Inchiriere spatii Lugoj

Educație

Salarii de 5.700 de lei pentru profesori și funcționari publici

Salarii de 5.700 de lei pentru profesori și funcționari publici

Autoliv

Ministrul Muncii, Ana Costea, va discuta săptămâna aceasta cu parlamentarii despre modificările aduse Legii salarizării personalului din sectorul bugetar. Oficialul va prezenta proiectul deputaților și senatorilor din Comisiile de Muncă. Potrivit unui document obținut de România Tv, un profesor cu studii superioare şi cu 25 de ani vechime ar putea ajunge la un salariu brut de 5.700 de lei, tot atât va putea câştiga şi un funcţionar public din administraţia centrală. Un medic specialist la unităţile clinice va putea ajunge la un salariu de 5.600 de lei, iar un judecător ar putea primi un salariu lunar de peste 14.000 de lei.

La aceste salarii se pot adăuga şi sporuri. Lefurile bugetarilor vor creşte etapizat, în următorii 4-5 ani de la intrarea în vigoare a legii.

„Data de 10 februarie este un termen pe care Grupul de lucru pe Legea salarizării unitare s-a angajat să îl respecte chiar dacă va trebui să muncească zi și noapte pentru a termina proiectul”, a declarat, recent, ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Ana Costea.

Proiectul urmează să fie pus în dezbatere până la începutul lunii martie, după care va fi înaintat Parlamentului, astfel încât legea să poată fi promovată de Parlament în acest an.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Educație

Mai multe în Educație

Şcoala de Anticorupţie! Cum văd liceenii timișoreni corupția din interiorul liceelor

Banatenii14 noiembrie 2017

Elevi cu deficiențe de auz și de vedere, pregătiți să intre pe piața muncii

Banatenii23 octombrie 2017

Singurul planetariu mobil din România revine la Timişoara, cu un spectacol nou despre eclipse și anotimpuri

Banatenii17 octombrie 2017

Președinta Croației vine la deschiderea anului universitar de la Timișoara

Banatenii3 octombrie 2017

Tinerii închiși la Centrul Educativ Buziaș joacă teatru

Banatenii28 septembrie 2017

Universitatea de Vest din Timişoara, nominalizată la premiile Elsevier, cea mai mare editură științifică din lume

Banatenii26 septembrie 2017

A murit istoricul Banatului: „Am muncit toată viața, ca să trăiesc și după moartea mea“

Banatenii24 septembrie 2017

POVESTE DE VIAŢĂ. Un copil crescut la orfelinat a ajuns director de şcoală în Banat

Banatenii15 septembrie 2017

Ce loc ocupă Universitatea de Vest în topul celor mai bune instituţii de învăţământ superior din Europa Centrală şi de Est

Banatenii13 septembrie 2017

Scandalul începutului de an în şcolile din Timiş: “Nu este bine ca să ajungem să facem o ierarhie a pilelor”

Banatenii5 septembrie 2017

Trimite un copil sărac la şcoală! Cu o contribuţie minimă, poţi salva un destin

Banatenii4 septembrie 2017

Multinaţionalele din Lugoj sprijină educaţia. Colegiul “Brediceanu” a primit încă o donaţie pentru a putea face performaţă

Banatenii4 septembrie 2017