Lugojeanul

Știri naționale

PROIECT DE LEGE – Părinţii care refuză să-şi vaccineze copiii ar putea primi şapte ani de închisoare

PROIECT DE LEGE – Părinţii care refuză să-şi vaccineze copiii ar putea primi şapte ani de închisoare

Autoliv

Banatenii

Părinții care nu își vaccinează copiii pot fi acuzați de rele tratamente, conform proiectului Legii vaccinării, care a fost publicat, marți, pe site-ul Ministerul Sănătăţii.
„Vaccinarea copilului constituie responsibilitatea părintelui pentru asigurarea stării de sănătate a copilului. Pentru vaccinările obligatorii, furnizorul de servicii medicale are obligația de a informa părinții sau, după caz, reprezentantul legal al copilului cu privire la calendarul național de vaccinare, consimţământul acestora pentru vaccinare fiind prezumat, cu excepția situației în care părinții sau, după caz, reprezentantul legal refuză, în scris, vaccinarea”, conform textului citat.

Potrivit proiectului de lege, părinții și reprezentanții legali au următoarele responsabilități și obligații:
a) Asigurarea prezentării copilului la medicul de familie/furnizorul de servicii medicale pentru realizarea vaccinărilor complete corespunzătoare vârstei pentru vaccinările obligatorii în scopul asigurării dreptului la sănătate.
b) Prezentarea la convocarea Comisiei Județene de Vaccinare sau a Municipiului București.
c) În cazul părinților care sunt plecați din țară și care lasă copii eligibili la vaccinare în grija unor membrii ai familiei ori a altor persoane, în condițiile prevăzute de lege, sunt obligați să desemneze o persoană responsabilă cu însoțirea copilului la vaccinare. În acest sens, părinții sunt informați să notifice în scris medicului de familie numele acestei persoane, în termen de 15 zile de la data primirii informării din partea medicului de familie.
Părinții care nu își vaccinează copiii pot fi acuzați de rele tratamente. În Noul Cod Penal, acest lucru înseamnă închisoare între 3 şi 7 ani.
Conform proiectului, vor fi înfiinţate Comisii de vaccinare care vor avea printre atribuții sesizarea serviciul public de asistenţă socială şi direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului privind neglijarea medicală și încălcarea drepturilor copilului de către părinți sau reprezentanți legali, în cazul minorului care nu a început sau a întrerupt schema privind vaccinurile obligatorii.
De asemenea, comisiile vor ”sesiza instituțiile abilitate privind constatarea infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului de către părinți sau reprezentanți legali în cazul minorului care împlinește vârsta de 3 ani și nu a primit vaccinurile obligatorii corespunzătoare vârstei”.
Conform Noului Cod Penal, art. 197,  ”Relele tratamente aplicate minorului” înseamnă: ”Punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului, de către părinţi sau de orice persoană în grija căreia se află minorul, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi”.

 

Mai multe pe Libertatea.ro

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri naționale

Mai multe în Știri naționale

Ratele la credite, din nou, în creştere. Românii plătesc mai mult

Banatenii5 septembrie 2017

Când începe şcoala şi câte vacanţe vor avea elevii. Vezi structura anului şcolar

Banatenii4 septembrie 2017

„Litoralul pentru toţi”. Tarifele încep de la 159 de lei pentru un sejur, iar la cinci stele poţi sta cu 469 de lei. Lista hotelurilor unde te poţi caza

Banatenii28 august 2017

Se topește asfaltul. Două zile cu drumuri închise în toată România pentru mașinile mai grele de 7,5 tone

Banatenii4 august 2017

CFR anunță că urmează întârzieri mari pe calea ferată. Trenurile vor circula la viteză redusă

Banatenii1 august 2017

Magazinele Kaufland se transformă în mall. Vor avea inclusiv zona Food Court

Banatenii31 iulie 2017

17 judeţe afectate ploile abundende din ultimele 24 de ore. Caraş-Severin printre zonele unde s-au înregistrat pagube

Banatenii26 iulie 2017

Carte de identitate nouă. Va ţine loc şi de card de sănătate

Banatenii26 iulie 2017

Începe recrutarea tinerilor care doresc să devină soldaţi. Care sunt condiţiile

Banatenii7 iulie 2017

O nouă majorare stabilită de Guvern. Creşte tariful rovinietei

Banatenii4 iulie 2017

Un artist a colorat copacii dintr-o pădure din România, pentru a protesta împotriva tăierilor abuzive

Banatenii3 iulie 2017

Mașinile pentru examenul auto, dotate cu camere de supraveghere. Ce se întâmplă cu filmările

Banatenii30 iunie 2017