Inchiriere spatii Lugoj

Actualitate

Tineri din Timiș, prinși pe stradă de jandarmi cu droguri asupra lor

Tineri din Timiș, prinși pe stradă de jandarmi cu droguri asupra lor

Autoliv

Banatenii

În noaptea de 21/22 iunie a.c., jandarmi din cadrul Grupării Mobile Timişoara, pe timpul desfăşurării serviciului de ordine publică în municipiul Timişoara, au depistat două persoane care aveau asupra lor substanţe  interzise.

Una dintre persoane a fost depistată în jurul orei 22.30 într-un autoturism, pe o stradă din cartierul Freidorf. La vederea echipajului de jandarmi persoana a prezentat un comportament ce a atras atenţia, fapt pentru care i s-a cerut să se legitimeze. La controlul efectuat, în autoturism a fost găsit un săculeţ de plastic, ce conţinea o substanţă vegetală uscată, de culoare maronie, o râşniţă şi un cântar special destinat măsurării unor cantităţi mici.

Cea de a doua persoană a fost observată în jurul orei 5.00, în zona fostei fabrici de zahăr, în timp ce îşi confecţiona o ţigară dintr-o substanţă vegetală uscată.

Cele două persoane au fost identificate ca fiind bărbaţi cu vârsta de 24 respectiv 35 de ani, cu domiciliul în judeţul Timiş.

În ambele situaţii, jandarmii au luat măsura ridicării în vederea confiscării substanţelor şi obiectelor găsite şi au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală.

FOTO ARHIVA

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Mai multe în Actualitate

Enel întrerupe curentul în mai multe localități din Timiș

Daniel Groza11 decembrie 2017

Polițiștii locali ar putea să primească aceleași atribuții ca și cei de la Rutieră

Banatenii5 decembrie 2017

Cum poți ajunge la închisoare din cauza petardelor

Banatenii5 decembrie 2017

Doi bănățeni în primii zece cei mai bogați români

Banatenii4 decembrie 2017

Avansări în grad la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin

Banatenii29 noiembrie 2017

O femeie a sunat la 112 pentru că a răpit-o amantul! Polițiștii i-au dat amenda

Banatenii29 noiembrie 2017

Tinerii din Timiș consumă mai multe droguri. Canabisul, ecstasy și amfetamina în topul substanțelor traficate

Banatenii28 noiembrie 2017

Inspecția Tehnică Periodică pentru mașinile mai vechi de 12 ani se va face anual

Banatenii22 noiembrie 2017

Minoră de 15 ani prinsă la furat într-un magazin din Timișoara

Banatenii21 noiembrie 2017

Când se deschide ansamblul Openville din Timişoara

Banatenii21 noiembrie 2017

Ce zone va afecta ciclonul polar care va lovi duminică România

Banatenii16 noiembrie 2017
Penitenciarul Timişoara

Deținuții din Penitenciarul Timişoara care vorbesc limba italiană pot avea muncă de birou

Banatenii16 noiembrie 2017