Inchiriere spatii Lugoj

Actualitate

Prima sentință în procesul în care un medic din Lugoj a dat spitalul în judecată pentru discriminare

Prima sentință în procesul în care un medic din Lugoj a dat spitalul în judecată pentru discriminare

Autoliv

Judecătorii Tribunalului Timiș au emis prima sentință în dosarul în care un medic de la Spitalul din Lugoj a dat în judecată instituția spitalicească solicitând acordarea sporului de periclitate pe care ar trebui să îl primească pentru că lucrează la un laborator în care riscul de contaminare cu TBC este foarte ridicat.

În procesul deschis în instanță medicul rezident a cerut acordarea sporului de sută la sută la salariu pentru că lucrează în codiții periculoase. Neînțelegerile dintre medic și spital au apărut în momentul în care medicul rezident, s-a transferat pentru o perioadă la Spitalul Județean Timișoara, unde sporul de periclitate primit a fost de 20 la sută. Întors la Spitalul Municipal Lugoj, medicul a cerut acordarea sporului de 100 %, la fel ca sporul primit de colegii săi.
„Vă rog să aveți în vedere că subsemnatul sunt singurul angajat din cadrul Laboratorului de radiologie și imagistică care nu beneficiază de sporul de 100 % din salariul de bază acordat pentru condiții deosebit de periculoase, cu toate că îmi desfășor activitatea în același mediu și în aceleași condiții cu ceilalți colegi, ceea ce este evident contrar principiului echității și a remunerației egale pentru muncă de valoare egală”, arată medicul în cererea de chemare în judecată.

Procesul s-a judecat în primă instanță la Tribunalul Timiș, iar judecătorii de aici i-au respins cererea medicului, dar sentința nu este definitivă, putând fi atacată cu apel la Curtea de Apel Timișoara.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe în Actualitate

Ce zone va afecta ciclonul polar care va lovi duminică România

Banatenii16 noiembrie 2017
Penitenciarul Timişoara

Deținuții din Penitenciarul Timişoara care vorbesc limba italiană pot avea muncă de birou

Banatenii16 noiembrie 2017

„Peștele” unei prostituate din Timiș a fost reținut de polițiști

Banatenii15 noiembrie 2017

Transport agabaritic pe autostradă, de la Nădlag la Margina

Banatenii14 noiembrie 2017

Ce amenzi primesc biciliștii care nu respectă legea, de la 1 ianuarie

Banatenii7 noiembrie 2017

170 de muncitori evacuați dintr-o fabrică din Timiș. Incendiu provocat de un scurt-circuit

Banatenii3 noiembrie 2017

Trei timișoreni au inventat un sistem prin care să fii plătit dacă mergi la serviciu cu bicicleta

Banatenii2 noiembrie 2017

Timișoara a rămas fără servicii de întreținere a iluminatului public

Banatenii1 noiembrie 2017

Tot mai multe amenzi în weekend. 700 de sancţiuni contravenţionale şi 64 de permise reţinute în Timiş

Banatenii30 octombrie 2017

A găsit o sacoșă în care se aflau 25.800 de lei. Ce a făcut cu banii

Banatenii27 octombrie 2017

Grupul Carrefour deschide al 10-lea market din Timișoara

Banatenii26 octombrie 2017

Eveniment inedit la Curtea de Apel Timișoara. Mai mulți elevi, față în față cu doi infractori

Banatenii26 octombrie 2017