Inchiriere spatii Lugoj

Administrație

Primarul Timișoarei îi cheamă la dialog pe „frustrații” care vor să se plimbe cu trotinetele prin centru

Primarul Timișoarei îi cheamă la dialog pe „frustrații” care vor să se plimbe cu trotinetele prin centru

Autoliv

Banatenii

Așa cum era de așteptat, proiectul Primăriei Timișoara prin care se dorește interzicerea trotinetelor, a skate-urilor sau a altor mijloace de deplasare în centrul istoric stârnește controverse. După ce anunțase inițial supunerea proiectului la vot în ședința de Consiliu Local de marți, primarul Nicolae Robu anunță retragerea proiectului pentru organizarea unei dezbateri publice. Într-o postare pe Facebook, Robu arată că organizează dezbaterea publică pentru că îl obligă legea, numindu-i pe „indignații vocali” „mixtură de frustrați, cârcotași, oponenți politic – categorii în bună măsură suprapuse, ca de obicei”.

În aceeași postare, pe care o redăm integral, primarul Nicolae Robu anunță că nu va renunța la ideea de interzicere a oricăror mijloace de deplasare în centrul istoric, măsura fiind necesară pentru cei care se plimbă pe străzile pietonale din zona centrală.

DE CE TREBUIE INTERZISĂ CIRCULAȚIA CU ORICE MIJLOACE DE LOCOMOȚIE ÎN ZONELE DE PROMENADĂ ALE ORAȘULUI

Trecând aproape zilnic prin Piața Victoriei și prin Centrul Istoric, am văzut personal și am fost sesizat de o mulțime de cetățeni, cât de deranjanți sunt cei ce folosesc diverse mijloace de locomoție „la modă” acum, pentru cetățenii ce ies în aceste zone să se plimbe. Uneori, văd și-mi sunt semnalați utilizatori de astfel de mijloace de-a dreptul sfidători, iresponsabili, prin viteza cu care circulă și slalomurile pe care le fac printre cei ieșiți la plimbare, inclusiv în zonele aglomerate. Vrea cineva să se ajungă la tragedii -da, există riscul și de așa ceva, deseori s-a fost la iminența lor!-, dar hai să întreb altfel: este normal ca mii și mii de oameni cumsecade să aibă parte de atâta disconfort, pentru ca un număr de zeci, poate o sută, maxim, de indivizi „mânați în luptă” doar de dorința de a epata, să-și poată face damblalele?! Pentru că la asta se reduce problema, de fapt! Utilizatorii civilizați de astfel de mijloace nu folosesc aceste zone, au bunul simț să nu-i expună, să nu-i deranjeze, măcar, pe alții și nu ei sunt vizați de proiectul de interdicție; ei se interzic singuri!

Eu nu dau înapoi, să fie clar! Am retras proiectul de HCL de pe ordinea de zi nu pentru că aș avea vreo îndoială că ce vrem să facem e bine și e necesar, ci pentru că dacă se dorește o dezbatere publică pe temă, eu am obligația legală să o organizez. Iar pentru mine, legea este sfântă!

Interesant este -a câta oară?!- că „indignații” vocali nu sunt niciunul (!!!) utilizatori de mijloacele vizate, nici părinți de utilizatori, ci aceeași mixtură de frustrați, cârcotași, oponenți politic etc. -categorii în bună măsură suprapuse-, ca de obicei.

P.S. Astă-seară am făcut din nou o plimbare prin Piața Victoriei și Centrul Istoric și… surpriză: zero role, skateboard-uri, hoverboard-uri, segway-uri, trotinete, triciclete, monociclete, etc. A fost suficient să se vorbească despre interdicție și s-a putut fără ele, fără ca cineva să fi văzut șuvoaie de lacrimi pe străzile orașului! În schimb, mii și mii de timișoreni s-au plimbat liniștiți, bucurându-se plenar de zonele nepereche dedicate pentru așa ceva ale dragului lor oraș! Mii și mii, până către ora 23! Eu pe acești timișoreni îi reprezint, pe cei mulți și tăcuți în bunul lor simț! Iar dacă pentru binele acestora trebuie să înfrunt cârcotași, frustrați, oponenți politic -o spun din nou: categorii în bună măsură suprapuse-, o fac cu plăcere!

Sursa foto: pressalert.ro

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe în Administrație

Lucrări la drumurile din Banat. Unde se circulă cu restricții

Banatenii27 octombrie 2017

Consilierii județeni vor reglementa situația transportului de persoane până în 2019

Banatenii25 octombrie 2017

Cursă reluată spre Bucureşti, de la Aeroportul Timişoara

Banatenii24 octombrie 2017

Încep să pice primarii care au făcut afaceri cu Măran. Doi au ajuns la DNA. Câți mai urmează?

Banatenii19 octombrie 2017

Biroul Vamal de Interior Timiș are un nou sediu

Banatenii18 octombrie 2017

Consilierii județeni alocă bani pentru modernizarea și lărgirea mai multor drumuri din Timiș

Banatenii17 octombrie 2017

Consilierii judeţeni se întrunesc în şedinţă. Mai multe drumuri din Timiş intră în reabilitare

Banatenii11 octombrie 2017

Un consilier local din Timișoara “inventariază” gropile din drumurile municipiului de pe Bega

Banatenii2 octombrie 2017

Pe ce drumuri din Banat se circulă cu restricţii, din cauza lucrărilor de remediere

Banatenii29 septembrie 2017

Consilierii judeţeni din Timiş se întâlnesc în şedinţă, pentru a discuta vânzarea unor spaţii, desfiinţarea unor centre de copii şi alte proiecte

Banatenii22 septembrie 2017

Drum închis spre o stațiune din Caraș-Severin. Se execută lucrări de consolidare

Banatenii19 septembrie 2017

VIDEO Robu publică două filmări cu șoferi periculoși din Timișoara. „Indiferent de câte injurii voi avea parte…EU VOI FI ÎNVINGĂTORUL”

Banatenii14 septembrie 2017