Știri naționale

Secetă extremă şi puternică în iulie şi august în Banat, avertizează specialiștii

Secetă extremă şi puternică în iulie şi august în Banat, avertizează specialiștii

Autoliv

Banatenii

Datele Administraţiei Naţionale de Meteorologie indică pentru anul 2015 instalarea fenomenului de secetă pedologică în Moldova şi Banat, în cea mai mare parte a Dobrogei, Crişanei şi Transilvaniei precum şi în Sud-Est-ul Olteniei, a anunţat luni, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Graţiela Gavrilescu, în deschiderea celei de-a 17-a ediţii a Forumului Regional al Apei Dunărea – Europa de Est 2015.

„Acest fapt este cauzat de precipitaţiile reduse înregistrate în ultima perioadă în special în luna mai când în zona Moldovei, spre exemplu, au căzut în medie circa 20,6 mm, faţă de o valoare normală de 64,4 mm”, a spus Gavrilescu.

Mai mult, potrivit ministrului de resort, Centrul European de Prognoză a Vremii indică pentru următoarele două luni de vară, respectiv iulie şi august, temperaturi ridicate şi un nivel scăzut al precipitaţiilor.

„Dacă aceste estimări se vor confirma putem aprecia o intensificare şi extindere a fenomenului de secetă, în special în iulie şi august în cea mai mare parte a ţării. Cele mai mari deficienţe de apă în sol se estimează a fi localizate în regiunile din Sudul, Sud-Estul, Estul şi Vestul ţării unde seceta pedologică va putea fi extremă şi puternică”, a mai afirmat Gavrilescu.

Potrivit ministrului Mediului, scenariile climatice viitoare indică la nivelul României o creştere progresivă a valorilor de temperaturi în toate anotimpurile, mai pronunţate în vară şi iarnă şi o descreştere a precipitaţiilor îndeosebi în zonele sudice, sud-estice şi estice.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri naționale

Mai multe în Știri naționale

Începe recrutarea tinerilor care doresc să devină soldaţi. Care sunt condiţiile

Banatenii7 iulie 2017

O nouă majorare stabilită de Guvern. Creşte tariful rovinietei

Banatenii4 iulie 2017

Un artist a colorat copacii dintr-o pădure din România, pentru a protesta împotriva tăierilor abuzive

Banatenii3 iulie 2017

Mașinile pentru examenul auto, dotate cu camere de supraveghere. Ce se întâmplă cu filmările

Banatenii30 iunie 2017

Nu e glumă! CFR te invită să străbați România cu trenul și să mai scrii și eseuri despre cât de frumos a fost

Banatenii23 iunie 2017

Locul de muncă din România pentru care câștigi 3.500 de lei în mână, cazare și masă și nici nu ai nevoie de facultate

Banatenii20 iunie 2017

VIDEO – Doi tineri și-au cumpărat un castel în Transilvania, cu banii pentru un apartament din București

Banatenii19 iunie 2017

Elevii care care iau Bacul cu 10, primesc bilete gratis la cele mai tari festivaluri din țară

Banatenii6 iunie 2017

Primarii ajung mai greu la închisoare! Funcţionarii din primării sunt mult mai expuşi după noile modificări ale legii administraţiei locale

Banatenii16 mai 2017

Ajută-l pe Vlăduţ! La doar 13 ani, luptă eroic cu o formă gravă de CANCER OSOS

Banatenii15 mai 2017

CFR Călători a introdus agenţi de pază în trenuri

Banatenii9 mai 2017

Veşti proaste pentru românii care au credite în lei. Cresc ratele pe care le au de plătit!

Banatenii4 mai 2017