Inchiriere spatii Lugoj

Actualitate

S-a săturat de umilințe. Lavinia Miloşovici vrea să renunţe la titlul de „Cetăţean de Onoare” al Lugojului

S-a săturat de umilințe. Lavinia Miloşovici vrea să renunţe la titlul de „Cetăţean de Onoare” al Lugojului

Autoliv

Banatenii

De câţiva ani, Lavinia Miloşovici este târâtă pe nedrept prin tribunale, de către Primăria Lugoj. Scârbită şi umilită de felul în care este tratată de conducerea oraşului, ca formă de protest, fosta sportivă se gândeşte să renunţe la titlul de „Cetăţean de Onoare al Oraşului Lugoj”. De asemenea, va cere ca sala de sport care îi poartă numele să se numească altfel. În interviul pe care ni l-a acordat, am simţit toată dezamăgirea omului hăituit de instituţiile statului şi de birocraţia care frizează ridicolul.




Pentru cei care nu ştiu sau au uitat, le reamintim că Lavinia Miloşovici, cunoscută ca „Milo” în lumea gimnasticii, a fost considerată cea mai valoroasă gimnastă româncă în anii 1990; are în palmares, 19 medalii mondiale şi olimpice. Performanţa cea mai notabilă este considerată finala de la sol, la Jocurile Olimpice din Barcelona în 1992, pentru care a primit nota 10. Aceasta a fost a doua notă de 10 acordată la Barcelona, şi ultima până în prezent. În circuitul competiţional internaţional, Milo s-a afirmat ca o gimnastă de succes excepţional, ea reuşind să urce pe podium, la fiecare Campionat Mondial şi ediţie a Jocurilor Olimpice, între anii 1991 si 1996.

Dată în judecată de primăria orașului unde este ”Cetățean de Onoare”

Fosta campioană mondială la gimnastică şi Cetăţean de Onoare al oraşului Lugoj, a fost dată în judecată de Primăria Lugoj pentru câteva sute de lei, datorie pe care nici gimnasta nu ştia că trebuie plătită atunci când aceasta a cumpărat un teren în Balta Lată, pe care şi-a construit o casă.

“În perioada 2007-2009, au fost concesionate 260 de terenuri în Balta Lată, cu 10,5 lei pe lună pentru 350 de metri pătraţi, până când şi-au construit casele, după care aveau posibilitatea să cumpere terenul, care costa 955 de euro. Cei care şi-au cumpărat terenul până în 2009, nu li s-a perceput TVA-ul, pentru că nu apăruse Noul Cod Fiscal, dar cei de la finanţe au fost de altă părere şi ne-au obligat să plătim din bugetul local, pentru ca mai apoi să recuperăm noi banii. În această situaţie s-au aflat 59 de proprietari care au primit înştiinţare din partea Primăriei, cu privire la achitarea acestui TVA. Majoritatea au plătit suma respectivă , dar au mai rămas încă 15 persoane de la care trebuie să recuperăm. Lavinia a primit terenul fără licitaţie, datorită meritelor sportive, dar acum la plată, nu mai putem interveni. Noi am făcut o notificare în 14 august 2012, prin care i-am solicitat să plătească de bunăvoie, aşa cum am procedat cu toţi proprietarii, şi nu o putem scuti de la plata celor 770 de lei. Lavinia are posibilitatea ca această plată să o facă eşalonat timp de un an”, a declarat la vremea respectivă, Francisc Boldea, primarul municipiului Lugoj.

Dumnealui mai susţine că nu poate interveni în procesul Laviniei Miloşovici și că nu e posibil ca marea gimnastă să nu plătească taxa respectivă chiar dacă este Cetățean de onoare.

S-a simțit umilită de felul în care a fost tratată

Desigur că nu suma de 770 de lei este problema Laviniei Miloşovici, ci discriminarea la care este supusă. Ea susține că nu plăteşte, pentru că este sub demnitatea ei să se lase umilită de cei care ar trebui să îi fie recunoscători.

“Nu suma este o problemă așa cum am cumpărat terenul respectiv aș putea să achit și restul, doar că m-am simțit jignită de modul în care am fost tratată. A apărut în ziarele centrale că sunt falită, că mi-am pierdut casa, că nu mai am bani să-mi plătesc dările și alte exagerări de felul asta. Ba m-a sunat fosta mea antrenoare care s-a oferit să-mi plătească ea datoria. I-am explicat că nu se pune problema, pentru că nu sunt strâmtorată financiar și că am decis să nu plătesc această sumă pentru că este un abuz ”, a declarat Lavinia.

Titlul de Cetăţean de Onoare presupune scutirea persoanei care îl deţine, de taxe şi impozite. Terenul concesionat putea fi donat gratuit de către primărie, sportivei, ca semn de preţuire pentru aportul adus în promovarea numelui oraşului Lugoj în întreaga lume.

