Lugojeanul

Politică

Primarul din Timiş care s-a pozat dezbrăcat în oglindă a fost condamnat la un an de puşcărie

Primarul din Timiş care s-a pozat dezbrăcat în oglindă a fost condamnat la un an de puşcărie

Autoliv

Banatenii

Joi, 12 octombrie, magistraţii au dat o soluţia în dosarul în care este judecat primarul comunei Coşteiu, Petru Carebia, pentru conflict de interese, după ce şi-a angajat fiica blibiotecară. Judecătorii au schimbat încadrare de la conflict de interese, la infracţiunea de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane şi l-au pedepsit pe primarul comunei Coşteiu la un an de puşcărie cu suspendare. Decizia poate fi atacată cu recurs în termen de 10 zile.

Primarul Carebia a devenit celebru după mai multe gafe pe care le-a făcut. Ultima este legat de faptul că s-a pozat dezbrăcat în oglindă, iar fotografiile sale au ajuns pe Facebook, de unde au fost preluate de toată presa din România. Careabia a negat la aceea vreme că ar fi trimis fotografiile unei domnişoare şi a spus că totul e o înscenare, deşi alături pe reţeaua de socializare au aparut şi mai multe discuţii pe care le-ar fi avut cu tânăra respectivă.

Solutia pe scurt: În temeiul art. 386 alin. (1) Cod de procedură penală, admite sesizarea din oficiu şi dispune schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului CAREBIA PETRU din infracţiunea de conflict de interese prevăzută de art. 301 Cod penal în infracțiunea de folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane prevăzută de art. 301 Cod penal modificat prin Legea nr. 193/2017 cu aplicarea art. 5 Cod penal. În baza art. 396 alin. (1) şi alin. (2) Cod procedură penală raportat la art. 396 alin. (10) Cod de procedură penală, condamnă pe inculpatul CAREBIA PETRU – la o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane prevăzute de art. 301 Cod penal modificat prin Legea nr. 193/2017 cu aplicarea art. 5 Cod penal. În temeiul art. 67 alin. (2) Cod penal, rap. la art. 301 Cod penal modificat prin Legea nr. 193/2017, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) Cod penal (constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de 3 ani, care se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. b) C.pen. În baza art. 65 alin. (1) şi (3) Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cod penal, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală va fi considerată ca executată. În temeiul art. 91 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate în cauză, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, stabilit în condiţiile art. 92 Cod penal, care începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 93 alin. (1) Cod penal pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş, la datele fixate de acesta, b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C.pen., impune inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Timiş. În temeiul art. 93 alin. (3) C.pen., impune inculpatului obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 70 de zile, la una dintre următoarele două instituţii: Primăria comunei Coșteiu sau Spitalul Municipal „Dr. Teodor Andrei” Lugoj. În baza art. 404 alin. (2) Cod procedură penală rap. la art. 96 C. penal atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere sau obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credință , nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse ori stabilite de lege ori săvârșește o nouă infracțiune intenționată, instanța revocă suspendarea executării pedepsei și dispune executarea pedepsei în regim de detenție. În baza art. 274 alin. (1) Cod procedură penală obligă pe inculpat la plata sumei de 450 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 12.10.2017.
Document: Hotarâre  770/2017  12.10.2017

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Politică

Mai multe în Politică

Politicienii din Timiş nu se lasă pe cei de la Bucureşti. Roxana Iliescu „îi dă la glezne” lui Călin Dobra

Banatenii11 octombrie 2017

Un arădean la conducerea DRDP Timișoara, după demiterea fostului director

Banatenii10 octombrie 2017

Alegeri locale parțiale și în județul Timiș. 15 comune și un municipiu își vor alege primarul în luna noiembrie

Banatenii2 octombrie 2017

Consilierii PSD şi primarul Timişoarei se ceartă pe drepturile bicicliştilor

Banatenii26 septembrie 2017

Sorin Grindeanu, la DNA. Este audiat ca martor într-un dosar de corupţie

Banatenii13 septembrie 2017

Pachete electorale în prima zi de şcoală. Femeile din PSD Lugoj au bifat încă o acţiune pentru imaginea partidului

Banatenii11 septembrie 2017

Un deputat de Timiș cere ca legea vaccinarii obligatorii să treacă în regim de urgență prin Parlament

Banatenii11 august 2017

Francisc Boldea își face public fluturașul de salariu. Vezi ce sumă primește lunar în mână

Banatenii4 august 2017

Grindeanu nu renunță la PSD. Filiala din Timiș îi susține oficial contestația la decizia de excludere din partid

Banatenii28 iulie 2017

Secretarul Comisiei de Buget din Camera Deputaţilor: „PSD consideră că bugetul public este un instrument aflat la dispoziția sa”

Banatenii27 iulie 2017

Primarul din Moldova Nouă şi-a anunţat demisia pe Facebook: “Se pare că încă nu sunt pregătit pentru această clasă politică”

Banatenii26 iulie 2017

Întâlnire de taină între Grindeanu şi Dobra, cu câteva ore înainte de şedinţa în care se decide soarta PSD Timiş

Banatenii25 iulie 2017