Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu nu sunt ca alţii, şi când mă gândesc la anii copilăriei, mă copleşeşte nostalgia acelor vremuri. Simt o lacrimă în geană şi mă îndrept spre damigeană pentru că, între timp, am înlocuit laptele cu zeama de prună. După cum v-aţi dat seama, am schimbat doar conţinutul, dar sticla, nu!
Astăzi, fiind zi de sărbătoare, 1 Iunie, închin un pahar în cinstea tuturor copiilor din lume, precum şi în cinstea noastră, a celor mari, cei care vom da în curând în mintea copiilor. La mulţi ani şi la mulţi bani! Se spune că In vino veritas. După o experienţă de o viaţă, îmi permit să parafrazez zicala: In vino veritas, in ţuică sanitas.
Şi pentru că a venit vorba despre adevăr, cred că ar fi bine să vorbim puţin despre copilăria generaţiei mele, generaţie născută la sfârşitul mileniului doi, noi, cei care am fost şoimi ai patriei, pionieri, utecişti şi membri ai partidului comunist, cu alte cuvinte, cetăţeni de nădejde ai societăţii multilateral dezvoltate. Am crescut ascultând basme, câte două ore, seara la televizor, basme în care Făt Frumos era Pingelică de la Scorniceşti, iar Coana Leana se credea Ileana Cosânzeana. Poporul interpreta rolul lui Flămânzilă şi al lui Setilă, iar Zmeul Zmeilor venea din apus cu idei retrograde, capitaliste. Coca-Cola şi Pepsi-Cola erau drogurile cu care aceştia voiau să ne adâncească în somnul cel de moarte. Bananele şi portocalele erau fructele cu care Baba-Cloanţa occidentală voia să ne otrăvească.
Ca să ne ferească de toate aceste rele, Pingelică şi cu Leana vegheau necontenit, iar noi, înghiţind în sec, trăiam sănătoşi pe plaiul mioritic. Copii fiind, mergeam la furat de cireşe, precum Creangă, iar râie nu luam de la caprele Irinucăi, ci de la tovarăşii de joacă. Apa caldă şi curentul erau raţionalizate. Economia socialistă duduia, poporul se făcea că munceşte, iar orînduirea se făcea şi ea că plăteşte. Statul la coadă era jocul de societate cu care clasa muncitoare se delecta în toate cele şapte zile ale săptămânii.
Fericiţi în nefericirea noastră, noi copiii, copilăream fără să ne pese de directivele partidului. Ne-am hrănit cu salam de soia şi cu alte porcării ale alimentaţiei ştiinţifice şi ne-am maturizat întrebându-ne: cine m-a făcut om mare, m-a-ntrebat pe mine oare? Într-o seară de decembrie ne-am culcat comunişti şi ne-am trezit capitalişti. Mă gândesc uneori că n-ar fi rău să ne culcăm oameni mari şi să ne trezim copii. Din păcate acest lucru se poate întâmpla doar în vis. Dacă totuşi, într-o dimineaţă vă veţi trezi în scutece, să nu vă bucuraţi. Nu aţi devenit copii. Aveţi Alzheimer şi aţi făcut pe voi. Mă gândesc că între cele două rele care ne asteaptă , aş alege Parkinsonul. Prefer să vărs jumătate de pahar, ducându-l cu mâna tremurândă la gură, decât să uit unde am pus sticla. Dorindu-vă tuturor o copilărie fericită şi mulţumind cerului că mai ştiu unde mi-e sticla, vă urez încă o dată, dragi copii, La mulţi ani!
CETĂŢEANUL TURMENTAT
Facebook
RSS