Inchiriere spatii Lugoj

Actualitate

Peste 35 de milioane de lei pentru pentru dezvoltarea turismului pe Muntele Mic, la Văliug și la celebrele mori de la Rudăria

Peste 35 de milioane de lei pentru pentru dezvoltarea turismului pe Muntele Mic, la Văliug și la celebrele mori de la Rudăria

Autoliv

Banatenii

Guvernul va finanța prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală 2 (PNDL) și mai multe proiecte care vor rezolva problemele de infrastructură din câteva zone turistice din Caraș-Severin.

La Turnu Ruieni, Primăria a obţinut finanţare prin PNDL pentru şapte proiecte. Două dintre acestea vizează direct zona turistică Muntele Mic, unde vor fi investiți peste 16 milioane de lei pentru introducerea rețelelor de apă și canalizare.

“Pentru mine e o bucurie că am reuşit să primesc finanţare şi pentru aceste două proiecte, pentru că fără apă şi canal nu putem declara zona ca staţiune turistică. Se bucură şi oamenii care şi-au deschis acolo pensiuni, pentru că le era foarte greu. Fără apă şi canal nu poţi să faci nimic acolo, nu poţi să faci o staţiune şi să aduci turişti, fără astea două investiţii şi fără drumuri”, spune primarul Mihai Mărlăescu, care susţine că aşteaptă aprobare şi pentru un proiect cu fonduri europene, prin care ca să reabiliteze drumul de pe Muntele Mic.

Şi în comuna Văliug, vin bani care dezvoltă infrastructura în beneficiul turiştilor. Primăria a obţinut prin PNDL 2, peste 4,9 milioane de lei, bani pentru extinderea sistemul de alimentare cu apă şi extinderea canalizării menajere Văliug – Crivaia.

“Noi în comună avem apă şi canal, însă proiectul asta e chiar pentru zona turistică, unde avem o problemă. Oamenii au fose septice, unele miros, unele nu se vidanjează, ştiţi cum e. Nu e normal să vină turistul să stea la plajă, să simtă mirosul de rahat. Nu e Ok! De fapt, e anormal să fim în 2017 şi să nu aveam aceste utilităţi, într-o zonă turistică”, spune primarul Sorin Blaga.

În comuna Eftimie Murgu, celebră în toată lumea pentru complexul de mori pe apă se rezolvă în sfârşit una dintre cele mai mari probleme, care umbreau obiectivul turistic. Atât Consiliul Judeţean Caraş Severin, cât şi Primăria Eftimie Murgu au primit finanţări de peste 15 milioane de lei, pentru două proiecte, prin care se vor asfalta durmurile judeţene şi comunale care duc la mori.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe în Actualitate

Inspecția Tehnică Periodică pentru mașinile mai vechi de 12 ani se va face anual

Banatenii22 noiembrie 2017

Minoră de 15 ani prinsă la furat într-un magazin din Timișoara

Banatenii21 noiembrie 2017

Când se deschide ansamblul Openville din Timişoara

Banatenii21 noiembrie 2017

Ce zone va afecta ciclonul polar care va lovi duminică România

Banatenii16 noiembrie 2017
Penitenciarul Timişoara

Deținuții din Penitenciarul Timişoara care vorbesc limba italiană pot avea muncă de birou

Banatenii16 noiembrie 2017

„Peștele” unei prostituate din Timiș a fost reținut de polițiști

Banatenii15 noiembrie 2017

Transport agabaritic pe autostradă, de la Nădlag la Margina

Banatenii14 noiembrie 2017

Ce amenzi primesc biciliștii care nu respectă legea, de la 1 ianuarie

Banatenii7 noiembrie 2017

170 de muncitori evacuați dintr-o fabrică din Timiș. Incendiu provocat de un scurt-circuit

Banatenii3 noiembrie 2017

Trei timișoreni au inventat un sistem prin care să fii plătit dacă mergi la serviciu cu bicicleta

Banatenii2 noiembrie 2017

Timișoara a rămas fără servicii de întreținere a iluminatului public

Banatenii1 noiembrie 2017

Tot mai multe amenzi în weekend. 700 de sancţiuni contravenţionale şi 64 de permise reţinute în Timiş

Banatenii30 octombrie 2017