Știri naționale

O treime dintre vârstnicii români, amenințați de sărăcie şi excluziune socială

O treime dintre vârstnicii români, amenințați de sărăcie şi excluziune socială

Autoliv

Banatenii

Peste o treime (35%) dintre vârstnicii români prezintă risc de sărăcie şi excluziune socială, aproape dublu faţă de Uniunea Europeană în ansamblu, în condiţiile în care pensia medie lunară în România este în prezent de 200 euro, comparativ cu Grecia – 882 de euro sau Franţa – 1.032 de euro, arată un studiu realizat de EY România.

„Conform noilor date publicate de OECD, Organizaţia Mondială a Muncii, Comisia Europeană şi Institutul Naţional de Statistică, raportul între salariu şi pensie este, în medie, relativ egal pentru contribuabilii din România şi cei din UE. Valorile nominale, însă, sunt diferite – un pensionar român din anul 2050 va primi 294 euro pensie lunară, dacă salariul său înainte de pensionare va fi de 1.000 euro, în timp ce un pensionar din UE va primi, în medie, 1.170 euro pensie lunară în 2050, dacă salariul său înainte de pensionare va fi de 3.000 euro”, se spune în studiul EY.

Potrivit documentului, pensia medie lunară în România este în valoare de 200 euro, în timp ce în Grecia este de 882 euro, iar în Franţa de 1.032 euro.

„În consecinţă, 35% dintre vârstnicii români prezintă risc de sărăcie şi excluziune socială, aproape dublu faţă de Uniunea Europeană în ansamblu, unde 18,3% dintre vârstnici se află în această situaţie”, potrivit studiului.

Populaţia activă a globului a ajuns la 5 miliarde de locuitori, atrag atenţia specialiştii EY. Deşi nu se vor pensiona toţi odată, o persoană are nevoie, în medie, de economii pentru perioada de pensionare de cel puţin 100.000 dolari sau chiar de mai mult în economiile dezvoltate.

Analiştii EY folosesc informaţii publicate de guverne, de autorităţi responsabile cu elaborarea de politici publice, de organisme de reglementare, de jucătorii din sectorul de pensii şi de angajatori.

În România, EY are peste 650 angajaţi din România şi Republica Moldova şi furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, asistenţă în tranzacţii şi servicii de asistenţă în afaceri către companii multinaţionale şi locale.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri naționale

Mai multe în Știri naționale

Începe recrutarea tinerilor care doresc să devină soldaţi. Care sunt condiţiile

Banatenii7 iulie 2017

O nouă majorare stabilită de Guvern. Creşte tariful rovinietei

Banatenii4 iulie 2017

Un artist a colorat copacii dintr-o pădure din România, pentru a protesta împotriva tăierilor abuzive

Banatenii3 iulie 2017

Mașinile pentru examenul auto, dotate cu camere de supraveghere. Ce se întâmplă cu filmările

Banatenii30 iunie 2017

Nu e glumă! CFR te invită să străbați România cu trenul și să mai scrii și eseuri despre cât de frumos a fost

Banatenii23 iunie 2017

Locul de muncă din România pentru care câștigi 3.500 de lei în mână, cazare și masă și nici nu ai nevoie de facultate

Banatenii20 iunie 2017

VIDEO – Doi tineri și-au cumpărat un castel în Transilvania, cu banii pentru un apartament din București

Banatenii19 iunie 2017

Elevii care care iau Bacul cu 10, primesc bilete gratis la cele mai tari festivaluri din țară

Banatenii6 iunie 2017

Primarii ajung mai greu la închisoare! Funcţionarii din primării sunt mult mai expuşi după noile modificări ale legii administraţiei locale

Banatenii16 mai 2017

Ajută-l pe Vlăduţ! La doar 13 ani, luptă eroic cu o formă gravă de CANCER OSOS

Banatenii15 mai 2017

CFR Călători a introdus agenţi de pază în trenuri

Banatenii9 mai 2017

Veşti proaste pentru românii care au credite în lei. Cresc ratele pe care le au de plătit!

Banatenii4 mai 2017