Lugojeanul

Actualitate

Șeful CNADNR, în vizită pe șantierul autostrăzii Lugoj – Deva: „Avem întârzieri”

Șeful CNADNR, în vizită pe șantierul autostrăzii Lugoj – Deva: „Avem întârzieri”

Autoliv

Diretorul general al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale a vizitat șantierele de pe tronsoanele autostrăzii Lugoj – Deva. Șeful CNADNR a vizitat inclusiv lotul pe care a fost comandată o expertiză care să stabilească dacă este nevoie sau nu de demolarea unei porțiuni de autostradă construite deja.După vizita de pe autostrada Lugoj – Deva, șeful CNADNR a spus că sunt întârzieri provocate și din greșeli ale constructorului.

„Am venit să văd mai multe şantiere şi, de asemenea, dacă promisiunile pe care le-am auzit cum că lucrările ar putea fi finalizate până la sfârșitul anului au sau nu potenţial. Mai mult decât atât, consider că nici constructorii nu trebuie să se simtă singuri şi când spun asta mă gândesc la colaborarea strânsă în timpul derulării contractului. Tot în cadrul acestei colaborări aş vrea să mai adaug că şi controlul va fi o constantă în relaţia Beneficiar – Antreprenor, condiţie valabilă pentru oricare dintre şantierele în lucru. Am văzut toate loturile autostrăzii Lugoj – Deva. Avem întârzieri atât din culpa constructorului cât şi din alte culpe independente de voinţa lui, iar împreună facem toate demersurile să deblocăm situaţia” a declarat Cătălin Homor, directorul general CNADNR, conform unui comunicat de presă transmis de Companie.

SURSA FOTO: CNADNR

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Mai multe în Actualitate

Prefectura Şi Consiliul Judeţean atacă dur compania ENEL: „Vorbim de rea intenție sau incompetență”

Banatenii20 septembrie 2017

Viitorul producţiei sustenabile şi viitorul comunităţii, discutate la Timişoara. Eveniment cu invitaţi de marcă şi premii de 10.000 de euro

Banatenii20 septembrie 2017

Enel Banat nu a rezolvat nici până acum toate avariile cauzate de furtună, deși are 107 echipe în teren

Banatenii19 septembrie 2017

VIDEO Un făgeţean a surprins momentul când un copac zdrobeşte o maşină aflată în trafic

Banatenii18 septembrie 2017

O treime din casele din Făget, afectate de furtună. Biserica din Dumbrava a rămas fară turlă

Banatenii17 septembrie 2017

Patru persoane decedate până acum, după furtuna din Timiş. Două în Timişoara, două în Buziaş

Banatenii17 septembrie 2017

Zeci de jandarmi vor fi pe străzi pentru manifestările din acest weekend

Banatenii15 septembrie 2017

Accident grav pe autostradă, între Timișoara și Arad. O persoană a murit, alta este grav rănită

Banatenii14 septembrie 2017

VIDEO De astăzi, polițiștii din Timișoara vor sancționa șoferii și pe baza imaginilor surprinse de camerele video instalate în oraș

Banatenii13 septembrie 2017

Jimbolia va avea centru pentru eliberarea cazierelor judiciare

Banatenii13 septembrie 2017

DEZVOLTARE FĂRĂ PRECEDENT – Opt luni cu peste 60% creştere a traficului aerian la Aeroportul Internaţional Timişoara

Banatenii12 septembrie 2017

Cea mai mare pădure virgină de fag din U.E. se află în Caraş-Severin. Ministerul Apelor și Pădurilor refuză să o introducă în catalogul naţional

Banatenii11 septembrie 2017