Administrație

Prefectul a decis: de astăzi sau de mâine, Lugojul va rămâne fără viceprimar

Prefectul a decis: de astăzi sau de mâine, Lugojul va rămâne fără viceprimar

Autoliv

Prefectura Timiș a definitivat procedurile prin care a luat la cunoștință decizia PSD Timiș de a-l exclude din partid pe viceprimarul Lugojului, Adrian Fărcăgeanu.

Pasul următor este înștiințarea Consiliului Local Lugoj despre faptul că un consilier și-a pierdut sprijinul, implicit acesta pierzând și postul de viceprimar.

”Potrivit legii, prefectul constată încetarea mandatului de consilier în termen de 30 de zile de la data aduceri la cunoștință. Ordinul va fi semnat ori în cursul zile de astăzi, ori mâine. Procedura a fost îndeplinită. La baza ordinului va trebui să existe un referat care este în stadiul final după care urmează întocmirea și emiterea ordinului”, a confirmat pentru ziarul Cetățeanul prefectul Mircea Băcală.

Din momentul când va primi documentul, Primăria Lugoj va rămâne fără viceprimar până la prima ședință de consiliu, stabilită pentru data de 28 ianuarie. PSD îl va propune ca viceprimar pe consilierul Cristian Galescu, acesta având șanse maxime să intre pe post, PSD având majoritate în consiliu.

Trei variante pentru schimbare – doar ultima cu succes

Vă reamintim pe scurt firul evenimentelor: cu aproximativ două luni în urmă, Francisc Boldea a primit o informație conform căreia viceprimarul s-a întâlnit într-o benzinărie cu unul dintre cei mai vocali contestatari ai administrației, Claudiu Buciu.

În acel moment, Boldea a început lupta pentru înlăturarea viceprimarului. Într-o primă variantă, i s-a propus lui Fărcăgeanu să-și dea demisia din funcție cu promisiunea că va rămâne consilier și în următorul mandat.

Acesta a refuzat, următorul pas fiind încercarea de schimbare din funcție cu ajutorul Consiliului Local. După ce inițial a fost de acord să-i acorde PSD voturile de care avea nevoi (două treimi) pentru înlăturarea vicelui, șeful liberalilor, Ioan Ambruș, s-a sucit ieșind public într-o conferință de presă în care a anunțat că ”noi nu spălăm rufele murdare ale PSD”.

Neavând voturi suficiente fără PNL, Boldea a decis retragerea proiectului pregătit deja pe ordinea de zi a ședinței din 26 noiembrie și a trecut la ultima variantă: a început demersurile de înlăturare din partid a lui Fărcăgeanu, chiar asumându-și prin această soluție pierderea unui loc de consilier pentru partidul pe care-l conduce.

Vezi comentarii (4)

4 Comments

  1. Popescu Piedone

    11 ianuarie 2016 at 17:10

    Farcageanu a fost mereu o sluga pupincurista. Isi merita soarta

  2. Borosteanu Cristian Stefan

    11 ianuarie 2016 at 17:25

    La Lugoj, viceprimarul este de decor. Hotărârile sunt luate de Boldea Francisc. Dar vine vara, cu ale ei schimbări…politice.

  3. psd-istu

    11 ianuarie 2016 at 18:45

    DL.BOLDEA TREBUIE SA VA ASUMATI GRESEALA DE A-L PUNE PE FARCAGEAN VICE FARA A TINE CONT DE PAREA MENBRILOR PSD ,OARE UNDE E CINSTEA DE A RECUNOASTE VINA PENTRU ACEST SCANDAL CARE SE PUTEA EVITA SI CARE NE COSTA POLITIC.RUSINICA,RUSINICA,RUSINICA.

  4. Pingback: E oficial! Adrian Fărcăgeanu nu mai este viceprimar și consilier al Lugojului | Cetateanul.ro

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administrație

Mai multe în Administrație

Reşiţa primeşte de la Guvern peste 18 milioane de lei pentru o grădiniţă, două poduri şi mai multe drumuri de acces

Banatenii21 iulie 2017

VIDEO Dezastru ecologic pe malul râului Timiş. Zeci de tone de deşeuri sunt aruncate pe locul unde, în trecut, lugojenii ieşeau la iarbă verde

Banatenii21 iulie 2017

VIDEO – Oraşul cu stâlpii în mijlocul drumului. Cum au asfaltat trotuarele şi drumurile edilii unui oraş din Banat

Banatenii18 iulie 2017

Reşiţa, o nouă etapă pentru prevenirea virusului Zika. Reşiţenii pot primi amenzi dacă nu execută dezinsecţia imobilelor proprii

Banatenii17 iulie 2017

Majorările salariale din administraţie aduc concedieri la Primăria Lugoj: “Mai bine să fie mai puţini, cu salarii mai bune, care vor să muncească”

Banatenii17 iulie 2017

GEC Nera acuză Romsilva că a lăsat în paragină una dintre cele mai frumoase zone turistice din Banat

Banatenii17 iulie 2017

Pe mai multe drumuri din Banat se circulă cu resticţii din cauza lucrărilor. Vezi unde stai în trafic

Banatenii14 iulie 2017

Primăria Reşiţa cere locuitorilor să respecte cu stricteţe regulile de curăţenie din oraş

Banatenii14 iulie 2017

Administraţia Lugojului investeşte 4,8 milioane de lei în reabilitarea unei uzini. Trei cartiere ar trebui să aibă apă mai bună

Banatenii13 iulie 2017

Consilierii judeţeni din Timiş se întrunesc pentru o nouă şedinţă. Ce proiecte au pe ordinea de zi

Banatenii13 iulie 2017

Acces mai uşor la autostradă! Se lărgeşte drumul de legătură dintre Timişoara şi A1, prin Dumbrăviţa

Banatenii11 iulie 2017

Bombă socială la Lugoj. Aproximativ 90 de familii riscă evacuarea, iar Primăria nu are o soluţie

Banatenii11 iulie 2017