Inchiriere spatii Lugoj

Administrație

Tânărul din Lugoj, care ocupă funcția de city-manager al Timișoarei, vorbește la cea mai importantă conferință mondială din domeniu

Tânărul din Lugoj, care ocupă funcția de city-manager al Timișoarei, vorbește la cea mai importantă conferință mondială din domeniu

Autoliv

Banatenii

Robert Kristof, tânărul de 26 de ani din Lugoj, care ocupă de anul trecut funcția de city-manager al Timișoarei va fi cel mai tânăr speaker care va vorbi la cea mai importantă conferință mondială, dedicată city-managerilor.

“Am fost acceptat ca speaker la cea mai mare conferință dedicată City Managerilor din întreaga lume „International City/County Management Association Annual Conference” și voi fi cel mai tânăr speaker român admis vreodată la acest eveniment. Conferința va avea loc în Statele Unite ale Americii, în San Antonio, Texas, la sfârșitul lunii octombrie 2017. După conferință mă voi deplasa într-o vizită oficială pe coasta de vest, unde mă voi întâlni cu city manageri din mai multe orașe americane. Scopul deplasării este de a construi relații cu oficialități americane și de a schimba idei privind dezvoltarea orașelor pe care le administrăm”, spune Robert Kristof.

Tânărul lugojean a fost consilier personal al primarului Nicolae Robu, până în octombrie 2016, data de la care a ocupat prin concurs postul de city-manager al orașului de pe Bega.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe în Administrație

Zece proiecte de drumuri din Timiș primesc finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Locală

Banatenii6 decembrie 2017

Cine se ocupă cu deszăpezirea pe drumurile din Timiș

Banatenii24 noiembrie 2017

Lucrări la drumurile din Banat. Unde se circulă cu restricții

Banatenii27 octombrie 2017

Consilierii județeni vor reglementa situația transportului de persoane până în 2019

Banatenii25 octombrie 2017

Cursă reluată spre Bucureşti, de la Aeroportul Timişoara

Banatenii24 octombrie 2017

Încep să pice primarii care au făcut afaceri cu Măran. Doi au ajuns la DNA. Câți mai urmează?

Banatenii19 octombrie 2017

Biroul Vamal de Interior Timiș are un nou sediu

Banatenii18 octombrie 2017

Consilierii județeni alocă bani pentru modernizarea și lărgirea mai multor drumuri din Timiș

Banatenii17 octombrie 2017

Consilierii judeţeni se întrunesc în şedinţă. Mai multe drumuri din Timiş intră în reabilitare

Banatenii11 octombrie 2017

Un consilier local din Timișoara “inventariază” gropile din drumurile municipiului de pe Bega

Banatenii2 octombrie 2017

Pe ce drumuri din Banat se circulă cu restricţii, din cauza lucrărilor de remediere

Banatenii29 septembrie 2017

Consilierii judeţeni din Timiş se întâlnesc în şedinţă, pentru a discuta vânzarea unor spaţii, desfiinţarea unor centre de copii şi alte proiecte

Banatenii22 septembrie 2017