Lugojeanul

Opinii

PAMFLET – Un surâs în primăvară

PAMFLET – Un surâs în primăvară

Autoliv

Banatenii

Bă, mi-s lefter! Nu mai am para chioară în buzunar. M-au ruinat sărbătorile astea cu fustă, din luna martie. Tot ce am agonisit cu trudă şi mari sacrificii am cheltuit pe mărţişoare şi cadouri pentru 8 Martie. Nu mai am bani nici de pâine. Când spun pâine, mă refer la pâinea cea de toată zilele, pâinea lichidă, adică berea. Ar trebui ca după salba asta de sărbători, omagiu adus femeii, să urmeze și ziua bărbatului, care să țină cel puțin un an, până ne reabilităm financiar. Cred că guvernul ar trebui ne deconteze cheltuielile.

Ca să ies din impas, am să vând sticlele goale din casă. S-au adunat destule în decursul unui an. Trebuie să recunosc că mi-ar trebui o basculantă ca să le transport la un centru care achiziționează așa ceva, dar cum basculantă nu am, la car cu plasa. Dau sticle goale și iau sticle pline. E drept că numărul sticlelor goale pe care le dau în schimbul sticlelor pline pe care le iau este mult mai numeros, dar eu sunt mulțumit și așa. Dacă nu curge, pică! Azi am cărat șase plase de sticle goale și m-am întors cu o butelcuță de 2litri de bere. O strâng grijuliu la piept, ca pe o iubită. Mă grăbesc spre casă fremătând de nerăbdare. Din când în când, îmi lipesc buzele fierbinți de trupul ei rece. Abia apuc să ajung acasă și să-mi potolesc dorul care mă mistuie.

Măresc pasul, și drumul până acasă mi se pare o veșnicie. Avea dreptate sergentul din poezia lui Vasile Alecsandri când zicea: “Mai lungă îmi pare calea, acum la-ntors  acasă…” Ce bine înțeleg eu acum tâlcul vorbelor! Ce analiză literară aș fi în stare să fac cu mintea de acum! Aș lua BACUL din prima. Cine știe ce licoare avea bravul oștean în raniță de se grăbea așa? Îmi continui drumul, recitând poezia ca pe o sfântă rugăciune. O haită de maidanezi îmi dă târcoale. Unul mai șmecher mă amușinează atent, în timp ce eu îmbrăţişez protector petul cu bere. Sper din toată inima ca patrupedele astea care îmi dau târcoale să nu fie dependente de hamei. Mai bine să mă sfâşâie pe mine decât pe ea. O voi apăra cu preţul vieţii mele.

Reușesc să mă scap de urmăritori și intru ca o furtună în curtea casei. Încui poarta și urc cu pași mari treptele. La ultima treaptă, alunec și mă dezechilibrez. Mă rostogolesc pe scări, strângând la piept obiectul de preț. Aterizez  forțat, fără să-mi scot trenul de aterizare și frânez cu nasul pe pardoseala de parchet. Mă adun cu greu din poziția împrăștiat și mă așez sleit de puteri pe o treaptă. Inima îmi bate năvalnic, de parcă am coborât de pe Himalaya. Simt cum um lichid mi se prelinge pe piept. Un gând cumplit îmi străpunge creierii. Strâng și mai tare recipientul cu bere și strig disperat: Doamne, sper că lichidul care curge din mine e sânge, și nu bere!

CETĂȚEANUL TURMENTAT

 

 

 

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Opinii

Mai multe în Opinii

Guvernul Hagi Tudose taie coada la pisică

Banatenii23 octombrie 2017

Furtună în oala de noapte

Banatenii16 octombrie 2017

Toamna se numără … ouăle!

Banatenii10 octombrie 2017

Dezonorarea cetăţenilor de onoare

Daniel Groza1 septembrie 2017
Shutterstock

De ce se tem oamenii cel mai mult. Ce recomandă psihologii

Banatenii28 august 2017

Cine va răspunde pentru glonțul mortal tras de clanurile de romi din Lugoj?

Daniel Dancea22 august 2017

Romii îşi fac de cap la Lugoj, pentru că autorităţile sunt slabe şi măsurile luate sunt ineficiente

Daniel Groza22 august 2017

Cum te lasă ENEL să arzi în casă, fără nici cea mai mică remuşcare. Această companie îşi bate joc de abonaţii săi

Daniel Groza2 iulie 2017

OPINII – Cât de grindeni sunt bănăţenii ?

Banatenii19 iunie 2017

Cetățeanul trece la nivelul următor. De ce devenim banatenii.ro

Daniel Groza17 iunie 2017

Lugoj Taxi, compania care te lasă să mori pe stradă!

Oliviu Gaidos15 iunie 2017

PAMFLET – Amintiri din copilărie

Banatenii1 iunie 2017