Actualitate

Scandal la Colegiul „Hasdeu” din Lugoj, după ce profesorii au decis să anuleze balul bobocilor

Scandal la Colegiul „Hasdeu” din Lugoj, după ce profesorii au decis să anuleze balul bobocilor

Autoliv

Elevii din clasele a XII-a ale Colegiului Naţional „Iulia Hasdeu” din Lugoj sunt revoltaţi pe conducerea instituţiei de învăţământ, după ce cancelaria a decis să anuleze pregătirile şi implicit balul bobocilor din acest an. După ce în presa locală au apărut articole cu programul balurilor din această toamnă, direcţiunea de la Hasdeu a constituit de urgenţă un consiliu profesoral, în care a dispus măsura anulării balului.

Auzind acestea, elevii care au pregătit balul au încercat să lămurească situaţia, însă nu au putut ajunge la un consens cu profesorii diriginţi şi direcţiunea. Surse din cadrul şcolii spun că, în timul şedinţei consiliului profesoral, elevii au intrat în cancelarie pentru a cere explicaţii, însă au fost poftiţi să părăsească încăperea, altfel vor avea notele scăzute la purtare. Printre motivele invocate de profesorii care au decis suspendarea balului se numără timpul scurt de pregătire şi faptul că elevii nu s-au consultat cu direcţiunea în timp ce pregăteau manifestarea.

„Pur şi simplu e un bal care nu aparţine de şcoală, nu face parte din activitatea şcolii. Am hotărât să nu îl mai ţinem, a fost un consiliu profesoral, elevii sunt nemulţumiţi, dar asta e. S-a stabilit că pe 7 octombrie să fie, noi am considerat că e prea scurt timpul şi din ce am văzut, nu erau foarte bine pregătiţi. Decât să ne facem de ruşine, nu e obligatoriu să fie balul bobocilor, nu e nicio regulă. Am considerat că nu au timp două săptămâni să pună la punct totul”, a declarat unul dintre profesorii de la Hasdeu după ieşirea din consiliul profesoral.

Elevii neagă acuzaţiile, spunând că totul s-a făcut ca şi în anii precedenţi, fără încălcarea regulamentelor şcolii.

„Ne pregătim de la începutul anului şcolar, am făcut pregătiri doar după ore, tot timpul am vorbit şi cu profesorii, totul a decurs normal. Am strâns deja foarte multe sponsorizări, am trimis elevii la pregătire, au făcut dansuri profesionale, totul pe banii lor. Doar câte ture am făcut cu maşinile noastre, pe benzina noastră, să pregătim un bal reuşit şi frumos. Iar azi să aflăm că nu se mai ţine, pur şi simplu nu vor să îl ţină, nu înţelegem de ce, chiar nu am greştit cu nimic şi nu avem nici măcar şansa să explicăm asta. Nu ni s-a explicat nimic, doar că nu se mai ţine şi gata”, a declarat unul dintre elevii organizatori.

Un punct de vedere categoric l-a avut directoarea colegiului, care este de părere că varianta elevilor nu contează, aceştia neavând dreptul să îi întrebe pe profesori de ce iau unele decizii.

„Nu ştiu dacă trebuie să spun mai departe, este o hotărâre a consiliului profesoral din şcoală. E problema lor (dacă sunt nemulţumiţi, n.r.) este o hotărâre a consiliului de profesori şi nu cred că trebuie să dăm o explicaţie la nimeni, dacă este hotărârea noastră. (Aţi luat şi părerea lor în considerare? n.r.) Ne-am gândit foarte bine, nu suntem de ieri, de azi în şcoală. Nu e de vorbit acum, sunt problemele şcolii, noi ni le rezolvăm, noi nu comentăm nimic. Nu am luat o măsură împotriva orelor sau ceva, este o activitate extracurriculară, care se poate desfăşura sau nu ”, a fost reacţia Letiţiei Fedorca, director la Colegiul Naţional „Iulia Hasdeu” din Lugoj.

Celelalte licee din Lugoj au stabilit datele la care vor avea loc balurile bobocilor. Lista completă o găsiţi aici.

foto: arhiva Cetăţeanul

Vezi comentarii (3)

3 Comments

  1. Un fost elev .

    22 septembrie 2016 at 17:52

    Nu e totul asa roz cum spun elevii, in fiecare an au fost discutii, profesorii nu au nicio vina, vina au elevii care sunt sponsorizati bine de părinți, cei care se cred mai presus de toti, din cauza lor s-a ajuns aici.
    Dacă ne aducem aminte asa a fost si anul trecut si acum 2 ani, aceleasi motive, aceiasi copii de bani gata care vor sa faca ei legea.

  2. Denis

    22 septembrie 2016 at 19:28

    Conducerea tip comunist a liceului își spune din nou cuvântul si face liceul de ras.

  3. S. Tibi

    22 septembrie 2016 at 21:35

    Adevarata problema e neintelegerea privind „dreptul” profesorilor din toata magaria asta cu balurile. Toti care am trecut prin scoala stim ca profesorii trebuie mituiti cu unele „atentii”. Cand nu primesc destul trebuie sa mergi la meditatii…sa treci clasa…o mare mafie. Asa-i doamna Fedorca?

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe în Actualitate

Pistolar urmărit în Germania, prins în Timiş. A fost reţinut şi va fi repatriat

Banatenii21 iulie 2017

O tânără de 24 de ani, din Timiş, căutată de poliţişti pentru că nu s-a mai întors acasă de două zile

Banatenii21 iulie 2017

La Buziaş funcţionează una dintre cele mai bune şcoli de piloţi din ţară. Aero West oferă pregătire pentru o gamă largă de licenţe şi calificări de zbor

Banatenii21 iulie 2017

Sete mare! Un tânăr din Timişoara s-a alimentat de la benzinărie cu băutură, pe care nu a plătit-o

Banatenii21 iulie 2017

Panică pe linia ferată. O locomotivă care a luat foc din cauza unui furtun de ulei nu a putut fi „ruptă” de vagoanele pline cu gaz pe care le tracta

Banatenii20 iulie 2017

Un nou show aviatic în apropiere de Lacul Surduc. Ziua Aviaţiei este marcată în satul lui Traian Vuia

Banatenii20 iulie 2017

Un IT-ist din Timişoara primeşte de la Statul Român peste 5.000 de euro, despăgubiri morale şi materiale, pentru că a lovit un câine pe autostradă

Daniel Dancea20 iulie 2017

Toate explicaţiile despre cum “s-a rupt” trenul Timişoara-Bucureşti, la Radomireşti. Culmea e că nu sunt oferite de CFR!

Banatenii19 iulie 2017

VIDEO Tinerii cântăreți care au făcut senzație în centrul Timișoarei. Robu a fost impresionat și s-a oprit să îi asculte

Banatenii19 iulie 2017

Servicii Complete pentru Nunta sau Botez, Dj, Foto-Video, Schela de Lumini si Fum pentru Dansul Mirilor (P)

Banatenii18 iulie 2017

Controale pe şantierele de la autostrăzi: calitatea slabă a materialelor, mobilizarea insuficientă a constructorilor şi lucrări neconforme proiectului

Banatenii17 iulie 2017

O timişoreancă a uitat o plasă cu o sumă importantă de bani într-o sală de aşteptare. A avut noroc că au găsit-o jandarmii

Banatenii14 iulie 2017