Actualitate

Primarul Lugojului, la Festivalul Cepei de la Mako. FOTO – cum arată un festival la unguri!

Primarul Lugojului, la Festivalul Cepei de la Mako. FOTO – cum arată un festival la unguri!

Autoliv

Un orășel de 23.000 de locuitori ne dă clasă la capitolul festivaluri. În fiecare an, în primul sfârșit de săptămână al lunii septembrie, este organizată cea mai semnificativă manifestare a orașului Mako, Festivalul Cepei. Departe de a semăna cu bâlciul din centrul Lugojului, manifestarea are la origine multe tradiții importante, având o vechime de 23 de ani.

Odată cu trecerea anilor, festivalul a luat tot mai mare amploare. Acum gazdele își așteaptă invitații cu concerte ale cântăreților în vogă, cu specialități gastronomice și tot felul de programe interesante.

Manifestările sunt organizate în piața principală a orașului. Potrivit tradițiilor, la festival își prezintă produsele tot felul de mici meșteșugari, creând o adevărată vâltoare pitorească. Pe lângă aceste expoziții cu vânzare sunt organizate programe pentru întreaga familie, locuri de distracții și concerte pentru copii, pot fi savurate delicatese culinare și se pot admira încă multe lucruri interesante.

Din delegația Lugojului vor face parte primarul Francisc Boldea și reprezentantul UDMR, Iosif Poszar. Niciunul dintre cei doi nu a putut fi contactat pentru a preciza la ce evenimente vor lua parte ca oficiali.

foto: www.hagymafeszt.hu

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Mai multe în Actualitate

Panică pe linia ferată. O locomotivă care a luat foc din cauza unui furtun de ulei nu a putut fi „ruptă” de vagoanele pline cu gaz pe care le tracta

Banatenii20 iulie 2017

Un nou show aviatic în apropiere de Lacul Surduc. Ziua Aviaţiei este marcată în satul lui Traian Vuia

Banatenii20 iulie 2017

Un IT-ist din Timişoara primeşte de la Statul Român peste 5.000 de euro, despăgubiri morale şi materiale, pentru că a lovit un câine pe autostradă

Daniel Dancea20 iulie 2017

Toate explicaţiile despre cum “s-a rupt” trenul Timişoara-Bucureşti, la Radomireşti. Culmea e că nu sunt oferite de CFR!

Banatenii19 iulie 2017

VIDEO Tinerii cântăreți care au făcut senzație în centrul Timișoarei. Robu a fost impresionat și s-a oprit să îi asculte

Banatenii19 iulie 2017

Servicii Complete pentru Nunta sau Botez, Dj, Foto-Video, Schela de Lumini si Fum pentru Dansul Mirilor (P)

Banatenii18 iulie 2017

Controale pe şantierele de la autostrăzi: calitatea slabă a materialelor, mobilizarea insuficientă a constructorilor şi lucrări neconforme proiectului

Banatenii17 iulie 2017

O timişoreancă a uitat o plasă cu o sumă importantă de bani într-o sală de aşteptare. A avut noroc că au găsit-o jandarmii

Banatenii14 iulie 2017

Jandarmii timişeni au descins în piaţa din Lugoj, ca să-i prindă pe traficanţii de ţigări. Au găsit doar un singur contrabandist

Banatenii13 iulie 2017

Un taximetrist din Timişoara a furat telefonul unui client. A fost reţinut de poliţişti

Banatenii13 iulie 2017

Un hotel simbol din Herculane, sancţionat de Ministerul Turismului din cauza condiţiilor proaste de cazare

Banatenii12 iulie 2017

Doi bărbaţi s-au bătut pentru droguri, într-un cartier din Timişoara, şi i-au prins jandarmii

Banatenii11 iulie 2017