Inchiriere spatii Lugoj

Actualitate

Tentativă de omor lângă Lugoj. Un bărbat de 37 de ani, în comă indusă după o bătaie soră cu moartea

Tentativă de omor lângă Lugoj. Un bărbat de 37 de ani, în comă indusă după o bătaie soră cu moartea

Autoliv

Un bărbat de 37 de ani din comuna Traian Vuia este internat la Spitalul Județean din Timișoara și se află în comă indusă după ce ar fi fost bătut, în noaptea de miercuri spre joi, de doi consăteni. Potrivit unui localnic, scandalul ar fi izbucnit în fața unui local, unde doi bărbați s-au luat la bătaie, iar bărbatul a intervenit să îi despartă, ajungând ulterior victimă a celor doi bătăuși, totul petrecându-se pe fondul consumului de alcool.

Surse apropiate anchetei au declarat că victima a fost atacată cu un par, iar în dosar sunt doi suspecți cercetați pentru tentativă de omor. Alte surse  au declarat, însă, că în dosar ar fi un singur suspect, care a agresat victima pe stradă.  Potrivit aceleiași surse, victima s-ar fi dus pe picioarele sale până acasă și s-a pus în pat, cea care a alertat autoritățile fiind mama bărbatului, care a chemat salvarea când și-a văzut fiul  plin de sânge.

Reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, care realizează ancheta, nu au putut fi contactat pentru un punct de vedere, dar directorul Spitalului Județean Timișoara, Marius Craina, a confirmat pentru Cetățeanul că victima tentativei de omor de la Traian Vuia, care a fost transportată la Timișoara, este într-o stare foarte gravă, fiind în comă indusă. Potrivit medicului, victima are fracturi craniene, coaste rupte și fractură de stern. Marius Craina a declarat că bărbatul are nevoie de mai multe intervenții chirurgicale, inclusiv la nivelul craniului.

Vom reveni cu detalii

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe în Actualitate

Enel întrerupe curentul în mai multe localități din Timiș

Daniel Groza11 decembrie 2017

Polițiștii locali ar putea să primească aceleași atribuții ca și cei de la Rutieră

Banatenii5 decembrie 2017

Cum poți ajunge la închisoare din cauza petardelor

Banatenii5 decembrie 2017

Doi bănățeni în primii zece cei mai bogați români

Banatenii4 decembrie 2017

Avansări în grad la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin

Banatenii29 noiembrie 2017

O femeie a sunat la 112 pentru că a răpit-o amantul! Polițiștii i-au dat amenda

Banatenii29 noiembrie 2017

Tinerii din Timiș consumă mai multe droguri. Canabisul, ecstasy și amfetamina în topul substanțelor traficate

Banatenii28 noiembrie 2017

Inspecția Tehnică Periodică pentru mașinile mai vechi de 12 ani se va face anual

Banatenii22 noiembrie 2017

Minoră de 15 ani prinsă la furat într-un magazin din Timișoara

Banatenii21 noiembrie 2017

Când se deschide ansamblul Openville din Timişoara

Banatenii21 noiembrie 2017

Ce zone va afecta ciclonul polar care va lovi duminică România

Banatenii16 noiembrie 2017
Penitenciarul Timişoara

Deținuții din Penitenciarul Timişoara care vorbesc limba italiană pot avea muncă de birou

Banatenii16 noiembrie 2017