Actualitate

PROGNOZA METEO. De marți meteorologii anunţă vijelii, grindină şi descărcări electrice

PROGNOZA METEO. De marți meteorologii anunţă vijelii, grindină şi descărcări electrice

Autoliv

Specialiștii anunță că de mâine vremea va deveni în general instabilă și vor fi averse şi descărcări electrice în zonele montane şi submontane, local în regiunile estice, sud-estice, nordice şi centrale şi pe spaţii mai restrânse în rest.

Astăzi, vremea va continua să se încălzească în majoritatea zonelor, fiind mai caldă decât ar fi normal pentru această dată, cu precădere în vestul, nord-vestul şi centrul ţării. Astfel, temperaturile maxime vor ajunge până la 30 de grade în câmpia de vest. La noapte, cerul va deveni variabil, cu înnorări temporar accentuate, și local vor fi averse și descărcări electrice. Termometrele vor arăta la Lugoj la orele prânzului 28 de grade, iar la noapte, minima nu va coborî sub 14 grade.

Marți, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în toate regiunile. Mai ales după amiaza norii acoperă cerul şi pe arii extinse aduc averse, fulgere, tunete şi intensificări de scurtă durată ale vântului, izolat chiar vijelii. Ploile vor avea și caracter torențial, iar cantităţile de apă vor fi local însemnate. Maxima termică nu va mai depăși la Lugoj 19 grade, în timp ce temperatura nopții va fi de 11 grade.

Miercuri, vremea va rămâne în general instabilă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate și local vor fi averse și descărcări electrice. Vor fi condiţii de grindină și vântul va avea intensificări temporare în majoritatea regiunilor. 21 de grade este maxima anunțată pentru Lugoj și 11 temperatura minimă.

Și joi se vor mai semnala astfel de fenomene, însă cu totul izolat. Din ziua următoare vremea va redeveni frumoasă și va intra într-un proces de încălzire, astfel că vineri vom avea la Lugoj 26 de grade, sâmbătă 27, iar duminică 28.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Mai multe în Actualitate

Mafia primește informații „pe surse”. Banda de hoți care a speriat Vestul, scăpată de o „cârtiță”

Banatenii22 iunie 2017

Galerie FOTO – Cele mai scumpe apartamente din Timisoara! Cum arată penthouse-ul de 670.000 de euro

Banatenii22 iunie 2017

A furat alcool din magazin și a fost prins de polițiști. Acum merge la închisoare

Banatenii22 iunie 2017

Deținuți din cinci penitenciare românești joacă fotbal la Timișoara: „Sportul educă foarte mult”

Banatenii22 iunie 2017

Timișoara, Lugoj și mai multe comune vor avea întreruperi de curent săptămâna viitoare

Banatenii22 iunie 2017

In vizita la Isawilly, cea mai noua cofetarie si patiserie din Lugoj

Banatenii21 iunie 2017

Pensionarii de la Centrul pentru persoane vârstnice,,Sf. Nicolae” din Lugoj  vor face paradă în costume populare de Ziua iei

Banatenii21 iunie 2017

Ce se construieste lângă magazinul Unicarm din Lugoj

Banatenii21 iunie 2017

UPDATE Singurul premier pe care l-a dat Banatul după Revoluție, demis de propriul partid

Banatenii21 iunie 2017

Polițiștii și procurorii DIICOT au descins la 45 de adrese din județele Timiș și Arad

Banatenii21 iunie 2017

CONCURS: Castiga doua tricouri pictate manual de Lady Blue

Gabriel Iosa20 iunie 2017

Nokia își extinde campusul din Timișoara cu cel mai mare centru de cercetare și dezvoltare din industria de telecomunicații din România

Banatenii20 iunie 2017