Administrație

Soluție favorabilă DEFINITIVĂ pentru zeci de funcționari din Primărie. Își primesc înapoi 25% din salariu

Soluție favorabilă DEFINITIVĂ pentru zeci de funcționari din Primărie. Își primesc înapoi 25% din salariu

Autoliv

În cursul zilei de marți s-a judecat la Curtea de Apel Timișoara recursul celor 73 de funcționari publici din Primăria Lugoj care au atacat prin sindicatul timișorean decizia primarului de tăiere a 25% din salariu.

Inițial, funcționarii au primit soluție negativă de la prima instanță, Tribunalul Timiș. Spre bucuria lor, Curtea de Apel a întors cu 180 de grade soluția, dându-le dreptate și cerând anularea documentului în cazul acestora.

”S-a anulat dispoziția privind suspendarea plății sumelor compensatorii și în privința reclamanților funcționari și instanța a dispus totodată obligarea la plata salariilor suspendate. Am și sunat la Primărie, am transmis informația și am rugat pe șefa de cabinet a domnului primar să-i transmită rugămintea mea de a avea o întâlnire cu dânsul și bineînțeles să ne permită o întâlnire cu colegii din Primărie la sfârșitul programului la care este binevenit chiar foarte bine ar fi dacă ar veni și dânsul să transmită câteva informații”, a declarat Tiberiu Negrei, liderul Sindicatului Liber al salariaţilor din Primăria municipiului Timişoara.

Contactat pentru o opinie miercuri dimineață, primarul Boldea a declarat că nu știe de soluție și nu a fost anunțat să-i fie propusă vreo întâlnire, dar și că participarea sa la adunarea sindicaliștilor nu ar fi oportună.

”Nu știu (n.red. – de solicitarea de întâlnire). Salariații vor primi toate restanțele din urmă, avem banii pregătiți. … Ei nu sunt sindicatul tot, am mai multe sindicate. Dacă mă duc la unii, zic ceilalți că la ei nu mă duc”, explică Primarul.

Întrebat dacă de această dată este hotărât să anuleze dispoziția pentru toți salariații, edilul a explicat că așteaptă ca instituția Curții de Conturi să îi dea un semnal ca urmare a hotărârilor judecătorești.

”Eu am îndeplinit o hotărâre a Curții de Conturi. Le-am prezentat o parte din hotărâri (n. red. – din instanță), o să o prezint și pe aceasta care a apărut ieri și s-a dat minuta doar. Dacă ei consideră că noi am îndeplinit ceea ce au zis ei, dar Tribunalul a hotărât altceva, atunci pot să anulez punerea în aplicare a hotărârii”.

Cei 73 de funcționari membri ai sindicatului timișorean nu sunt singurii care au primit soluție definitivă favorabilă de la Curtea de Apel. Înaintea lor, aceeași veste bună au primit și 75 de angajați ca personal contractual care deja își primiseră salariile înapoi după judecarea în primă instanță a procesului lor.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administrație

Mai multe în Administrație

Consilierii județului Timiș se întrunesc la sfârșitul lunii. Vezi ce proiecte au pe ordinea de zi

Banatenii23 iunie 2017

Galerie FOTO – Prima comună din Banat care profită de pe urma autostrăzii Timisoara-Lugoj și își dezvoltă turismul local

Gabriel Iosa22 iunie 2017

Cine se dă ANAF TIMIȘ pe Facebook? Fiscul timișean contestă pagina de pe rețeaua de socializare

Banatenii21 iunie 2017

Ședință Consiliul Local Lugoj! Mai multe familii vor primi terenuri pentru construcția de locuințe

Banatenii21 iunie 2017

Primarul Timișoarei a dat dispoziție să se amenajeze „în regim turbo” o pistă pentru „bicicliștii răi”

Banatenii20 iunie 2017

Doi consilieri cer Consiliului Local Lugoj desființarea unei taxe încasate ilegal de la populație

Banatenii20 iunie 2017

C.A.P-ul e reîniviat în Caraș-Severin! Locuitorii unei comune se asociază să-și lucreze pământurile și să-și crească animalele

Banatenii20 iunie 2017

Lugojul rămâne fără societățile de salubritate și furnizarea apei. Meridian și Salprest nu vor mai avea voie să presteze servicii către populație

Banatenii19 iunie 2017

Salprest, la un pas de închidere. Retim e noul operator de salubritate pentru zona Lugojului

Banatenii15 iunie 2017

Proiect modern pentru transformarea pieței unei localități de lângă Lugoj

Banatenii14 iunie 2017

Mai mulți consilieri locali riscă amenzi de până în 2.000 de lei. Ce trebuie să facă în maxim două zile

Banatenii13 iunie 2017

Se surpă asfaltul sub mașini, în centrul Lugojului. Circulația e blocată pe un sens

Banatenii12 iunie 2017