Inchiriere spatii Lugoj

Social

Preşedintele GEC Nera acuză Ministerul Mediului că ascunde impactul negativ al centralei de la Kostalac(Serbia) asupra localităţilor româneşti

Preşedintele GEC Nera acuză Ministerul Mediului că ascunde impactul negativ al centralei de la Kostalac(Serbia) asupra localităţilor româneşti

Autoliv

Banatenii

Ministerul Mediului a organizat o  dezbatere publică a raportului privind impactul asupra mediului pentru proiectul “Construcția unei unități noi B 3 la Centrala  termoelectrică Kostolac B.”, titular: Public Enterprise Electric Power Industry of Serbia, Republica Serbia. Întâlnirea a avut loc în data de 31 august 2017, începând cu ora 12.00, la Casa de Cultură “Mihai Eminescu”  str. 1 Decembrie 1918, nr. 3, orașul ORAVIȚA.

După ce a participat la dezbatere, Cornel Popovici Sturza, preşedintele Grupului Ecologic De Colaborare Nera consideră că au lipsit elemente importante care să arate impactul negativ pe care îl va avea activitatea asupra localităţilor româneşti care se află la câţiva zeci de kilometri de centrala sârbilor.

“A fost o dezbatere pe un studiu de impact unde nu au putut fi identificate elementele negative ale impactului de mediu si informaţii concrete ale impactulului transfrontalier negativ asupra localităţilor de pe raza comunelor Pojejena şi Socol situate la 15-20 km de termocentrala de la Kostalac. Este greu de crezut că praful de cenuşă nu va ajunge în România având în vedere slaba calitate a carbunelui din cariera de suprafata din apropiere care va evacua în atmosferă cantităţi foarte mari de cenuşă, iar aceasta, ajutată de vânt , ar pute polua şi localităţi de pe teritoriul Romani aflate la distanţa de 40-50 km de termocentrala de la Kostalac. Deci în materie de studii de impact studiul privind termocentrala de la Kostalac seamnă leit cu cele din Romania : activitate comercială a consultanţilor făcută în folosul titularului de invnestiţie şi pentru a „aburi” autorităţile direct responsabile (uneori chiar cointeresate) şi populaţia locală care în final „plăteşte” factura poluării. Cu asemenea studii de impact natura de pe râurile de munte din România a fost devastată.prin construirea celor peste 60 de microhidrocentrale”, arată Cornel Popovici Sturza.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Social

Mai multe în Social

Salonul Industriei Ușoare, cea mai mare expoziție de vestimentație și accesorii din vestul țării

Banatenii15 noiembrie 2017

Care va fi prețul porcilor de Craciun în județul Timiș

Banatenii14 noiembrie 2017

Casa de Pensii Timiș distribuie bilete de tratament pentru pensionari. Vezi în ce stațiuni!

Banatenii14 noiembrie 2017

Lista securiștilor care au ridicat arme și au tras în timișoreni în decembrie 1989

Banatenii9 noiembrie 2017

Românii din străinătate, luați în vizor de ANAF. Pot să primească amenzi

Banatenii7 noiembrie 2017

“Ajungeam să fac 24-26 de milioane pe zi. O partidă de sex era cam două milioane”

Daniel Groza7 noiembrie 2017

Peste 1.8 milioane de români își caută un loc de muncă în magazine și depozite

Banatenii26 octombrie 2017

Imigranţi, angajaţi ilegal la fast food-uri din Timişoara

Banatenii26 octombrie 2017

Cum poți deveni unul dintre cei 300 de viitori pompieri salvatori! ISU Caraș-Severin așteaptă candidați

Banatenii25 octombrie 2017

Şoarecii nasc şi ei la Maternitatea „Odobescu” din Timişoara

Banatenii25 octombrie 2017

Curs gratuit de formare pentru timișenii care doresc să devină asistenți maternali. Care sunt conditiile

Banatenii24 octombrie 2017

ITM face controale! Amenzi de 16.000 de lei pentru trei societăți care au angajat zilieri fără să respecte legea

Banatenii23 octombrie 2017