Opinii

PAMFLET – Diminețile unui cetățean cuminte

PAMFLET – Diminețile unui cetățean cuminte

Autoliv

Banatenii

În fiecare dimineață, radioul mă trezește în acordurile imnului național, care  mă îndeamnă să mă deștept. În semn de respect, stau tot culcat dar în poziție de drepți, cu mâna la inimă. Nu mișc până la ultimul acord. Mă scol din pat, pentru că de deșteptat nu pot să mă deștept mai mult decât sunt.

Supărat pe barbarii de tirani care m-au adâncit în somnul cel de moarte, mă reped să-mi iau paloșul din cui, să-mi îmbrac armura din zale sclipitoare, și încălecând pe cal, să adorm din nou, visând că am plecat la luptă ca să răpun crâncenul dușman.  Dar n-am nici paloș, n-am nici cui, de armură nici nu poate fi vorba, iar bidiviul bunicului, pe care comuniștii l-au înscris cu forța în colectiv, a crăpat de inaniție, într-o primăvară, pe tarlalele înfrățite ale republicii, așa că o las baltă. Îmi înec amarul în paharul de țuică și sting pârjolul esofagian declanșat de zeama dracului cu o bere.

Deschid televizorul ca să văd ce s-a mai petrecut pe plai, în liniștea nopții. Aflu că o duzină de conducători auto care nu au adaptat viteza de rulare la condițiile de trafic au zburat spre cer, însoțiți cam de tot atâția pietoni, striviți pe trotuare. O altă știre de ultimă oră mă anunță că în aproape toate județele țării, mascații au efectuat percheziții la primul cântat al cocoșului, arestând jumătate din parlamentul republicii. E gâlceavă mare pe plai. Știrile continuă cu o listă impresionantă de violuri, crime, jafuri, nenorociri și alte potlogării care s-au petrecut  sub pavăza nopții.

Mai desfac o bere ca să-mi spăl greața ce-mi provoacă  știrile dimineața și schimb canalul. Aici să vezi minune! Un parlamentar cu singurul lui neuron din dotare, vorbește dar nu gândește, și mă anunță triumfal că în urma strategiei elaborată de partidul domniei sale, corupția a murit de frică. În următoarea perioadă, asupra noastră se va revărsa un tsunami de bunăstare și fiecare român va plesni de bine. În urma unui studiu minuțios – zicea alesul neamului – s-a mai constatat că milenara noastră agricultură feudală nu va falimenta, dimpotrivă,  semănând ochiul boului și recoltând, ca de obicei, sula calului, hambarele vor fi pline.

Din nesecatul tezaur folkloric, i se va asigura fiecărui cetățean o pensie viageră cu care să poată duce un trai mai mult decât decent, și uite așa, bla-bla-bla, dacă vom vota partidul cu pricina, și neapărat pe el, scăpăm de toate grijile. Asta da, știre ! Simt cum mă inundă un sentiment cald de patriotism. Țara se mișcă și e cazul să fac și eu ceva pentru ea. Societatea  a investit în mine, formându-mă ca om și ca specialist, așa că e cazul să-i dau înapoi înzecit capitalul. Simt cum îmi zvâcnesc mușchii și-mi clocotesc creierii.

Mă plimb prin casă, întrebându-mă ce aș putea face pentru propășirea patriei și a neamului meu.  Într-un târziu, mă luminez. Am să lupt neobosit împotriva corupției, chiar dacă pentru asta va trebui să iau șpagă. Scriu pe o pancartă cu majuscule: Centru de colectare a șpăgii. Fixez anunțul pe poarta imobilului unde locuiesc, apoi mă  așez pe canapea, la pândă. Trag lada de bere aproape de mine, și vigilent, mai desfac una. Voi lua păcatul neamului asupra mea. Veniți români de mă corupeți! P.S. Primesc șpagă și în natură (bere, țuică și alte spirtoase).

                                                                                                                                 Cetăţeanul turmentat

                                                                                                                                                                                                       Foto Gandul.info

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Opinii

Mai multe în Opinii

OPINII – Cât de grindeni sunt bănăţenii ?

Banatenii19 iunie 2017

Cetățeanul trece la nivelul următor. De ce devenim banatenii.ro

Daniel Groza17 iunie 2017

Lugoj Taxi, compania care te lasă să mori pe stradă!

Oliviu Gaidos15 iunie 2017

PAMFLET – Amintiri din copilărie

Banatenii1 iunie 2017

PAMFLET – Iartă-mă Coane Franţi, am fost un dobitoc că nu te-am votat!

Banatenii23 mai 2017

PAMFLET – Troaca de lemn şi ultima baie de mulţime

Banatenii16 mai 2017

PAMFLET – Un surâs în primăvară

Banatenii6 martie 2017

PAMFLET Sfântul Valentin … ne ţine paharul plin!

Banatenii19 februarie 2017

PAMFLET – Între ciumă şi holeră

Banatenii11 februarie 2017

Aşteptăm ordonanţele dumneavoastră

Banatenii4 februarie 2017

Ultimul şut în cur

Banatenii2 februarie 2017

Unde-i unu’ nu-i putere

Banatenii28 ianuarie 2017