Actualitate

Taximetriştii din Lugoj fac bani frumoşi cu Pokemon GO

Taximetriştii din Lugoj fac bani frumoşi cu Pokemon GO

Autoliv

Pokemon GO, cel mai în vogă joc al momentului, a scos la mişcare şi tinerii din Lugoj. În fiecare seară, zeci de împătimiţi ai jocului cu monstruleţi, inventat de gigantul Nintendo, unul dintre cele mai importante nume din industria jocurilor video, se adună pe malurile Timişului, acolo unde prind şi se luptă cu ajutorul personajelor lor favorite. În doar câteva săptămâni de la lansarea oficială în România, jocul este numărul unu în topul descărcărilor, surclasând orice altă apariţie din domeniu.

Cele mai vânate locuri din oraş sunt aşa-numitele „pokestopuri”, acolo unde jucătorii găsesc pokemingi şi alte obiecte care să îi ajute în prinderea de pokemoni. De obicei, pokestopurile sunt aşezate în apropierea unor obiective importante din oraş, cum sunt Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, statuia lui Coriolan Brediceanu, case memoriale şi alte locaţii din municipiu. De asemenea, există şi câteva „arene” în oraş, acolo unde jucătorii care au trecut de nivelul 5 se pot duela pentru supremaţie.

„M-am apucat să joc imediat ce a intrat în România. Mă pasionează lumea Pokemon, deşi sunt deja trecut de vârsta la care să mă joc pe telefon, acest joc este special, pentru că te scoate afară din casă, te pune în mişcare şi te implică să socializezi cu restul jucătorilor. Într-o seară de sâmbătă au fost peste 30 de jucători la Brediceanu în faţă, a fost foarte plăcut. Avem deja echipele noastre, avem grupuri pe Facebook, nu mai ţin minte când un joc a creat atâta vâlvă printre jucători, cred că niciodată”, a declarat Laurenţiu, un împătimit al jocului.

Pe lângă distracţie, isteria Pokemon GO a scos la iveală şi zeci de oportunităţi de afaceri. Dacă în oraşele mari din America, Asia sau Europa, patronii au plătit bani grei pentru ca locaţiile lor să fie transformate în pokestopuri care să atragă tinerii aflaţi în căutare de pokemoni, la Lugoj taximetriştii sunt primii care beneficiază de pe urma aplicaţiei care a readus lumea Pokemon în actualitate.

„Am avut mai multe cereri. De exemplu într-o seară, o clientă mi-a dat 40 de lei şi mi-a spus să merg foarte încet până se termină banii, pe mal, pe unde vreau eu. Avea nevoie de viteză mică pentru joc, ca să îşi poată creşte pokemonii, mi-a explicat că trebuie să se plimbe ca să poată să primească un pokemon dintr-un ou. Eu nu mă pricep, dar e bine că tinerii mai iasă şi din case să se plimbe, asta e foarte important”, a declarat un taximetrist pentru Cetăţeanul.

Jocul Pokemon GO se bazează pe locaţia utilizatorului, jucătorii fiind nevoiţi să se plimbe prin oraş pentru a găsi celebrele creaturi imaginate de creatorii fenomenului mondial. Imediat după lansare, a devenit aplicaţia cu cele mai multe descărcări într-o lună, depăşind uluitorul număr de 40 de milioane. Jocul bate recorduri după recorduri la nivel mondial, generând peste 30 de milioane de dolari în primele săptămâni de la lansare şi fiind mai accesat decât Facebook, Twitter, Snapchat şi Instagram în luna iulie.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Mai multe în Actualitate

VIDEO Prăpăd făcut de furtună, la Lugoj. Acoperiș înlocuit recent, smuls și aruncat zeci de metri

Banatenii23 iunie 2017

Avertizare de furtuni! Se strică vremea în Banat: vor fi averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii şi grindină

Banatenii23 iunie 2017

Tineri din Timiș, prinși pe stradă de jandarmi cu droguri asupra lor

Banatenii23 iunie 2017

Mafia primește informații „pe surse”. Banda de hoți care a speriat Vestul, scăpată de o „cârtiță”

Banatenii22 iunie 2017

Galerie FOTO – Cele mai scumpe apartamente din Timisoara! Cum arată penthouse-ul de 670.000 de euro

Banatenii22 iunie 2017

A furat alcool din magazin și a fost prins de polițiști. Acum merge la închisoare

Banatenii22 iunie 2017

Deținuți din cinci penitenciare românești joacă fotbal la Timișoara: „Sportul educă foarte mult”

Banatenii22 iunie 2017

Timișoara, Lugoj și mai multe comune vor avea întreruperi de curent săptămâna viitoare

Banatenii22 iunie 2017

In vizita la Isawilly, cea mai noua cofetarie si patiserie din Lugoj

Banatenii21 iunie 2017

Pensionarii de la Centrul pentru persoane vârstnice,,Sf. Nicolae” din Lugoj  vor face paradă în costume populare de Ziua iei

Banatenii21 iunie 2017

Ce se construieste lângă magazinul Unicarm din Lugoj

Banatenii21 iunie 2017

UPDATE Singurul premier pe care l-a dat Banatul după Revoluție, demis de propriul partid

Banatenii21 iunie 2017