Social

Tabără de aventură în pădure organizată pentru copiii din Lugoj de Concordia

Tabără de aventură în pădure organizată pentru copiii din Lugoj de Concordia

Autoliv

Clubul de Turism Concordia organizează duminică, 11 octombrie, o tabără de aventură prin Conco, structura care se ocupă de micii cercetași. Copiii sunt așteptați în pădurea de la Tapia, unde părinții îi pot lăsa pe mâna organizatorilor fără griji, urmând să-i preia după cinci ore de distracție.
Întâlnirea este organizată la ora 12, cei mici urmând să fie implicați în patru ateliere.

”Totul ține de munca în echipă. Mai întâi vom începe cu un joc de cunoaștere ca să se familiarizeze unii cu ceilalți. Apoi ne vom împărți pe echipe și vom lucra în ateliere. Începem cu o căutare de comori cu orientare pe hartă și în teren, apoi vor fi două elemente pe corzi și unul căruia îi spunem barca de salvare. Acestea le ținem ca surpriză, însă e important de spus că cei mici vor fi asigurați 100% în toate jocurile, nici nu se pune problema siguranței lor. Nu concepem să fie incidente, niciodată nu am avut probleme”, a declarat Călin Țîru, președintele Clubului Concordia.

Momentele sunt gândite și pentru oameni mari și pentru copii, astfel că sunt așteptați să se înscrie și adulți dacă doresc.

”Până acum avem deja opt participanți și am fost surprinși că avem chiar și copilași de 3 ani. Avem locuri limitate – 25. Vom face două grupe, una pentru cei sub 6 ani și alta pentru ceilalți. Cu prichindeii vom face jocuri mai ușoare, cum ar fi baba oarba. Vreau să menționez că evenimentul nu se anulează dacă plouă ușor, doar pe ploaie torențială. La urma urmei, este o tabără de aventură în natură”, completează Țîru.

Pentru detalii se poate apela telefonul 0724087485 sau pagina de Facebook Tabere Conco.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe în Social

Sadica Vida, cea mai temută torționară din Banat. Bătea deținuții la testicule!

Banatenii17 august 2017

Traficul de migranți dă bătăi de cap autorităților din Timiș. Ce măsuri s-au luat

Banatenii14 august 2017

Cuplurile care au 50 de ani de casnicie și bătrânii în vârstă de 90 de ani vor fi premiați de Primăria Lugoj

Banatenii11 august 2017

VIDEO Zimbrii de la Armeniș se înmulțesc. Rangerii au descoperit trei viței în turmă

Banatenii11 august 2017

VIDEO/FOTO Distractie extremă! Tinerii teribiliști dintr-un oraș din Banat își riscă viața sărind în cap, de la o înălțime de 15 metri

Banatenii10 august 2017

Situaţie dramatică la Timişoara. Pacienţii cu infarct şi urgenţele cardiologice nu mai pot fi rezolvate, din cauza lipsurilor de la Clinica Chirurgie Cardiovasculară

Banatenii9 august 2017

Cum se schimbă vremea în Banat, în următoarele două săptămâni

Banatenii8 august 2017

De ce fug bănățenii să se trateze la spitalele din Ungaria. O asistentă care intermediază exodul face dezvăluiri incredibile

Banatenii8 august 2017

Şase persoane au ajuns în ultimele 24 de ore la Spitalul Judeţean din Timişoara din cauza caniculei

Banatenii4 august 2017

S-a încheiat campania de castrare gratuită a câinilor cu stăpân de la Lugoj. O nouă acțiune va avea loc în septembrie

Banatenii4 august 2017

Lugojeanca dispărută de la spitalul din Jebel a fost găsită moartă, în tufișurile de lângă gardul instituției. Fiica ei dă spitalul în judecată

Banatenii2 august 2017

Un timișorean a scos la vânzare virginitatea cățelușei. Până la urmă, el a fost cel care a plătit

Banatenii1 august 2017