Social

Sărbătoare mare la Biserica „Harul”. Se împlinesc 70 de ani de la înfiinţarea orchestrei

Sărbătoare mare la Biserica „Harul”. Se împlinesc 70 de ani de la înfiinţarea orchestrei

Autoliv

Banatenii

Biserica Baptistă „Harul” sărbătoreşte, duminică 16 octombrie, 70 de ani de la înfiinţarea orchestrei care a cântat neîntrerupt din anul 1946, când a fost înfiinţată de compozitorul Titus Adorian. Orchestra „Harfa lui David” de la Lugoj a fost înfiinţată imediat după terminarea celui de-al doilea război mondial, la data de 10 septembrie 1946. Inițiativa proiectului i-a aparținut renumitului dirijor și compozitor baptist Titus Adorian, primul instrumentist profesionist din cadrul Cultului Creștin Baptist din România. Acesta a înființat mai multe orchestre în diferite biserici din țară și a contribuit la formarea unor dirijori locali în diferite părți ale țării.

Din 1993, Orchestra „Harfa lui David” este dirijată de Marius Lăzărescu, a cărui pasiune şi devotament și bucurie i-a determinat pe tineri să se implice în orchestră. La iniţiativa lui Lăzărescu, în septembrie 1996 s-a organizat o sărbătoare dedicată celor 50 de ani de existenţă a orchestrei. În anul 2002, la inițiativa tinerilor Claudiu Murariu și Otniel Didraga, a fost reînființată orchestra copiilor, formație care reprezintǎ o adevărată școală pentru formarea de noi instrumentiști .

Un eveniment special a avut în anul 2008, atunci când la Biserica „Harul”din Lugoj s-au celebrat 60 de ani de la reînființarea statului Israel. Cu acest prilej orchestra Bisericii a susținut un concert special fiind dirijată de maestrul Ladislau Roth. Renumitul compozitor a fost, printre altele, prim dirijor al Operei din Timișoara, dirijor al Orchestrei Simfonice Radio din Ierusalim și dirijor al Corului Tzadikov din Jaffa. În urma colaborării cu maestrul Roth, orchestra din Lugoj a putut să-și includă în repertoriu mai multe piese evreieşti. Odată cu sărbătoarea Orchestrei „Harfa lui David”, Biserica „Harul” marchează şi finalizarea lucrărilor de reamenajare interioară a lăcaşului de cult.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe în Social

Campanie de donare de sânge la Timişoara. 35 de jandarmi au răspuns apelului

Banatenii25 iulie 2017

De 12 zile, pompierii din Caraş-Severin se luptă cu incendiilor de vegetaţie. ISU face apel la populaţie!

Banatenii21 iulie 2017

Cum să vă găsiţi legal un loc de muncă în străinătate şi ce trebuie să ştiţi ca să nu fiţi înşelaţi

Banatenii21 iulie 2017

VIDEO Un tânăr, aflat la Cazanele Dunării, a prins o vipera cu mâna şi a fost muşcat. E încă în pat, la două săptămâni de la păţanie

Banatenii19 iulie 2017

Doi copii de ispravă! Şi-au petrecut o săptămână din vacanţă muncind ca voluntari la adăpostul de animale

Banatenii19 iulie 2017

ROMANIA INCOMPETENTA – Trenul Timişoara-Bucureşti a pierdut vagoanele pe drum. 100 de persoane au rămas izolate, în câmp

Banatenii18 iulie 2017

Fiscul din Timişoara a lăsat doi copii cu autism fără bani de tratamente. A virat sumele care li se cuveneau în contul altei asociaţii

Banatenii14 iulie 2017

Tânăr, cu master în Economie, zilnic pe câmp, la volanul tractorului: “Nu mi-e ruşine cu ceea ce fac, e o pasiune frumoasă”

Banatenii14 iulie 2017

Romania incompetentă! “Mama a dispărut de două săptămâni din spitalul de la Jebel. Mi-au spus că ei nu au ce face, că mai au şi alţi bolnavi de îngrijit”

Banatenii14 iulie 2017

Ecologiştii atrag atenţia că pădurile UNESCO din Banat sunt încă sub securea Romsilva

Banatenii14 iulie 2017

Primăria Caransebeş, o organizaţie creştină şi o multinaţională au construit case pentru 10 familii

Banatenii13 iulie 2017

Galerie FOTO – În Banat se construiesc trenuri şi tramvaie de lux, dar românii circulă tot în condiţii mizerabile

Banatenii12 iulie 2017