Sport

Piloții lugojeni au urcat din nou pe podium, la Ciolpani și la Ianova

Piloții lugojeni au urcat din nou pe podium, la Ciolpani și la Ianova

Autoliv

Sportivii lugojeni de la Moto Extrem au avut un sfârșit de săptămână încărcat, chiar dacă nu a fost programată etapă de campionat național. Mihai Stoichescu a participat la cea de-a doua etapă a Motocross Cup, desfășurată sâmbătă, 30 mai, pe circuitul de la Ciolpani, o competiție privată ce se desfășoară în paralel cu campionatul național.

Pe o căldură sufocantă și cu o pistă complet refăcută, sportivul lugojean a fost la un pas de o accidentare gravă chiar înainte de debutul întrecerii.

“La o săritură mai lungă, a prins un șanț la aterizare și a căzut destul de rău. A durat ceva timp până și-a revenit. Chiar și a așa, a luat startul și a pornit primul în ambele manșe, însă căldura, căzătura și chiar pista, care nu era destul de cunoscută pentru Miță, și-au pus amprenta pe evoluția lui“, a declarat Liviu Jigmond, antrenorul sportivului.

Lugojeanul a obținut locul al doilea la clasa MX1, fiind întrecut doar de concurentul gazdelor, Julian Răduța.

Ceilalți piloți ai clubului Moto Extrem, Vlad Roșu(amatori) și Giampiero Borghetti(veterani) nu au intrat în competiția de la Ciolpani, pentru că, duminică s-au prezentat la Campionatul Regional, de la Ianova, unde s-au întrecut cu ceilalți sportivi din vestul țării.

“Vlad a câștigat ambele manșe de la amatori, fără niciun fel de probleme și este pe primul loc în clasamentul general. Giampiero a prins locul doi deși a condus pe tot traseul, însă la un viraj a fost puțin neatent și a ieșit în decor. Până a revenit în concurs a fost întrecut de unul dintre concurenți și a prins doar locul al doilea“, a spus Liviu Jigmond.

Pentru cei trei piloți lugojeni urmează o pauză de aproape o lună de zile, următoarea competiție la care vor participa fiind cea de-a doua etapă a Campionatului Regional de Vest, din 27-28 iunie.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe în Sport

100 de jandarmi asigură ordinea pentru meciul dintre Poli şi Steaua. Cum se face accesul în stadion

Banatenii21 iulie 2017

Primarul Timişoarei îi cheamă pe timişoreni să o sprijine pe Poli, la meciul cu FCSB: „Echipa are mare nevoie de bani”

Banatenii18 iulie 2017

Timişul va avea cea mai modernă bază hipică din România. Vor veni concurenţi din toată Europa şi din ţările arabe

Banatenii18 iulie 2017

Supercupa României la fotbal în sală se va desfăşura la Lugoj. Nume mari precum Belodedici sau Rotariu şi-au anunţat prezenţa

Alina Damian12 iulie 2017

VIDEO – Vreţi să săriţi cu paraşuta? O puteţi face în acest weekend, la Buziaş

Banatenii10 iulie 2017

Elevă de 10 pe linie, în pericol să abandoneze şcoala. Cum o poţi ajuta

Banatenii4 iulie 2017

Reșițenii sunt invitați la mișcare în aer liber pentru sănătate, manifestare ce va avea loc în centrul orașului

Banatenii28 iunie 2017

Patru ore de superspectacol AeroNautic la Surduc. Vezi programul complet al manifestărilor

Banatenii27 iunie 2017

Înotători din Norvegia, la pregătire în Reșița. Sportivii sunt antrenați de o reșițeancă

Banatenii23 iunie 2017

De ce este bine sa ne creem conturi la mai multe case de pariuri

Banatenii22 iunie 2017

De ce se implică Nicolae Robu în transferurile de la Poli: „Eu am avut inițiativa creării acestei echipe”

Banatenii22 iunie 2017

Raliu în Banat! Între Nădrag și Fârdea se desfășoară “Cupa României la Automobilism – ACR-CNAK TIMIS 2017”

Banatenii21 iunie 2017