,,Ştiu că locuitorii oraşului mă iubesc şi îi asigur şi eu de toată dragostea mea, dar gustul amar al dezamăgirii mă face să declar public că nu mai vreau să am de a face cu autorităţile locale. Sunt un om puternic, călit la şcoala înfruntărilor, dar mai am şi sensibilităţi ale sufletului, care nu vreau să fie ucise de nesimţirile vremii. Mă gândesc să iau într-o zi ziariștii după mine și să mă duc în biroul primarului și să îl anunț că renunț la titlul de Cetățean de Onoare și să-i cer să redenumească sala care acum îmi poartă numele. Lumea crede că eu am nu știu c e beneficiu din toate aceste titluri. Nu e așa, ba dimpotrivă eu sunt cea care plătesc”, a spus Lavinia Miloşovici.

Situația Laviniei Miloșovici este umilitoare nu doar pentru ea ci pentru un întreg oraș, care prin acest gen de evenimente, relatate de ziarele de scandal, arată că nu își respectă valorile.




Vezi comentarii (5)

5 Comments

  1. geo

    24 iulie 2015 at 17:53

    da, cate terenuri are fata asta in concesiune.? ori e o greseala ori atata teren, sa ma ierte dumnezeu dar alti nu au unde sa-si faca o casuta decenta unde sa stea si altii ce fac. va rog daca e greseala corectati daca nu luatii terenurile ce sant mai mult decat trebuie pentru o casa ca e rusine pentru ea si mai face si scandal

    • Marius

      25 iulie 2015 at 7:42

      Bai,eu va cunosc pe cei din Lugoj,stiu ce va poate capul,voi mai repede le dati terenuri la cioroi decat la fata asta care va scoate din anonimat,cand vorbiti de ea sa vorbiti cu respect,ca pe voi restul nu va respecta nimeni.Nu meritati.

    • Stef

      25 iulie 2015 at 12:32

      daca nu intelegi, de ce comentezi aiurea? Are un singur teren! au fost date 209 terenuri in concesiune, asta nu inseamna ca ea le-a luat pe toate dahhhh!, greu frate, caldura mare!

  2. nimi

    25 iulie 2015 at 15:51

    Un cetatean de onoare ar trebui sa fie un exemplu si în primul rând sa-si achite obligatiile de orice fel ar fi ele. Doreste aceasta „doamna” sa-i platim noi impozitele? Noi i-am facut o favoare numind-o cetatean de onoare. Ea cum ne respecta? N-are decât sa-si ia numele de la sala. Sunt atâia lugojeni valorosi a caror nume nu apare nicaieri. Deci….. Fa ce vrei cucoana!
    NIMI

  3. un alt geniu care isi plateste darile

    3 mai 2017 at 15:36

    Si daca esti vedeta si acum tariesti in SUA nu ti-e rusine sa nu iti platesti datoria de 700 lei la stat? Ca ce chestie vii tu care ai atata avere sa ceri sa ti se dea gratis un teren pe care tu iti faci o casa de vacanta. Iti ajunge titlul de cetatean de onoare al orasului. Tu te mandresti cu asta nu orasul. nU esti singura vedeta si geniu din Romania. Sunt multe alte genii si isi traiesc viata normal fara a pretinde sa fie scutiti de taxele locale. Respecta legea. Macar de erai fara casa si masa atunci da, meritai. Sunt atatia sarmani pe lume si ei nu cer nimic dar tu… 🙁

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe în Actualitate

Enel întrerupe curentul în mai multe localități din Timiș

Daniel Groza11 decembrie 2017

Polițiștii locali ar putea să primească aceleași atribuții ca și cei de la Rutieră

Banatenii5 decembrie 2017

Cum poți ajunge la închisoare din cauza petardelor

Banatenii5 decembrie 2017

Doi bănățeni în primii zece cei mai bogați români

Banatenii4 decembrie 2017

Avansări în grad la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin

Banatenii29 noiembrie 2017

O femeie a sunat la 112 pentru că a răpit-o amantul! Polițiștii i-au dat amenda

Banatenii29 noiembrie 2017

Tinerii din Timiș consumă mai multe droguri. Canabisul, ecstasy și amfetamina în topul substanțelor traficate

Banatenii28 noiembrie 2017

Inspecția Tehnică Periodică pentru mașinile mai vechi de 12 ani se va face anual

Banatenii22 noiembrie 2017

Minoră de 15 ani prinsă la furat într-un magazin din Timișoara

Banatenii21 noiembrie 2017

Când se deschide ansamblul Openville din Timişoara

Banatenii21 noiembrie 2017

Ce zone va afecta ciclonul polar care va lovi duminică România

Banatenii16 noiembrie 2017
Penitenciarul Timişoara

Deținuții din Penitenciarul Timişoara care vorbesc limba italiană pot avea muncă de birou

Banatenii16 noiembrie 2017