Actualitate

Satele de lângă Lugoj cu legătură la autostradă, atractive datorită preţurilor mici la case

Satele de lângă Lugoj cu legătură la autostradă, atractive datorită preţurilor mici la case

Autoliv

Coşteiu, Ţipari, Păru, Balinţ, Bethausen, Cutina sau Mănăştiur, toate aceste sate au în comun un lucru mai puţin obişnuit pentru orice comună din România: sunt legate de autostrada care uneşte Lugojul şi întreaga zonă de vest a ţării cu Europa. În timp ce investitori de pe tot continentul au început deja să vireze bani frumoşi în dezvoltarea zonei, prin ridicarea de ferme sau fabrici, oamenii care locuiesc în satele din zonă au şi ei oportunităţi de afaceri datorate drumului de mare viteză.

Profitând de ocazie, zeci de săteni au început să îşi scoată casele la vânzare. Locuinţe cu trei, cinci, opt sau chiar mai multe camere, aflate la mare depărtare de forfota oraşului, dar care sunt dotate cu internet şi curent electric şi legate la canalizare şi apă curentă pot fi cumpărate de doritori la preţuri care în oraş nu ar ajunge nici pentru un apartament cu o cameră.

De exemplu, la o simplă răsfoire a unui ziar de anunţuri, cei interesaţi pot găsi o casă ca cea a lui Petrică L. de la Bethausen. Aflată în apropiere de mijlocul comunei, casa are patru camere, dintre care două la stradă, o bucătărie, baie complet utilată şi o curte mare pentru petrecerea în linişte a timpului liber. Aflată la doar 15 kilometri de nodul rutier de la Păru, la un preţ de doar 25.000 de euro, casa este un vis pentru oricine îşi doreşte o oază de linişte la final de zi sau în vacanţe.

„Noi o videm că avem o casă mai mică la Cutina, nu mai are rost să o ţinem şi pe aceasta. Am investit destul de mult, însă nu punem preţ mai mare pentru că nu ştim dacă se vinde. E într-adevăr aproape de autostrada, însă trebuie să se facă şi la noi legătură directă, cum s-a promis, atunci o să crească şi preţurile”, a declarat proprietarul casei scoase la vânzare.

Un sat care are legătură directă cu autostrada Lugoj-Balinţ, care la rândul ei este legată de Traian Vuia-Timişoara-Arad-Nădlac şi întreaga Europa este Păru, arondat comunei Coşteiu. Aici, pe lângă toate utilităţile şi o calitate a aerului mult mai bună ca la oraş, locuitorii spun că au preţurile cele mai mici din zonă la case.

„Avem şi noi o casă mai mică ce-i drept, doar trei camere şi o bucătărie pe care am înjumătăţit-o, să facem şi baie şi bucătărie. Preţul e 22.000 de euro negociabil, nu cred ca există ofertă mai bună. E lângă autostradă, te urci pe ea şi ajungi la Lugoj în 5 minute maxim, poate fi cumpărată şi de cei care vor să facă naveta, şi de cei care vor să stea numai în concediu”, explică Viorica B. din localitatea Păru, care a pus anunţul de vânzare în PubliTim.

Autostrada Lugoj-Timişoara a fost deschisă complet circulaţiei în luna decembrie a anului 2015. Are o lungime de 35,1 kilometri şi a costat peste 140 de milioane de euro.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe în Actualitate

Cât a plătit primarul PSD Marcel Muia, de la bugetul local, pentru 6.000 de mici, 300 de meniuri „premium” și un număr de magie

Banatenii27 iulie 2017

VIDEO Hoț prins în flagrant într-un magazin din Timișoara, dat afară în șuturi de vânzătoare

Banatenii27 iulie 2017

Sute de mii de euro, găsiți la perchezițiile din dosarul „diplome fără studii” de la Arad

Banatenii26 iulie 2017

Dezvăluiri incendiare făcute de renumitul chirurg, Emil Urtilă, vizat de dosarul „diplome fără studii” de la Arad

Banatenii26 iulie 2017

Parcul din preajma restaurantului timişorean „Flora” va fi reamenajat de către administraţia locală

Banatenii25 iulie 2017

Avertizări de inundaţii în Timiş şi Caraş Severin. Creşte debitul pe mai multe râuri!

Banatenii25 iulie 2017

VIDEO Gestul făcut de o mamă pentru salvarea fiului filmat cum fură şi făcut de ruşine pe Facebook

Daniel Dancea25 iulie 2017

GEC Nera acuză din nou tăieri ilegale de pădure într-o zonă de protecţie integrală din Caraş-Severin

Banatenii25 iulie 2017

Cum au fost rezolvate dosarele de evaziune care „zăceau” în fişetele poliţiştilor din Timiş: „Nu cred că a fost vorba de delăsare”

Banatenii24 iulie 2017

Nu sunt pericol public, chiar dacă au îngrozit un oraş! Romii scandalagii din Lugoj au fost eliberaţi

Banatenii24 iulie 2017

RATT devine istorie. Timişorenii vor circula cu autobuze şi tramvaie ale STPT

Banatenii24 iulie 2017

Aproape 400 de şoferi au fost penalizaţi. Cei mai mulţi au primit amenzi pentru viteză

Banatenii24 iulie 2017