Actualitate

Reparaţie finalizată la trecerea la nivel cu calea ferată de pe Timişorii

Reparaţie finalizată la trecerea la nivel cu calea ferată de pe Timişorii

Autoliv

Trecerea la nivel cu calea ferată de pe strada Timişorii, grav avariată cu timpul şi reabilitată începând cu primăvara acestui an a fost în sfârşit reparată complet. Finalizând lucrările la schimbul de dale deasupra cărora trec nu doar maşinile, ci şi trenurile care leagă Lugojul de Ilia, muncitorii s-au retras, lăsând locul de intervenţie spart şi neasfaltat.

Pentru mai bine de două luni, maşinile au fost nevoite să treacă peste calea ferată care, deşi reabilitată, era în continuare de netrecut, din cauza celor două şanţuri rămase în urma lucrătorilor. Odată reparată trecerea, reprezentanţii CFR Timişoara au şi explicat modul în care s-a ajuns la această situaţie, pe care şi ei o consideră nepotrivită.

„La nicio lucrare nu ne stă în obicei chestia asta, a fost o deficienţă de sistem. Între timp s-a aprobat bugetul şi nu am mai putut să facem din banii locali. Aprobându-se bugetul pe cheltuieli, a trebuit să ne încadrăm şi să trimitem pentru toate lucrările, că avem pasaje în patru judeţe care aparţin de noi. Nici acum nu e aprobată, tot aşa, pe datorie am făcut. Lucrarea la pasajul acesta a fost cuprinsă pe un buget, dar am fost nevoiţi să o finalizăm pe altul, încă neaprobat”, a declarat pentru Cetăţeanul Adrian Istratii, şef linii la regionala CFR Timişoara.

Potrivit reprezentanţilor regionalei, în perioada următoare şi alte treceri la nivel cu calea ferată din Lugoj vor fi supuse unor lucrări de reparaţii.

Vezi comentarii (1)

1 Comment

  1. Paul

    8 octombrie 2015 at 11:49

    Nu ma pricep, dar nu ar fi fost mai ok daca ar fi betonat in loc sa puna asfal pe asa o bucat amica? Adica am impresia ca astfel de bucati de asfal nu tin mult. Sau?

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Mai multe în Actualitate

VIDEO Hoț prins în flagrant într-un magazin din Timișoara, dat afară în șuturi de vânzătoare

Banatenii27 iulie 2017

Sute de mii de euro, găsiți la perchezițiile din dosarul „diplome fără studii” de la Arad

Banatenii26 iulie 2017

Dezvăluiri incendiare făcute de renumitul chirurg, Emil Urtilă, vizat de dosarul „diplome fără studii” de la Arad

Banatenii26 iulie 2017

Parcul din preajma restaurantului timişorean „Flora” va fi reamenajat de către administraţia locală

Banatenii25 iulie 2017

Avertizări de inundaţii în Timiş şi Caraş Severin. Creşte debitul pe mai multe râuri!

Banatenii25 iulie 2017

VIDEO Gestul făcut de o mamă pentru salvarea fiului filmat cum fură şi făcut de ruşine pe Facebook

Daniel Dancea25 iulie 2017

GEC Nera acuză din nou tăieri ilegale de pădure într-o zonă de protecţie integrală din Caraş-Severin

Banatenii25 iulie 2017

Cum au fost rezolvate dosarele de evaziune care „zăceau” în fişetele poliţiştilor din Timiş: „Nu cred că a fost vorba de delăsare”

Banatenii24 iulie 2017

Nu sunt pericol public, chiar dacă au îngrozit un oraş! Romii scandalagii din Lugoj au fost eliberaţi

Banatenii24 iulie 2017

RATT devine istorie. Timişorenii vor circula cu autobuze şi tramvaie ale STPT

Banatenii24 iulie 2017

Aproape 400 de şoferi au fost penalizaţi. Cei mai mulţi au primit amenzi pentru viteză

Banatenii24 iulie 2017

EXCLUSIV Conflict reizbucnit între clanurile ţigăneşti din Lugoj care au vrut să se măcelărească

Banatenii21 iulie 2017