Actualitate

Raportul Poliţiei Locale Lugoj: Câţi infractori au prins agenţii în 2014

Raportul Poliţiei Locale Lugoj: Câţi infractori au prins agenţii în 2014

Autoliv

Poliţiştii Locali ai Lugojului au avut un an plin, dacă e să ne luăm după raportul de activitate pe care l-au prezentat administraţiei locale. Din documentul semnat de şeful serviciului, Florin Dumitru, poliţiştii locali lugojeni au suferit în 2014 o reducere de personal, de la 45 la 41 de angajaţi. Dintre cei patru poliţişti care au plecat de la serviciu, unuia dintre ei i s-a desfăcut contractul de muncă din cauza unor abateri disciplinare.

Activităţile la care poliţiştii locali au participat sunt numeroase, cele mai multe dintre ele fiind de supraveghere a unor evenimente de interes public. Astfel, au asigurat ordinea publică la pationarul din municipiu, dar şi la acţiunile campaniei „Lugojul Pedalează”, care se desfăşoară în fiecare lună. În total, agenţii au participat la supravegherea a peste 50 de acţiuni, la care au asigurat atât perimetrul de desfăşurare, cât şi deplasarea în condiţii de siguranţă a unor coloane pe partea carosabilă.

Poliţiştii locali au şi câteva servicii de permanenţă, acolo unde există câte un lucrător în fiecare zi. Astfel de servicii sunt cel de la piaţa agroalimentară „Timişul” şi cel de la baza ştrand aflată în renovare. Pe lângă punctele fixe de lucru, agenţii participă alături de poliţia naţională la patrule diurne şi nocturne, pentru a asigura un climat de siguranţă pentru locuitorii cartierelor din oraş.

În perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2014, poliţiştii locali au predat colegilor lor un număr de 5 infractori. Este vorba despre un hoţ care a forţat uşile unor apartamente dintr-un bloc din Micro 3, un hoţ surprins în zona Unic după ce a furat de la magazinul Profi mai multe alimente, un hoţ ce sustrăgea materiale fieroase de la o firmă de confecţii din ITL şi doi bărbați care ofereau spre vânzare bijuterii de tablă despre care susţineau că sunt din aur.

Pe lângă activitatea din domeniul infracţional, Poliţia Locală Lugoj a aplicat în cele 12 luni de activitate 811 sancţiuni contravenţionale, dintre care 327 de avertismente scrise şi 487 de amenzi. Valoarea totală a acestora este de 95.057 de lei, cele mai multe amenzi fiind aplicate în domeniul rutier, 299 de sancţiuni în valoare de 61.795 de lei. Dintre sutele de procese verbale emise, instanţa de judecată care a fost solicitată pentru a clarifica neînţelegerile a modificat doar o sentinţă din 8 procese atacate în instanţă, transformând o amendă în avertisment.

Agenţii poliţiei locale au participat la 30 de acţiuni comune, alături de Biroul de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliţiei Lugoj, pe linia prevenirii şi combaterii activităţilor de evaziune fiscală, comerţ ilegal, verificarea activităţilor de alimentaţie publică şi comercializare a mărfurilor din piaţa lugojeană. În urma verificării a 140 de agenţi economici, au fost aplicate amenzi în valoare de 11.610 lei, dar şi dispuse 20 de sancţiuni complementare de suspendare a activităţii.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe în Actualitate

Decizie „bombă” în dosarul procurorului DNA care a cerut închisoare pentru Ostaficiuc, Ciuhandu, Cojocari și alți „grei” din Timișoara

Banatenii18 august 2017

Şeful clanului de romi acuzat că a cerut taxă de protecţie neagă implicarea în conflictul armat de la Lugoj

Banatenii18 august 2017

Focuri de armă pe o stradă din Lugoj. Din nou romii sunt protagoniştii scandalului

Banatenii18 august 2017

Clanurile ţigăneşti au început să se încaiere şi la Timişoara, după ce toată vara Lugojul a fost “teatru de război”

Banatenii17 august 2017

Un fost militar din Craiova, condamnat la Timișoara pentru uciderea iubitei cu 23 de ani mai în vârstă

Banatenii17 august 2017

VIDEO Imagini spectaculoase de pe traseul autostrăzii aflate în construcție, în zona Lugoj-Deva

Banatenii17 august 2017

VIDEO Primăria Lugoj a instalat camere să-i prindă pe cei care aruncă gunoaie, însă i-a filmat pe cei care se “iubesc în boscheți”

Banatenii16 august 2017

Aeroportul Internaţional Timişoara sărbătoreşte pasagerul 1.000.000

Banatenii16 august 2017

Boala care face ravagii vara. Câte cazuri au fost descoperite în Timiș

Banatenii14 august 2017

VIDEO Ţiganii implicaţi în ultimul scandal cu topoare de la Lugoj sunt liberi să continue măcelul

Banatenii14 august 2017

FOTO Primăria Dumbrăviţa prezintă pixurile de 145 de lei bucata. Motivul pentru care au fost cumpărate

Banatenii14 august 2017

EXCLUSIV/VIDEO  Un nou conflict violent între ţiganii din Lugoj. BMW distrus cu toporul

Banatenii13 august 2017