Inchiriere spatii Lugoj

Opinii

OPINII – Cât de grindeni sunt bănăţenii ?

OPINII – Cât de grindeni sunt bănăţenii ?

Autoliv

Banatenii

La început a fost doar un zvon care anunţa tensiunile dintre Guvern şi Coaliţia PSD-ALDE, şi cum orice zvon care se respectă devine realitate, astăzi ne aflăm în faţa unui adevărat război pesedisto-pesedist. Atacurile otrăvite ale unor lideri PSD şi ALDE la adresa premierului, în special din partea lui Dragnea şi a camarilei sale, dar şi replicile acide ale lui Grindeanu confirmă marea schismă a partidului monolit. Prima filială care s-a alăturat rebelului premier este chiar filiala PSD Timiş.

La solicitarea primarilor din judeţ, conducerea PSD Timiş s-a reunit la sediul din Timişoara, luni, 12 iunie, iar liderii judeţeni au hotărât să meargă alături de Grindeanu. Gestul social-democraţilor timişeni vine în contextul în care premierul Sorin Grindeanu a devenit, în ultimele zile, ţinta unor atacuri furibunde din interiorul partidului, declanşate de paraşutele politice ale lui Dragnea: Gabriela Firea, Lia Olguţa Vasilescu, Carmen Dan şi Sevil Shhaideh. Desigur că aria calomniei este interpretată de corul reunit al pupicuriştilor iubitului conducător şi toată ţara asistă la un spectacol pe care eu l-aş intitula  “ Cum să-ţi dai singur un şut în cur cu stângul”.

Mărturisesc că nu sunt pesedist dar sunt conştient că într-o democraţie, fie ea şi originală, un partid de stânga este necesar să existe. Trebuie să recunosc că zarzavagiul ăsta de Liviu Dragnea, apărut în politică de după o tejghea cu legume dintr-o piaţă teleormăneană, nu mi-a fost simpatic niciodată. Şmecheria lui sudistă, ridicată la rangul de inteligenţă şi de viziune politică m-a iritat mereu. Când ţărănuşul s-a cocoţat în fruntea partidului, am fost profund dezamăgit şi mă întrebam dacă în rândul pesedeului chiar nu mai există domni şcoliţi, fie ei şi corupţi. Mârlănaşul ăsta strică fotografia de imagine a partidului.

Numirea lui Sorin Grindeanu  în fruntea guvernului, pe post de marionetă, mi-a creat un sentiment de jenă. Eram convins că un bănăţean pe Dâmboviţa nu are şanse de a străluci în politică şi îi aşteptam resemnat apusul. În momentul în care Sorin Grindeanu s-a haiducit şi a sărit la beregata teleormăneanului, s-a trezit în mine patriotismul local şi mi-am revizuit părerea. Pe mine nu mă interesează ce culoare politică are un guvernant atunci când se răzvrăteşte împotriva dictatorului şi mă simt dator să îl susţin. Cred că acum, chiar dacă suntem puşi din nou în situaţia de a alege între două rele, trebuie să fim alături de bănăţeanul nostru, Sorin Grindeanu. Cultura politică sudistă în care ne scăldăm mereu ne îndobitoceşte.

În altă ordine de idei, să nu uităm că în spatele acestui scandal se ascund, în afara intereselor meschine ale unor mărunţi politicieni, lucruri mult mai grave. De ce a fost declanşată această criză politică tocmai acum, când României i se deschid o serie de oportunităţi în lume ? – este o întrebare pe care ar trebui să şi-o pună fiecare cetăţean al acestei republici. Cine are interes de a destabiliza Romania?

Activitatea KGB-ului într-o ţară membră  NATO trebuie să înceteze. Nu putem să facem o politică de curvă, jucând la două capete. Dezvoltarea legăturilor cu Moscova, pe care Dragnea a cuprins-o în programul de guvernare este periculoasă pentru că are părţile ei ascunse. La masa diavolului nu trebuie să te aşezi. Noi ne-am mai aşezat odată şi petrecerea a ţinut cam o jumătate de secol. Eu ştiu că trădarea are rădăcinile adânc înfipte în conştiinţa acestui neam, dar acum a sosit momentul să ne despărţim de această meteahnă. Să nu uităm că în Banat s-au declanşat evenimentele din decembrie ‘89, iar acum, în această nouă revoluţie politică este tot de datoria noastră, ca bănăţeni, să fim de partea premierului rebel. Deratizarea care ar putea urma în cuibul şobolanilor roşii, în mod sigur nu va face rău societăţii. E timpul să ne întrebăm dacă Banatul mai vrem să fie fruncea”? În zilele următoare, vom vedea cât de grindeni suntem noi, bănăţenii!

DAN TIMARU

 

 

Vezi comentarii (1)

1 Comment

  1. CLAUDIA

    20 iunie 2017 at 7:58

    FELICITARI PENTRU ARTICOL!!

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe în Opinii

Cine-a pus Tel-Drumu’-n drum?

Banatenii17 noiembrie 2017

Strada tropăie, iar guvernul ţopăie

Banatenii9 noiembrie 2017

Românie, Românie…ies hoţii din puşcărie

Banatenii30 octombrie 2017

Guvernul Hagi Tudose taie coada la pisică

Banatenii23 octombrie 2017

Furtună în oala de noapte

Banatenii16 octombrie 2017

Toamna se numără … ouăle!

Banatenii10 octombrie 2017

Dezonorarea cetăţenilor de onoare

Daniel Groza1 septembrie 2017
Shutterstock

De ce se tem oamenii cel mai mult. Ce recomandă psihologii

Banatenii28 august 2017

Cine va răspunde pentru glonțul mortal tras de clanurile de romi din Lugoj?

Daniel Dancea22 august 2017

Romii îşi fac de cap la Lugoj, pentru că autorităţile sunt slabe şi măsurile luate sunt ineficiente

Daniel Groza22 august 2017

Cum te lasă ENEL să arzi în casă, fără nici cea mai mică remuşcare. Această companie îşi bate joc de abonaţii săi

Daniel Groza2 iulie 2017

Cetățeanul trece la nivelul următor. De ce devenim banatenii.ro

Daniel Groza17 iunie 2017