Educație

Reintroducerea uniformelor ca ţinută obligatorie în şcolile din România, subiect extrem de disputat

Reintroducerea uniformelor ca ţinută obligatorie în şcolile din România, subiect extrem de disputat

Autoliv

Banatenii

Parlamentarii României s-au aplecat de mai multe ori asupra acestei teme şi există mai multe iniţiative legislative care, însă, nu au avut o finalitate. În momentul de faţă, decizia rămâne la mâna celor care conduc şcolile. Argumentele pentru purtarea uniformelor sunt de cele mai multe ori de ordin social. Mulţi dintre profesori, părinţi şi elevi consideră că uniforma e o investiţie financiară mai mică, care nu scoate din bugetul familiei sume la fel de mari ca şi ţinutele schimbate zilnic.

Pe de altă parte, cea mai puternică opinie în favoarea uniformelor e minimalizarea actelor de tachinare permanentă a altor copii pe baza vestimentaţiei lor, mai ales în prezent, când hainele sunt un simbol al statutului social al individului.

“Eu sunt pentru uniforme, pentru că nu toţi copii au aceleaşi posibilităţi şi e o modalitate de a nu se simţi marginalizaţi din cauză că nu au bani să-şi achiziţioneze haine la fel scumpe ca şi colegii lor mai înstăriţi. Noi, la şcoala noastră, avem uniforme şi, în fiecare an, cei care vin în clasa a cincea sau a noua îşi comandă aceste uniforme. Eu port uniformă, mai ales sacoul, pentru că e cea mai importantă piesă”, spune Miriam Faur, preşedinta Consiliului Elevilor din Colegiul “Coriolan Brediceanu”  Lugoj, care a mai punctat că uniforma îi dă elevului şi sentimentul de apartenenţă la instituţia la care studiază.

Argumentele celor care sunt împotriva uniformelor încep de la faptul că, pentru adolescenţi, hainele sunt un mod de a-şi exprima personalitatea, până la discuţii despre unele beneficii ilegale pe care le-ar putea obţine anumite persoane, profesori sau părinţi, care facilitează achiziţia acestora de la un furnizor sau altul. Dacă opiniile anti-uniformă veneau de cele mai multe ori de la elevi, dascălii zilelor noastre nu mai sunt aşa de drastici ca pe vremea regimului comunist şi acceptă şi varianta fără uniforme.

“Părerea mea e că trebuie ţinut cont şi de dorinţa elevilor. Nu poţi să le creezi un diconfort din purtarea zilnică a uniformei. Regulamentul permite ca această decizie să se ia în fiecare şcoală. Există şcoli care au uniforme şi elevii chiar le poartă, dar sunt şcoli unde ţinuta este liber aleasă. Eu cred că se pot folosi şi alte semne distinctive, în afară de uniforme, care să arate apartenenţa la o instituţie de învăţământ sau alta”, spune profesorul Aurelian Sima, fost inspector şcolar în judeţul Timiş.

 

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Educație

Mai multe în Educație

Un colegiu din Lugoj primeşte 70.000 de euro pentru activităţi care să ducă la creşterea promovabilităţii la Bacalaureat

Banatenii8 august 2017

Copiii din centrele de plasament din Caraş Severin, în excursii la mai multe obiective din ţară

Banatenii27 iulie 2017

Peste 100 de percheziții la profesori și studenți din cadrul a două universități din vestul ţării

Banatenii26 iulie 2017

În Timiş şi Caraş-Severin sunt zeci de posturi de directori la şcoli, pentru care nu s-a înscris nimeni la concurs

Banatenii12 iulie 2017

Cum vrea Universitatea de Vest din Timişoara să atragă studenţi din Oltenia

Banatenii7 iulie 2017

Colegiul “Brediceanu” din Lugoj, cele mai mari note din Timiş la Bacalaureat. Singurul liceu cu trei elevi în Top 10

Banatenii5 iulie 2017

O elevă din Lugoj a obţinut la Bac cea de-a doua medie din Timiş. A fost acceptată deja la trei universităţi din Olanda

Banatenii5 iulie 2017

Visul singurei eleve din Banat cu 10 la BAC. Vrea să devină medic chirurg

Banatenii5 iulie 2017

S-au afişat rezultatele la Bacalaureat 2017, în Timiş şi Caraş-Severin. Ce note au obţinut elevii din Banat la bac

Banatenii5 iulie 2017

Elevii unui colegiu din Lugoj nu mai vor să se lase intimidaţi!„Stop bullying-ului – Spune Nu intimidării”

Banatenii3 iulie 2017

Elevii de la Colegiu “Brediceanu” s-au întors cu multe premii de la un concurs de matematică în limbi moderne

Banatenii28 iunie 2017

Prima probă scrisă la Bacalaureat . 7.600 de elevi din Timiș și Caraș-Severin sunt așteptați astăzi în sălile de examen

Banatenii26 iunie 2017