Lugojeanul

Opinii

PAMFLET – Republica fantastică (P)

PAMFLET – Republica fantastică (P)

Autoliv

Banatenii

Bă, eu sunt patriot, și fiecare sărbătoare națională o cinstesc cum se cuvine! La 1 Decembrie, când mama noastră, Românica, și-a sărbătorit ziua de naștere, am închinat nenumărate  pahare în sănătatea ei. Ca un fiu recunoscător ce-i sunt, m-am trezit cu noaptea în cap, și imediat după imnul național de la ora șase, am tras o țuică și am sărutat tricolorul.

Cred că e de bun simț ca în această scumpă zi să ne aducem aminte de marii bărbați ai neamului, așa că ridic un pahar în amintirea lui Burebista. De data asta nu beau țuică, ci vin, pentru că pe vremea lui, la mare preț era zeama de strugure. Tot cu vin îl cinstesc și pe Decebal, și cum ăștia, în mod sigur nu s-ar fi mulțumit doar cu un pahar, golesc toată sticla.

În scurt timp, personajele din imaginația mea devin reale și prin apartamentul meu începe să se perinde toată istoria neamului. Când m-am dus la baie, pe coridor m-am întâlnit cu Mircea Cel Bătrân. I-am recitat câteva versuri din Scrisoarea III-a. Mi-a mulțumit, scuzându-se că trebuie să plece la luptă. I-am urat succes și m-am dus să-mi termin și eu misiunea. Când m-am întors, Vlad Țepeș se chinuia să ducă damigeana cu vin în sufragerie. Mi s-a făcut părul măciucă. Mi-am făcut cu limba câteva cruci în cerul gurii și domnitorul mi-a zâmbit prietenește, după care m-a trimis după niște friptane. Între timp, el a făcut niște țepe mici în care a înfipt bucățile de carne. Nu-mi mai încăpeam în piele de mândrie. Scriam istorie alături de Dracula. Pe când înfulecam noi ca disperații, a apărut Ștefan cel Mare. Și dă-i frate cu vin și frigărui, de parcă ne fugăreau turcii.

Bă, eram deja mangă. Domnitorii erau și ei pulbere și au plecat la Vrâncioaia să-i mai facă un copil. M-am ridicat cu greu de pe scaun și m-am dus în bucătărie. Lângă frigider, cu o sticlă de wisky în mână, îmi zâmbea Băsescu. I-am zis să pună sticla la loc și să aștepte, că a sărit câteva secole. Aveam treabă cu Mihai Viteazul. Trebuia să mergem la Alba Iulia ca să ne unim cu Ardealul. Între timp, ungurii i-au furat calul și până l-am găsit, de necaz am golit damigeana.

Când au venit pașoptiștii, am trecut pe bere. Norocul meu că m-am aprovizionat din timp, că mă făceam de râsul popoarelor. În mintea mea era ceață și am început să încurc evenimentele și să confund personajele. Când l-am întâlnit  pe Cuza, am crezut că-i Constantinescu, iar la Vidin și Smârdan, aveam impresia că jucăm fotbal cu turcii și că eu fac parte din galerie. Primul Război Mondial l-am traversat târâș și am băut o țuică împreună cu Ecaterina Teodoroiu. Perioada interbelică mi s-a șters din memorie.

În al Doilea Război Mondial, am ras cu Stalin încă o sticlă de vodcă și  am hotărât să instaurăm comunismul pe plai. Cu Ceaușescu am băut o apă minerală și am discutat despre materialismul dialectic, iar cu Leana am aprofundat teoria – efectul razelor de lună asupra cizmelor de gumă. A venit Iliescu și i-a ridicat de la masă. S-au auzit niște împușcături, apoi, ca prin vis, mi-au trecut prin fața ochilor Constantinescu și Băsescu. Marinarul era tot cu sticla mea în mână. M-am ridicat ca să o recuperez, dar picioarele mi se frângeau. M-a luat de mână Johannis, și pas cu pas, aproape tiptil, m-a dus la ușă. În prag mă aștepta mama Românica. I-am pupat mâna și i-am șoptit: Iartă-mă mamă, am dat și eu o petrecere în cinstea ta!

                                                                                            Cetățeanul Turmentat

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Opinii

Mai multe în Opinii

Furtună în oala de noapte

Banatenii16 octombrie 2017

Toamna se numără … ouăle!

Banatenii10 octombrie 2017

Dezonorarea cetăţenilor de onoare

Daniel Groza1 septembrie 2017
Shutterstock

De ce se tem oamenii cel mai mult. Ce recomandă psihologii

Banatenii28 august 2017

Cine va răspunde pentru glonțul mortal tras de clanurile de romi din Lugoj?

Daniel Dancea22 august 2017

Romii îşi fac de cap la Lugoj, pentru că autorităţile sunt slabe şi măsurile luate sunt ineficiente

Daniel Groza22 august 2017

Cum te lasă ENEL să arzi în casă, fără nici cea mai mică remuşcare. Această companie îşi bate joc de abonaţii săi

Daniel Groza2 iulie 2017

OPINII – Cât de grindeni sunt bănăţenii ?

Banatenii19 iunie 2017

Cetățeanul trece la nivelul următor. De ce devenim banatenii.ro

Daniel Groza17 iunie 2017

Lugoj Taxi, compania care te lasă să mori pe stradă!

Oliviu Gaidos15 iunie 2017

PAMFLET – Amintiri din copilărie

Banatenii1 iunie 2017

PAMFLET – Iartă-mă Coane Franţi, am fost un dobitoc că nu te-am votat!

Banatenii23 mai 2017