Se topește asfaltul. Două zile cu drumuri închise în toată România pentru mașinile mai grele de 7,5 tone

Banatenii4 august 2017

CFR anunță că urmează întârzieri mari pe calea ferată. Trenurile vor circula la viteză redusă

Banatenii1 august 2017

Magazinele Kaufland se transformă în mall. Vor avea inclusiv zona Food Court

Banatenii31 iulie 2017

17 judeţe afectate ploile abundende din ultimele 24 de ore. Caraş-Severin printre zonele unde s-au înregistrat pagube

Banatenii26 iulie 2017

Carte de identitate nouă. Va ţine loc şi de card de sănătate

Banatenii26 iulie 2017

Începe recrutarea tinerilor care doresc să devină soldaţi. Care sunt condiţiile

Banatenii7 iulie 2017

O nouă majorare stabilită de Guvern. Creşte tariful rovinietei

Banatenii4 iulie 2017