Educație

O școală din Lugoj îi invită pe părinţi să vadă în ce condiţii învaţă elevii

O școală din Lugoj îi invită pe părinţi să vadă în ce condiţii învaţă elevii

Autoliv

Vineri, 11 noiembrie, Şcoala Gimnazială Nr. 2 din Lugoj îşi deschide larg porţile tuturor părinţilor, cadrelor didactice şi copiilor într-un dialog prilejuit de „Ziua porţilor deschise”. Evenimentul e marcat de o serie de activităţi desfăşurate de către cadrele didactice şi elevii acestora, în incinta instituţiei situate în Lugoj pe strada Alexandru Astalaş, nr. 38 A.

„Vineri, 11 noiembrie, sărbătorim 36 de ani de la înfiinţare. Cu această ocazie, porţile şcolii vor fi deschise tuturor reprezentanţilor comunităţii locale din Lugoj: părinţi, cadre didactice, preşcolari sau chiar foşti elevi. Prin acest eveniment, ne dorim să le arătăm lugojenilor că Şcoala Gimnazială Nr. 2 din Lugoj continuă tradiţiile unităţii de învăţământ, de bună pregătire şi educaţie, oferind elevilor săi un cadru modern de instruire”, a declarat directoarea Şcolii Gimnaziale Nr. 2, prof. Aurelia Voichescu.

Invitaţii vor putea vizita şcoala şi vor putea asista la lecţii demonstrative, susţinute de toţi dascălii şi elevii şcolii.

„Între orele 10.00-11.30 vor avea loc activităţi la clasă, fiecare clasă îşi pregăteşte activitatea. Sunt invitaţi părinţii copiilor, bunici, fraţi, surori, copii de la grădiniţă, foşti elevi ai şcolii, cadrele didactice care au activat în şcoală, oricine doreşte să vadă cum ne desfăşurăm activitatea. Dacă timpul ne va permite, la 11.30 vom organiza un flashmob în curtea școlii”, a adăugat prof. Aurelia Voichescu.

Şcoala Nr. 2 are în prezent 450 de elevi şi 32 de cadre didactice.

 

 

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe în Educație

Un elev a dat examenul de capacitate de pe patul de spital. A fost supravegheat video și de o comisie specială

Banatenii21 iunie 2017

Peste 7500 de elevi, din Timiș și Caraș-Severin, susțin primul examen din Evaluarea Națională

Banatenii19 iunie 2017

Elevii din Lugoj, invitați să stea șase zile fără telefon și internet

Banatenii7 iunie 2017

Omuleții verzi vor mărșălui pentru natură până în fața Primăriei Lugoj

Banatenii6 iunie 2017

Un elev din Lugoj a fost eliminat de la proba orală de limba română a Bacalaureatului

Banatenii6 iunie 2017

O lugojeancă va studia Dreptul Internațional și European la Universitatea de la Haga. A fost acceptată de trei universități din Olanda

Banatenii31 mai 2017

La Lugoj, Ziua Internaţională a Copilului  se ţine în 31 mai. Ce activităţi vor avea loc

Banatenii29 mai 2017

Târgul liceelor timişene se ţine la Universitatea „Drăgan” din Lugoj

Banatenii28 mai 2017

12 premii pentru elevii de la Şcoala Gimnazială de Muzică „Filaret Barbu” Lugoj, la un concurs internaţional

Banatenii23 mai 2017

Elevii de la Brediceanu, încă două medalii naţionale de bronz la olimpiadă. O elevă, admisă direct la Facultatea de calculatoare

Banatenii22 mai 2017

Copiii unei şcoli din Lugoj au fost vizitaţi de pompieri. Maşina şi echipamentele au fost marile atracţii

Banatenii17 mai 2017

Elevii de la Colegiul “Coriolan Brediceanu”, premiaţi la mai multe concursuri judeţene

Banatenii16 mai 2017